rss

Se stiu motoarele lui Audi A1 Cabrio

  1. 28/06/2008
  2. Tags: A1 cabrio
    Vezi toate fotografiile (1)
    Nu peste multa vreme, MINI va trebui sa suporte si concurenta lui Audi A1, un model care va miza totul pe un amestec intre sportivitate si caracter premium.

    Ca si britanicul insa, A1 va avea si o versiune cabrio, despre care auto.ro tocmai a aflat mai multe date privind gama de motorizari.

    Dar sa incepem prin a spune celor care saliveaza cu gandul la un acoperis rigid retractabil ca acesta nu va exista, germanii mergand pe mana unui soft-top cu inchidere/deschidere automata, mult mai ingaduitor in ceea ce priveste costurile de dezvoltare.

    Intre timp, gama de motoare pusa la dispozitie va fi suficient de bogata cat sa satisfaca majoritatea gusturilor si pretentiilor, totul incepand cu un motor de 1,6 litri si 102 CP pe benzina.

    Deasupra sa se va situa un motor de 1,8 litri si 150 CP, in timp ce unul dintre cele mai vanate propulsoare pe benzina va fi binecunoscutul agregat 1.4 TSI, oferit in doua versiuni de putere: 140 si 170 CP.

    Drept top-model se va detasa insa S1, despre care se spune ca va primi motorul 2.0 TFSI de pe S3, e drept intr-o varianta sensibil “detunata”.

    Asteptati-va totusi la 200-210 CP in momentul in care cel mai rapid A1 Cabrio isi va face aparitia pe piata (undeva in 2011, mai precis).
    Vizualizari: 940