rss

S-a lansat Noul Ford Focus (cu video)

  1. 28/03/2008
S-a dat startul la vanzari: noul Ford Focus a fost lansat oficial si in Romania si este disponibil acum pe piata. Evenimentul, organizat de Romcar,  a avut loc la Politehnica si a imbracat forma unui vernisaj de arta, atmosfera fiind intretinuta de o formatie de muzica clasica si, evident, multe fete frumoase.

Cel mai bine vandut model Ford in Europa a fost lansat simultan in opt orase din tara, Bucuresti, Timisoara, Deva, Caransebes, Iasi, Suceava, Bacau si Bistrita, iar organizatorii au mers pe conceptul "Puterea imaginatiei", care a presupus imbinarea dintre arta si tehnologia de ultima ora.

La eveniment, intr-un spectacol de lumini si sunete au fost expuse opt instrumente muzicale, pe care designeri americani si romani le-au realizat din diverse componente ale lui Ford Focus. Astfel, cutia de viteze a devenit un violoncel, ambreiajul s-a transformat in chitara, suspensia a fost adaptata pentru a putea fi confundata cu o vioara, portiera a fost "mascata" in harpa, aripa in bas, haionul in toba si schimbatorul in tamburina.

Noul Ford Focus este disponibil in trei versiuni de caroserie - sedan cu trei sau cinci usi, break si hatchback - iar preturile sunt cuprinse intre 12.762 si 16.088 euro cu TVA inclus (respectiv 10.725 si 13.270 fara TVA), in functie de varianta de echipare. Nivelele de echipare sunt patru la numar, Ambiente, Trend, Ghia si Titanium, insa clientii mai pretentiosi isi pot personaliza masinile prin pachetele de dotari optionale Comfort, Style, Business si Sport.

Din punct de vedere al design-ului, Ford Focus se inscrie acum si el in filosofia de design "kinetic", exprimata de Ford prin sintagma "energie in miscare". Spre deosebire de generatia pe care o inlocuieste, actualul model ofera o consola centrala redesenata, care "vine la pachet" cu un ecran LCD si, pentru ceva bani in plus, buton de start al motorului, asa numitul FordPower. La exterior, desi pastreaza aceeasi linie ca si inaintasii sai, caracteristice pentru noul Focus sunt farurile, grila stilizata si partea spate, care a fost reproiectata in intregime.

Pentru a accentua imaginea sportiva, doritorii pot opta pentru un set de jante supradimensionate, care pot ajunge pana la 18 inch si spoilere spate vopsite in culoarea caroseriei - disponibile pe noile versiuni Trend si Titanium.

Cel mai bine vandut model Ford in Europa vine cu o gama bogata de propulsoare, sase consumatoare de benzina si cinci diesel. "Benzinarele" pleaca de la o cilindree de 1.4 litri si ajung pana la 2.0 litri, culminand cu varful de gama de 2.5 litri, care se va regasi sub capota variantei sportive cunoscuta sub indicativul ST. La acestea, puterea variaza intre 80 si 145 cai putere, ST-ul ajungand pana la 225 de cai. Focus ST atinge "suta" in 6.8 secunde si are un consum mediu de 9,3 l/100 km.

Motoarele cu aprindere prin detenta sunt disponibile in variantele de 1,6 litri/110 CP, 1,8 litri/115 CP si 2,0 litri/136 CP. Puterea este transmisa la roti prin intermediul unei cutii de viteze cu sase rapoarte.

Ford Focus a aparut in peisajul automobilistic in urma cu 10 ani, in 1998. De atunci, au fost produse nu mai putin de 5 milioane de unitati, aproximativ 20.000 dintre acestea gasindu-si proprietari in Romania.

Pentru video click aici.

Vizualizari: 554