rss

Spionat: Range Rover Supercharged

  1. 25/10/2007
Land Rover are deja in gama o versiune „apocaliptica” a lui Range Rover, propulsata de un agregat V8 de 4,2 litri ajutat de un compresor mecanic sa dezvolte 396 CP.

Existenta unor „inamici” de calibrul lui Porsche Cayenne Turbo, ML 63 AMG si, in curand, BMW X5 M au cam pus insa in umbra herghelia modelului britanic, iar constructorul din Gaydon doreste sa indrepte lucrurile cu un mega-SUV ce nu da doi bani pe prostiile unor ecologisiti.

Monstrul din Insula a fost recent spionat in pline teste de dinamica pe Nurburgring, iar cei care au fost acolo pentru a auzi expiratia tunatoare a celor patru tevi de esapament au aflat ca sub capota se afla un nou motor V8 de cinci litri cilindree, dotat cu un compresor mecanic.

Datele sunt de-a dreptul inspaimantatoare, cei peste 500 CP si, tineti-va bine, 1.070 Nm fiind suficienti pentru a trimite la culcare chiar si cele mai infatuate modele supersport, in ciuda faptului ca un Range Rover asemenea echipat ar putea depasi cu mare usurinta 2,5 tone greutate.

Probabil, vom asista si la o serie de operatiuni de modificari intense ale suspensiilor, directiei si franelor masinii – absolut necesare pentru ca „Rangie” sa nu se transforme instantaneu intr-un pericol public –, dar, sincer, credem ca mult mai potrivit cu noua identitate sportiva a SUV-urilor de lux Land Rover va fi viitorul Range (programat pentru 2011-2012), o masina despre care se spune ca va fi cu cateva sute de kilograme mai usoara, la fel de puternica si cu un design mult mai dinamic. Asadar, putintica rabdare...
Vizualizari: 410