rss

Spionat: Hyundai i20

  1. 29/07/2008
  2. Tags: I30
    Vezi toate fotografiile (1)
    Golul dintre Hyundai i10 si Hyundai i30 va fi umplut de indata ce i20, inlocuitorul actualului Getz, isi va face apartia pe piata (programata la inceputul lui 2009).

    Pana atunci, vigilenta fotografilor spioni s-a dovedit din nou a fi la inaltime, masina intrand in colimatorul obiectivelor in momentele in care tester-ii sai au scos-o la o plimbare pe sosea.

    Hyundai i20 va fi disponibil pentru inceput doar in versiunea de caroserie hatchback cu cinci usi, modelul cu trei usi urmand sa apara abia la sase luni dupa aceea.

    Ca design, masina de clasa mica a numarului cinci mondial va fi complet diferita de Getz, apropiindu-se din acest punct de vedere de fratele mai mare i30 (grila radiatorului si farurile vor avea o forma aproape identica). Intre timp, dimensiunile vor fi mai mari in toate directiile, astfel incat ne putem astepta la un interior sensibil mai incapator.

    Apropo de interior, acesta va fi decorat, spun sursele din cadrul companiei, cu materiale si finisari de mult mai buna calitate decat in Getz pentru a-i permite lui i20 sa reziste mai bine noilor aparitii din segment (sunt vizate Ford Fiesta si Honda Jazz).

    Doua motoare pe benzina cu patru cilindri – de 1,2 si 1,4 litri – si un diesel common-rail de 1,5 litri vor fi disponibile la startul vanzarilor, spectrul de putere urmand a se intinde intre limitele 80 si 110 CP.

    Probabil vom mai vedea inca una-doua motorizari ceva mai tarziu (speram si una cu valente sportive) dar, pana atunci, il vom purica pe i20 toate partile peste numai trei luni, cu ocazia prezentarii oficiale ce va avea loc la Salonul Auto de la Paris.
    Vizualizari: 903