rss

Salonul Auto de la Sydney: Super SUV de la FPV

  1. 12/10/2007
In mod normal, nu am fi insistat prea mult pe o masina produsa pentru piata australiana, dat fiind faptul ca tara asta este a naibii de indepartata si oamenii de acolo mai conduc si pe partea gresita a drumului, insa realizarea celor de la Ford Performance Vehicles este prea interesanta pentru a nu fi bagata inseama.

Acesta este deci F6 X, primul model al celor de la FPV care nu este bazat pe celebrul Falcon, dar care are suficient “juice” in compartimentul motor pentru a sta alaturi de cele mai puternice tot-teren-uri din lume.

Sa punem deci punctul pe “i” si sa spunem ca produsul tunerului oficial al Ford Australia are sub capota un motor cu sase cilindri in linie de patru litri cilindree, care cu ajutorul unui turbocompresor, produce 362 CP si 550 Nm.

Cuplul este distribuit catre toate cele patru roti de o cutie de viteze automata cu sase trepte creata de specialistul ZF si printr-un sistem de tractiune intergrala permanenta controlata electronic, astfel incat problema tinutei de drum si a stabilitatii este din start si in mare parte rezolvata.

Totusi, pentru a fi mai siguri ca cel de la volan se va afla in total control, FPV au modificat intens suspensiile masinii si au inclus in dotarea standard sisteme precum DSC (controlul stabilitatii), controlul tractiunii, ABS cu patru canale (apropo, franele sunt opera lui Brembo si dispun de etrieri cu sase pistonase pe fiecare disc) si EBD (distributia electronica a fortei de franare).

FPV F6 X stie insa sa iti puna personalitatea clientului in valoare, pentru ca acest model nu este precum oricare alt SUV Ford comercializat in Australia. Oriunde s-ar duce, isi va face o intrare triumfala cu acel calandru high-tech, cu priza de aer pe capota motorului cu si, bineinteles, cu setul de jante cromate de 18 inch diametru.

Daca-s peste masura de curiosi, ii poate invita inauntru fiindca au ce vedea: piele in doua culori, scaune sport cu logo-ul F6 X, pedalier din aluminiu si un minunat sistem de iluminatie, ce invaluie intregul habitaclu intr-o lumina albastra. Pacat ca e cu volan pe dreapta...
Vizualizari: 534