rss

Viitoarele Audi S4 si S5 ar putea avea motoare cu 4 cilindri

  1. 14/03/2009
  2. Tags: Audi, Nurburgring, S4, S5
    Vezi toate fotografiile (1)

    Motoare eficiente si reduceri substantiale ale maselor – acestea sunt noile directive ce vor sta la baza dezvoltarii viitoarelor Audi S4 si S5, cu care vom face cunostinta undeva in 2014.

    In special coupe-ul de clasa medie va fi un campion al curelor de slabire, seful departamentului global de inginerie al companiei din Ingolstadt, Michael Dick, declarand ca viitorul model va cantari cu aproape 400 kg mai putin decat actuala masina!

    Incredibila diminuare la nivelul greutatii se va datora in mare masura folosirii intensive a aluminiului si magneziului, primul urmand a fi intrebuintat intr-o proportie chiar mai mare decat in cazul lui TT (ce are la baza un sasiu fabricat din 69% aluminiu).

    Noua regula va fi urmata si de catre viitorul Audi A6, in showroom-uri din 2012; intre timp, ea face deja minuni cu viitorul S5: potrivit aceluiasi Michael Dick, un prototip al respectivului model, ce cantareste numai 1.360 kg, se afla deja in teste pe Nurburgring si reuseste tururi cu opt secunde mai rapide (!) decat ale actualului top-model A5.

    O atare diminuare a masei proprii va contribui enorm la imbunatatirea dinamicii masinii, insa germanii au de gand sa obtina si alte avantaje de pe urma acestui program. Iar unul dintre cele mai importante este reducerea drastica a emisiilor poluante prin instalarea unor agregate supraalimentate cu patru cilindri, mai mici si mai eficiente decat actualul V6 de trei litri(sau, evident, fostul V8 de 4,2 litri).

    O alta posibilitate ar fi instalarea unei versiuni si mai puternice a motorului de 2,5 litri, cu cinci cilindri, de pe TT-RS, insa, oricum am lua-o, rezultatul este acelasi: moda downsizing-ului, indiferent unde este ea aplicata, functioneaza de minune si se afla abia la inceput. Speram sa nu exagereze prea tare...

    Vizualizari: 1215