Viitorul Opel Corsa va fi construit si in SUA
- 24/01/2008
Preturile in crestere la
petrol au afectat serios si clientela din SUA, care a devenit tot mai interesata de masini mici, nepretentioase cand vine vorba de consum de combustibil.
Trendul a fost imediat “mirosit” de cei mai importanti constructori din lume, care se pregatesc sa debarce o multime de modele subdimensionate pe cea mai mare piata a lumii. Printre ei si
GM, care are de gand sa vanda acolo viitoarea generatie
Opel Corsa.
Evident, masina nu va fi comercializata sub marca
Opel, urmand a fi “stantata” cu logo-ul
Saturn, decizia de a o produce acolo in loc sa o importe fiind luata din cauza prabusirii dolarului fata de euro.
“Vrem ca masina sa fie comercializata in SUA drept un
Saturn si cu siguranta nu vrem sa o importam din Europa”, a declarat gurul
Bob Lutz, care mizeaza pe rabdarea americanilor pentru ca masina sa devina un real succes (viitorul
Opel/Saturn Corsa nu va trece Oceanul mai devreme de 2012).
Oricum, micul
Opel va avea mult de furca cu adversarii sai, unul dintre cei mai puternici “inamici” urmand a fi versiunea americana a lui
Ford Fiesta (asta ca sa nu mai punem la socoteala modelele japonezilor).