rss

Cum poate fi eliminat mirosul de tigari din masina

  1. 09/03/2015
  2. Tags: cum sa, Masina, miros

Fumatul este un obicei pe cat de nesanatos, pe atat de deranjant pentru cei din jurul tau. Mai mult decat atat, mirosul nu dispare odata ce ai stins tigara. Daca nu poti sa renunti la acest viciu, incearca macar sa scoti aromele de tutungerie din autoturismul personal.

Inainte de a te apuca de treaba da o raita prin magazine si aprovizioneaza-te cu un spray sau sampon de curatat tapiteria, cateva carpe din bumbac, un spray de sters praful si/sau servetele umede.  Foloseste un aspirator de uz casnic pentru ca are mai multa putere decat unul auto. Asaza masina intr-un loc umbros pentru ca iti va lua ceva timp intreaga operatiune.

1. Elimina toate resturile din masina si aspira cu insistenta. Aduna servetele folosite, ambalaje, mucurile de tigara, scrum de tigara etc. si du-le la gunoi. Spala bine scrumiera si pune un servetel umed pentru a evita ca scrumul sa zboare. Foloseste aspiratorul si pentru bancheta si plafon.

2. Curata meticulos interiorul. Pulverizeaza spuma pe plafon si tapiterie si asteapta cateva secunde. Freaca bine cu o carpa umeda pe care o speli incontinuu pana cand nu se vor mai observa urme maronii pe ea. Apoi sterge cu o carpa curata si uscata.

3. Curata bine plasticele. Cu un spray de praf (cu o aroma care iti place) sterge bine portierele, bordul. Poti folosi sprayul concomitent cu servetele umede, frecand insistent.

4. Sterge bine geamurile. Foloseste o solutie speciala pentru geamuri pentru a le degresa si pentru a le curata. Pulverizeaza si sterge cu o carpa moale.

5. Nu uita de mocheta si presuri. Foloseste aceeasi spuma utilizata si in cazul plafonului si a tapiteriei si freaca pana ce carpa nu se va mai murdari.

6. Aeriseste masina. In tot acest timp ai grija ca portierele sa fie deschise la maxim pentru a permite fluxului de aer sa intre. Schimba filtrele de aer.

Dupa ce ai luat la “puricat” fiecare particica a masinii, iata cateva trucuri babesti care te vor ajuta sa scapi de mirosul neplacut de tigari. Otetul este o solutie miraculoasa pentru cei care vor sa scape de aromele neplacute, inclusiv cel de tutun. Asaza un recipient cu otet jos, langa scaunele din fata si da drumul la sistemul de ventilatie timp de aproximativ o ora.

Si bicarbonatul de sodiu face minuni. Presara putin in scrumiera si peste covorase. Apoi, peste cateva ore, aspira covorasele. Poti pune chiar saculete cu bicarbonat in diferite locuri in masina.

Poti scoate mirosurile neplacute si cu zat de cafea. Pune-l intr-un vas si lasa-l peste noapte. De dimineata vei fi uimit. Totodata, poti combina zatul cu mere, fructe ce absorb foarte bine “aromele”.

Lasa o punga cu carbuni in masina cateva zile si vei constata ca aerul din masina s-a imbunatatit. Carbunele are o capacitate extraordinara de a absorbi mirosurile puternice.

Numai dupa ce ai curatat bine masina poti folosi odorizante auto pentru ca aceastea doar acopera mirosurile, si nu le elimina.

Vizualizari: 31895