rss

Toyota intra in lupta pe segmentul low-cost

  1. 15/04/2008
  2. Tags: Low-cost
Toyota a confirmat ca va intra in forta in segmentul din ce in ce mai animat al masinilor ultra-ieftine, segment de al carei reviriment se face vinovat, in primul rand, Tata Nano.

Aceasta este o categorie cu un potential imens si, daca ne gandim ca numai in India pot fi vandute milioane de unitati, intelegem de ce se inghesuie si Renault-Nissan, si Ford, si GM sa construiasca masini low-cost.

Toyota vor produce varianta lor de autovehicul low-cost in India, vanzarile urmand sa se desfasoare in aceasta tara, dar si in China si Rusia. In acest sens, o fabrica de 343 milioane de dolari va fi construita langa orasul indian Bangalore pana in 2010.

Desi Tata Nano se vinde cu doar 2.500 de dolari, analistii vorbesc despre un pret de 6.900-7.850 de dolari pentru modelul Toyota, dar japonezii ar putea lansa un autovehicul si mai ieftin cu ajutorul marcii subsidiare Daihatsu. Cu siguranta, insa, creatia japonezilor va fi cu cateva clase peste modelul indienilor, la orice capitol.

Cel mai important rival pentru Toyota pe acest segment va fi GM, care dezvolta impreuna cu chinezii de la Wuling Automobile o versiune low-cost a Matiz-ului. 
Vizualizari: 411