Rezultatele finale pe acest an ale celor mai buni dintre cei mai buni
importatori auto din
Romania nu se vor cunoaste decat undeva pe la mijlocul lui ianuarie 2008, ceea ce inseamna ca va trebui sa mai asteptam cateva saptamani bune.
Cum “a astepta” nu prea exista in vocabularul nostru, ne (si va) propunem sa anticipam putin clasamentul final, pe baza rezultatelor inregistrate de importatori pe primele 10 luni.
Asadar, exceptandu-i pe cei de la
Dacia (care, per total companii auto, ocupa deja un obisnuit loc 1), constatam ca titlul castigat anul trecut de partenerii lor de la
Renault va ramane in vitrina francezilor, avand in vedere ca cele 24.292 de unitati vandute pe primele 10 luni ale lui 2007 sunt cu peste 5.000 de unitati mai multe decat cele vandute de ocupantul locului 2,
Volkswagen.
Germanii nu au insa motive de tristete: totalul de 19.249 de autoturisme vandute pana in luna octombire este deja cu peste 20% mai mare decat cel inregistrat pe intreg anul 2006.
Pe locul trei se situeaza “colegii” de la
Skoda cu 18.885 de unitati comercializate, insa situatia lor este un pic mai interesanta fiindca la finele anului trecut se pozitionau chiar in coasta celor de la Renault, cu 20.541 de masini vandute (francezii au terminat 2006 cu 21.395 de unitati comercializate).
Acum, ei au cazut deja pe trei si ramane de vazut daca cele doua luni ramase din 2007 vor fi suficiente pentru a-si depasi rezultatul din urma cu 365 de zile si, eventual, daca isi vor recastiga pozitia aferenta “medaliei de argint”.
In afara podiumului s-au clasat, in ordine,
Opel cu 15.234 de unitati vandute (11.153 anul trecut),
Ford (13.190 de unitati, cu 3.773 mai multe ca in 2006 si in urcare o pozitie pana pe 5),
Peugeot (11.817 unitati, in coborare o pozitie),
Chevrolet (11.124 de unitati),
Hyundai (10.020 de unitati),
Fiat (7.991 de unitati) si
Toyota (7.827 de unitati).
In ianuarie, vom reveni cu rezultatele finale, cele care, de altfel, vor confirma si cine s-a descurcat mai bine in anul care tocmai se incheie, comparativ cu anii precedenti.