rss

Test Drive - Infiniti G37S Coupe

  1. 18/12/2009
  2. Categoria: Infiniti
  3. Tags: Infiniti
    Vezi toate fotografiile (15)

    Dupa 20 de ani de la debarcarea din Statele Unite, Infiniti incearca acum castigarea unei cote mai mari de piata in Europa, in zona automobilelor premium. Si are cu ce….
    Foto Sorin Miclau

    Pentru a-si atinge scopul Infiniti, brand-ul de lux al lui Nissan, conteaza cel putin in Romania, pe SUV-urile de exceptie, FX50, FX37, EX37, pe berlina G37, coupe-ul G37 si cabrioleta G37.
    Noi am testat toate modelele Infiniti, mai putin cabrioleta. Acum, in ciuda vremii de afara, va propunem un model cel putin inedit, conceput cu multa pricepere si anume Infiniti G37S Coupe.

    La primul contact masina impresioneaza printr-un design gandit pentru americani, gustul celor de peste ocean nefiind intru-totul in armonie perfecta cu noi europenii. Insa dincolo de toate, nu putem sa nu recunoastem personalitatea puternica pe care acest coupe o emana. Cu 4,66 metri in lungime, 1,82 metri in latime si 1,40 metri in inaltime Infiniti G37S Coupe este un automobil cu multe atu-uri.

    Portbagajul cu o capacitate de 275 litri, la fix dimensionat pentru doi saci de golf, paleste ca impozanta in fata unui BMW seria 3 Coupe cu 440 litri sau un Audi A5 cu 455 litri. Acum sa dam totusi Cezarului ce-i al Cezarului si sa recunoastem ca nu ne luam un coupe sport de 320 CP, rosu, pentru capacitatea portbagajului. 

    In habitaclu se patrunde ca in cockpitul unei sportive autentice, adica se coboara. Daca la exterior te izbea izul american, la interior lucrurile stau mai mult aplecate spre italieni. Asamblarile sunt de nivelul referintei in domeniu, Audi, atentia acordata detaliilor fiind desavarsita. Insertiile de aluminiu polisat care erau risipite cu larghete la nivelul bordului si al consolei central generau o ambianta sportiva, sublinia performanta subinteleasa a automobilului. De remarcat pielea de buna calitate folosita cu larghete nababica la interior.

    Dupa cum era de asteptat indicativul 37 vine de la motorizarea V6 de 3.7 litri, update-ul celui de 3.5 V6 de la Nissan 350 Z. Motorul lui Infiniti G37S Coupe  dezvolta 320 CP/7000 si un cuplu maxim de 360 Nm/5200. Acesta lucreaza cu o cutie automata cu 7 trepte, bine etajata, care este, cum spuneam si in cazul berlinei Infiniti G37, solutia cea mai inspirata pentru acest tandem motor - cutie.
    La un demaraj fluid Infiniti G37 gliseaza confortabil pe sosea nebanuind nimeni ca sub capota exista 320 CP. Nivelul de zgomot aerodinamic este scazut la fel ca si cel la rulare, iar la turatii ridicate apare powerplay-ul motorului un sunet placut, care te constientizeaza ca ai de-a face cu un coupe autentic.

    Cifrele anuntate de constructor indica performante notabile: demaraj 0-100 km/h in 5.9 secunde, viteza maxima 250 km/h. Consumul mediu inregistrat de noi in timpul testului este de 14.9 l/100 km, in conditiile in care am mers civilizat fara cravasari. Ca si la celelalte modele Infiniti, testate de noi, sistemul de franare este unul exceptional, apropiindu-se ca performanta de cel de la Porsche. Sistemul de suspensii ranforsat are o tenta sportiva, insa e mai degraba confortabila. Sasiul rigid este un bun compromis la directia cam melanjata, sau la ESP-ul cam grabit sa te scoata intreg din viraje, cu toate ca masina are sistemul 4WAS (directie activa pe patru roti).


    Ca sa se impuna in fata teutonilor (BMW, Audi), Infiniti G37S Coupe vine cu un pret de baza de 48.400 euro (include TVA-ul) la care adaugam pentru modelul testat de noi 2100 euro pentru transmisia automata cu 7 trepte, 900 euro pentru ICC (Intelligent Cruise Control) si 3200 euro pentru pachetul Multimedia. Totalul pentru modelul testat de noi este de 54.600 euro cu TVA inclus. 

    Mai multe cititi in viitorul numar al revistei Auto.RO

     

    Vizualizari: 6789