rss

Analiza AutoIndex: Ford Galaxy

  1. 09/12/2011
  2. Categoria: Ford
  3. Tags: autoindex, Ford, galaxy, second hand

Un autoturism de familie care a impus constructorul Ford in segmentul monovolumelor, Galaxy este o buna investitie si la valoare second hand.

In general proprietarii unui Ford Galaxy nu au intampinat mari probleme in exploatare. Cum era de asteptat, calitatea fabricatiei este tipica pentru modelele Ford, iar rata defectiunilor grave este destul de redusa.  

Pe parcursul anilor au fost fabricate trei generatii Ford Galaxy, in perioadele: 1995-2000, 2000-2006 si 2006-prezent. De asemenea au existat si cateva facelifturi, cel mai recent fiind cel operat in cursul anului 2010.

Un mare argument al acestui monovolum este modularitatea interiorului. Astfel cand nu este nevoie de toate cele 7 locuri standard, ultimele doua scaune se pot scoate pentru a creste simtitor volumul portbagajului, o operatiune care nu necesita un efort prea mare.

Utilizatorii unui Ford Galaxy au mai apreciat scaunele confortabile si spatiul alocat pentru cap si picioare pe locurile din spate, avantaje deosebit de importante mai ales pe distante mai lungi. De asemenea cei care au condus o perioada lunga un Ford Galaxy au apreciat dispunerea intuitiva a instrumentarului de bord, precum si ergonomia postului de conducere. Un reper esential pentru autoturismele marcii Ford intalnit si la acest monovolum este sistemul de suspensie care filtreaza eficient denivelarile din carosabil.

Un alt capitol de o importanta capitala la care Ford Galaxy se impune este cel al sigurantei oferite la rulare. Astfel in urma testelor efectuate de catre EuroNCAP in cursul anului 2006 (generatia a III-a), Ford Galaxy a obtinut calificativul maxim de 5 stele.

Per ansamblu, toate cele trei generatii Ford Galaxy sunt apreciate pentru:
- fiabilitatea exemplara;
- cele 7 locuri din habitaclu;
- organizarea interiorului;
- gama extinsa de motorizari;
- confortul suspensiilor;
- design-ul elegant al caroseriei.



Traiectorie preturi:
Pe baza anunturilor de vanzare postate pe ww.auto.ro si filtrate in bursa AutoIndex reiese ca pretul mediu al unui exemplar Ford Galaxy este stabilizat in acest moment la valoarea de 4.549 EUR (noiembrie 2011). Daca comparam aceasta cotatie cu cea inregistrata in luna corespondenta a anului anterior reiese ca pretul mediu pentru un Ford Galaxy a suferit o depreciere anuala minora de numai 3,9%.

In functie de tipul de motorizare se constata ca preturile cerute pentru variantele diesel sunt cu mult mai mari (4.933 EUR) fata de cele percepute pentru exemplarele pe benzina (2.563 EUR).

In functie de anul de fabricatie se observa ca pentru un exemplar produs in anul 1999 (prima generatie) pretul mediu afisat de AutoIndex era de 2.976 EUR in luna noiembrie 2010, valoare care a crescut pana la 3.022 EUR in noiembrie 2011. In schimb pentru un exemplar fabricat in anul 2003 (a doua generatie), pretul mediu calculat prin bursa AutoIndex indica o scadere anuala de circa 11 procente, de la 7.754 EUR (noiembrie 2010) la 6.909 EUR (noiembrie 2011). O scadere similara de pret se observa si la exemplarele din a treia generatie Ford Galaxy. Astfel pentru un exemplar produs in anul 2007 pretul mediu era de 12.933 EUR in luna noiembrie 2010, valoare care a scazut pana la 10.575 EUR in noiembrie 2011.



Sfaturi utile:
Clientii aflati in cautarea unui automobil de familie deosebit de spatios si fiabil in timp ar trebui sa ia in calcul si varianta Ford Galaxy. In functie de bugetul disponibil se recomanda in primul rand orientarea cu precadere catre exemplarele nu foarte vechi si cu istoric de service verificabil. In urma analizarii anunturilor de vanzare postate pe www.auto.ro reiese ca cele mai rentabile financiar sunt exemplarele fabricate intre anii 2003-2005  pentru care ar trebui alocat un buget de aproximativ 7.000 EUR.

Inainte de achizitie este bine de stiut ca majoritatea problemelor intalnite la Ford Galaxy au fost de natura electrica, in special aprinderi nemotive ale unor martori luminosi din plansa de bord. Totusi aceste defectiuni aparute in exploatare sunt usor de remediat si nu implica sume exagerate de bani.



 An fabricatie           Pret noiembrie 2010         Pret noiembrie 2011  
anul 1999 2.976 EUR 3.022 EUR
anul 2001 6.060 EUR 5.464 EUR
anul 2003 7.754 EUR 6.909 EUR
anul 2006 12.200 EUR 11.600 EUR
anul 2007 12.933 EUR 10.575 EUR

 


 

Nota:

Preturile medii de mai sus au fost stabilite pe baza calculelor AutoIndex.

AutoIndex este singurul instrument de masurare si comparare a preturilor pentru masinile second hand de pe piata auto romaneasca, pentru diferite perioade de timp, in functie de criteriile alese de dumneavostra. Cu ajutorul AutoIndex puteti vedea evolutia pietei second hand, a unui model anume sau puteti compara masina dorita cu alte autoturisme similare.

Aceste statistici si informatii sprijina cumparatorul in a lua cea mai buna decizie privind achizitia in functie de buget, nevoi si asteptari, si, totodata, ajuta vanzatorul sa isi raporteze oferta la alte modele asemanatoare si sa inteleaga evolutia pietei.

Vizualizari: 70735