rss

Salonul Auto Bucuresti & Accesorii 2021 isi deschide portile intre 7 – 17 Octombrie, Pavilionul B2 si zona exterioara adiacenta Romexpo

  1. 06/10/2021
    Vezi toate fotografiile (1)

    Intre 7 – 17 Octombrie te asteptam la Salonul Auto Bucuresti & Accesorii 2021, cel mai important eveniment auto al anului, ce vor avea loc la Romexpo in Pavilionul B2, cat si in zona exterioara adiacenta pe o suprafata totala de peste 25.000 mp.
    Sunteti invitatii nostri si suntem onorati sa va avem alaturi de noi, Joi, 7 Octombrie, ora 12.00 sa marcam impreuna Deschiderea Oficiala si conferinta de presa a SAB & Accesorii 2021 ce va avea loc la intrarea Pavilionului B2 - Romexpo, in prezenta Domnului Dan Vilceanu – Ministrul Transporturilor si Infrastructurii, Domnului Andrei Baciu – Secretar de Stat in Ministerul Sanatatii, Domnului Ion Vasile – Vicepresedinte Administratia Fondului de Mediu, Domnului Inginer Cristian Bucur – Sef Departament Omologari Individuale din cadrul Registrului Auto Roman alaturi de alte oficialitati si membri ai institutiilor partenere.
    La Salonul Auto Bucuresti & Accesorii 2021 veti descoperi premiere, modele exclusiviste si o parte din noutatile sezonului 2021 – 2022 apartinand brandurilor: BMW, Citroën, Honda, Kia, Isuzu, Mazda, Mercedes-Benz, Opel, Ssang Yong, Suzuki, Toyota, Tesla. 
    Pasionatii de supercaruri vor gasi in standul Racebox o sectiune super sport formata dintr-un Monopost de Formula 1, 2 Monosposturi de Anduranta Radical si peste 12 modele de masini unicat care insumeaza peste 20.000 de cai putere si au o valoare de peste 5 milioane de euro. Printre modelele expuse in standul Racebox se numara: Lamborghini Huracan Performante - 1016industries 850 HP VFEngineering, Lamborghini Aventador SVJ Ferrari 488 Pista, Porsche 992 GT3 cu FI Exhaust, Porsche 991 GT3 cu FI Exhaust, Porsche 996 Turbo Widebody GT2 Spec, BMW M5 F90, 1000HP AMG E63s, cel mai modificat AMG GTR din lume de 900 HP,  McLaren 570GT 1016 industries Formula 1, Radical SR3 x 2.
    In standul Autovision vor fi expuse modelele: TESLA Model 3, TESLA Model Y, Toyota Hilux Double Cab, Toyota Hilux Extended Cab, Toyota Land Cruiser 300, Suzuky Jimny, Suzuki Jimny senilat.
    De asemenea, in zona exterioara vor fi expuse vehicule comerciale si rulate apartinand brandurilor: Audi, BMW, Citroën, Ford, Hyundai, Land Rover, Mercedes-Benz, Opel, Renault, Skoda, Volkswagen.
    Pasionatii de a ATV-uri, motociclete si biciclete electrice au ocazia sa descopere gama de produse KTM, Husqvarna, Gasgas, CF Moto, Fantic (biciclete electrice) expuse in cadrul standului ATH Moto. 
    Vizitatorii SAB & Accesorii pot castiga Marele Premiu al acestei editii oferit de Salonul Auto Bucuresti si compania ATH Moto, ce consta intr-un ATV de ultima generatie.
    Nu in ultimul rand, in cadrul Salonului Auto Bucuresti & Accesorii va exista o zona cu automobile istorice unice sau foarte rare, organizata de Oldtimer Studio si Retromobil.
    Intr-o perioada dificila pentru domeniul auto din Romania, dorim ca SAB & Accesorii sa reprezinte un accelerator pentru revenirea la normalitate, un suport pentru redresarea industriei auto, maximizarea vanzarilor si atingerea obiectivelor de business prin interactiunea cu clientii si specialistii din domeniul auto.
    De asemenea, in cadrul Salonului, te invitam sa descoperi spatii destinate exclusiv mobilitatii electrice, in cadrul carora vor fi expuse masini electrice, vehicule electrice, scutere si biciclete elctrice dar si dezvoltatori de statii electrice si tehnologii electrice.
    In acest an vor fi prezente cu precadere cele mai importante companii din domeniul ecbipamentelor pentru spalatorii auto, pieselor si accesoriilor auto, ce vor expune cele mai noi tehnologii prezente la Automechanika Frankfurt si in cadrul SAB & Accesorii, fiind reprezentate pe o suprafata interioara si exterioara de peste 7000 mp.
    Weekendurile evenimentului vor fi animate de karturi electrice, masini electrice, show-uri de drift, demonstratii de conducere defensiva etc.
    In cel de-al doilea weekend al evenimentului se va desfasura Cursa Campionilor – Cupa SAB & Accesorii 2021, organizata de GT Auto Club Sportiv sub egida Federatiei Romane de Automobilism Sportiv.
    Avand in vedere nevoia constanta de sange din spitale, la Salonul Auto Bucuresti & Accesorii va fi amplasata in perioada 9-10 Octombrie o unitate mobila a Centrului de Transfuzie Sanguina a Municipiului Bucuresti in cadrul careia, vizitatorii Salonului pot dona direct pentru a salva vieti si se pot informa despre beneficiile donarii de sange.  
    In data de 15 octombrie 2021, Salonul Auto Bucuresti in parteneriat cu asociatia Initiativa Pasionatilor de Autovehicule Rutiere organizeaza cea de-a II-a editie a targului de cariere Bursa Locurilor de Munca SAB - Ziua Carierei. Evenimentul urmareste o colaborare pe termen lung cu companiile, atat pentru incadrarea fortei de munca specializate, cat si pentru promovarea companiilor si posturilor disponibile ale acestora.
    De asemenea, in zona exteriora a Salonului Auto Bucuresti & Accesorii va fi organizata o zona dedicata de street food in cadrul careia vor fi prezente cele mai cunoscute van-uri si artizani de street food.
    Printre partenerii institutionali care ne-au fost alaturi in realizarea acestei editii, gasirea celor mai bune solutii pentru transportul alternativ si cresterea nivelului de constientizare a populatiei cu privire la importanta folosirii mijloacelor de transport mai putin poluante, dorim sa multumim: Ministerului Afacerilor Interne, Departamentului pentru Situatii de Urgenta, Politiei Romana, Jandarmeriei Romane, Ministerului Transporturilor si Infrastructurii, Ministerului Mediului Apelor si Padurilor, Registrului Auto Roman, CNAIR, ACAROM.
    Partener Gold al Salonului Auto Bucuresti & Accesorii: JD365 - Spalatorii auto self service.
    Printre partenerii care ne ajuta in promovarea Salonului Auto Bucuresti si Accesorii dorim sa multumim in mod special Trustului Intact – Partener Media Principal, Antena 1, Antena 3, Radio ZU, agentiei AGERPRES, Phoenix Media, Ethor Sequrity, targului Vitan Auto, website-urilor 4tuning.ro, 24auto.ro, 4x4Adventure, Antena3.ro, Autovit.ro,  Buletinulauto.ro, Carzz.ro, Flote Auto, Pieseauto.ro, Subturat.ro si revistelor Auto Bild, Auto Motor si Sport, AutoExpert, Auto Test, 4x4Adventure, Cargo Bus & Magazine, Flote Auto, Masini si Utilaje, Tehnica si Tehnologie, Total Media News, Total Transport.
    Informatii utile SAB & Accesorii 2021:
    Accesul la Salonul Auto Bucuresti & Accesorii se face pe baza certificatului verde cu respectarea legislatiei in vigoare. Mai multe detalii pe www.sab.ro
    Locatie: Pavilionul B2 Romexpo si zona exterioara adiacenta.
    Pret bilet: 40 lei.
    Program: 7 Octombrie, intre orele 12.00 – 20.00
    11- 16 Octombrie, intre orele 10.00 – 20.00
    17 Octombrie, intre orele 10.00 – 18.00.

    Vizualizari: 3858