rss

Noul Volvo XC40 ajunge in Romania. Pleaca de la 41.000 de euro si vine cu doua motorizari

  1. 23/10/2017
  2. Categoria: Volvo
  3. Tags: noul xc40, pret volvo xc40, preturi romania volvo, preturi xc40, volvo xc40
    Vezi toate fotografiile (4)

    Noul Volvo XC40 are de invins niste adversari redutabili, precum BMW X1, Audi Q3, Mercedes-Benz GLA, sau putin mai exoticii Jaguar E-Pace (nedisponibil deocamdata in Romania) si Lexus NX. Partea buna este ca modelul suedez are toate armele pentru a duce planurile oficialilor la bun sfarsit.

    Pe piata din Romania, Volvo XC40 pleaca de la 40.873 de euro. Pentru aceasta suma, clientii primesc nivelul de echipare Momentum si propulsorul diesel D4 cu patru cilindri de 2.0 litri si 190 de cai putere. Celor care vor ceva mai mult, brand-ul din Goteborg le pune la dispozitie echiparea R-Design, a carei pret ajunge la 43.997 de euro.

    Fanii propulsoarelor pe benzina vor putea opta pentru unitatea T5 cu patru cilindri, de 2.0 litri si 250 de cai putere. In echiparea de baza Momentum aceasta pleaca de la 43.100 de euro, in timp ce pentru varianta R-Design clientii vor trebui sa scoata din buzunare de la 46.223 de euro in sus.

    Nivelul de echipare de top propune o serie de dotari mai mult sau mai putin premium, printre care un plafon negru, jante din aliaj de 18 inch, volan din piele perforata, ornamente interioare speciale sau tapiteria Nubuk din material textil sau din piele Nappa.

    Indiferent de versiunea aleasa, noul XC40 vine impreuna cu o transmisie automata cu opt trepte si tractiune integrala.

    Momentan, SUV-ul compact de oras este disponibil numai impreuna cu aceste doua motorizari, insa ulterior acestora li se va alatura o noua familie de motoare de 1.5 litri cu trei cilindri, dar si o versiune hibrida si desigur una full-electrica, pentru cei carora le pasa de mediul inconjurator. Trebuie punctat faptul ca si unitatile conventionale au un nivel redus de emisii.

    Vizualizari: 2224