rss

Volkswagen-ul cu numarul 150 de milioane a parasit linia de productie

  1. 30/08/2017
  2. Categoria: VW
  3. Tags: Golf, golf gte, productie volkswagen, Volkswagen, volkswagen golf gte
    Vezi toate fotografiile (1)

    Dupa lansarea noului Polo si mai recent a crossover-ului T-Roc, constructorul german de automobile imbraca din nou hainele de sarbatoare. De aceasta data pentru a celebra masina cu numarul 150 de milioane care tocmai a iesit pe portile uzinei din Wolfsburg.

    Exemplarul aniversar este un Golf GTE, un adevarat simbol pentru viitorul "electric" al companiei. "Masina cu numarul 150 de milioane- asta inseamna ca am indeplinit visul a 150 de milioane de clienti din intreaga lume de a detine o masina," a declarat mandru Herbert Diess, CEO-ul brand-ului german.

    Celebrul Golf a ajuns deja la a 7-a generatie si a fost replicat pana acum in peste 34 de milioane de exemplare, asa ca nu este deloc o surpriza ca un astfel de model a avut onoarea sa intre in cartile de istorie ale Volkswagen. In 2007, productia ajunsese la 25 de milioane, depasind astfel Beetle-ul cu ale sale 21,5 milioane.

    Pe viitor, constructorul din Wolfsburg promite sa se concentreze din ce in ce mai mult pe masinile cu zero emisii, fie ele hibride sau full-electrice. Pe termen lung, Volkswagen intentioneaza ca pana in 2025 sa aiba 1 milion de masini electrice pe strazi. Pana atunci insa, nemtii vor lansat nu mai putin de 19 SUV-uri in urmatorii 3 ani.

    "Momentan este vital ca Volkswagen sa se dezvolte in continuare cu succes. Pentru ca suntem o echipa unita, ducem treaba la bun sfarsit si avem un plan solid pentru viitor. Trebuie sa ne imbunatatim constant pentru a ramane de succes. Victoriile din trecut nu sunt o garantie pentru viitor," recunoaste Diess.

    Vizualizari: 1755