rss

Volkswagen Scirocco de la Sportec

  1. 13/02/2009
  2. Tags: Scirocco, Sportec, Volkswagen
    Vezi toate fotografiile (7)

    Inginerii de la tunerul elvetian Sportec si-au indreptat recent atentia spre sportiva germana Volkswagen Scirocco pentru care au realizat un nou kit performant.

    Intre altele, noul kit Sportec consta in uprgade-uri pentru motor, o suspensie sport, jante din aliaj usor si alte componente.

    Galerie foto aici

    Pentru modelul Scirocco 2.0 TFSI de 200 CP, Sportec ofera mai multe versiuni ale propulsorului turbo de 2,0 litri, plaja de putere fiind cuprinsa intre 240 si 350 de cai-putere! Cea mai puternica varianta ofera un cuplu de 480 Nm, cu 200 Nm mai mult comparativ cu versiunea de serie.

    Pentru a atinge aceste cifre impresionante, inginerii elvetieni au modificat compresorul de supraalimentare, a imbunatatit unitatea electronica de control a motorului (ECU) si a inlocuit sistemul de evacuare de serie cu unul mai performant. Pachetul este completat de un capac din fibra de carbon care acopera motorul.

    Totodata, s-a lucrat si la capitolul manevrabilitate, care a fost si ea imbunatatita prin montarea unor noi suspensii sport, ce coboara garda la sol a coupe-ului cu 35 mm, precum si a unui nou set de jante de 20 de inch, ce sunt imbracate cu pneuri sport performante cu dimensiunile de 245/30 R20.

    In sfarsit, la interior, tunerul helvet ofera un set de patru covorase din velur catifelat si numeroase finisaje din carbon care poarta logo-ul Sportec.

    Vizualizari: 1182