rss

Oficial: Koenigsegg cumpara SAAB

  1. 18/08/2009
  2. Categoria: Saab
  3. Tags: Auto economie, GM, Koenigsegg, Saab
    Vezi toate fotografiile (1)

    GM si Koenigsegg s-au inteles in privinta SAAB, care - si datorita unui ajutor guvernamental - va ajunge in proprietatea celui din urma cel tarziu la sfarsitul acestui an. Un precontract a fost semnat, dar, pentru ca afacerea sa fie considerata finala, Koenigsegg mai trebuie sa faca rost de 300 milioane de euro.

    Potrivit unui raport Bloomberg, micuta marca suedeza preia SAAB printr-o modalitate inedita. O parte din banii necesari pentru functionarea companiei dupa preluare vor fi dati de General Motors, desi nu se stie inca exact cat (suma totala, furnizata de cei doi producatori, se va ridica la 500 milioane de euro).

    Dupa aceea, SAAB mai primeste si un imprumut de 600 milioane de euro de la o banca, imprumut garantat de statul suedez. Iar la aceste sume se vor mai adauga cele 300 de milioane, despre care am vorbit deja.

    Planurile spun ca legaturile intre GM si SAAB vor mai fi pastrate o perioada, americanii urmand sa furnizeze platforme, motoare si piese de schimb.
    In paralel, urmatoarea generatie de 9-5 va fi produsa la Trollhattan si nu in Germania, ceea ce sigur ii va entuziasma pe suedezi.

    Desi Koenigsegg pare ca se intinde peste capacitatile sale, situatia e mai buna decat pare. E adevarat, SAAB pierde multi bani, dar are trei modele noi, moderne, care pot fi lansate in urmatoarele 18 luni, deci, deocamdata, nu e nevoie de investitii masive.

    Vizualizari: 1255