rss

Rezultate pe primul semestru: Porsche si-a crescut veniturile din vanzari cu noua procente

  1. 31/07/2019
    Vezi toate fotografiile (1)

    In primele sase luni ale anului 2019, Porsche AG, si-a crescut, inca o data, veniturile din vanzari, rezultatul operational inaintea cheltuielilor exceptionale, livrarile si numarul de angajati.
    Venitul din vanzari a crescut cu 9%, pana la 13,4 miliarde de euro, comparativ cu perioada similara a anului precedent. Rezultatul operational inaintea cheltuielilor exceptionale a crescut cu trei procente, pana la 2,2 miliarde de euro; Randamentul vanzarilor inaintea cheltuielilor exceptionale a fost de 16,5%. Livrarile au crescut cu doua procente, compania predand clientilor 133.484 de vehicule pana la sfarsitul lunii iunie. Numarul de angajati a crescut cu cinci procente, pana la 33.839 de persoane, in prima jumatate a anului 2019.
    "Rezultatele noastre pe prima jumatate de an reprezinta o baza solida pentru un 2019 de succes in afaceri. Un factor esential pentru aceasta reusita il reprezinta gama noastra atractiva de produse", explica Oliver Blume, presedintele Comitetului Executiv al Porsche AG. "In primele sase luni ale acestui an, am lansat o serie de produse inovatoare pe piata, precum noul 911, 911 Cabriolet, Cayenne Coupe, 911 Speedster, 935, 718 Spyder si GT4".

    "Dupa un prim trimestru plin de provocari in acest an, am revenit in forta", spune Lutz Meschke, vicepresedinte si membru al Comitetului Executiv pentru Finante si IT in cadrul Porsche. Potrivit lui Meschke, rezultatele de crestere se datoreaza, in principal, volumului mai mare de vanzari de automobile. In schimb, efectele diferentelor de curs valutar si cheltuielile aferente ofensivei de mobilitate electrica au avut un impact negativ.

    Cheltuieli exceptionale in al doilea trimestru al anului 2019
    Problema diesel a avut ca rezultat cheltuieli exceptionale in valoare de 0,5 miliarde de euro in al doilea trimestru. Dupa cheltuielile exceptionale, rezultatul operational a fost de 1,7 miliarde de euro. Randamentul vanzarilor dupa cheltuielile exceptionale a fost de 12,5%.
    In mai 2019, Parchetul de pe langa Stuttgart a incheiat complet procedurile impotriva Porsche AG in legatura cu abaterile de la cerintele de reglementare pentru anumite vehicule Porsche, prin emiterea unei notificari de amenda. Amenda, in valoare de 535 milioane de euro, a contat intr-o penalizare de 4 milioane de euro pentru neglijenta in serviciu in testarea motoarelor si un sechestru judiciar pe beneficii economice in valoare de 531 de milioane de euro. Sechestrul se bazeaza in mare masura pe profitabilitatea companiei. Rezervele au fost deja constituite in primul trimestru al anului la nivelul grupului Volkswagen, pentru riscul unor posibile obligatii de plata rezultate din amenzi. Porsche AG a inclus efectele financiare ale notificarii de amenda in cel de-al doilea trimestru.

    Livrari catre clienti: cea mai mare crestere pentru Cayenne
    Porsche AG a livrat 133.484 de vehicule in intreaga lume in prima jumatate a anului 2019, reprezentand o crestere de doua procente fata de aceeasi perioada din anul precedent. Au fost livrate 41.725 de automobile Cayenne, marcand cea mai puternica crestere a unui model, cu un plus de 45%. Noua generatie a fost disponibila pe toate pietele incepand din acest an, in timp ce versiunea Coupe a sosit in dealership-uri in luna mai. Cel mai vandut model la nivel mondial ramane Macan, cu 47.367 livrari.

    Porsche a inregistrat o crestere de 28% in China pana la sfarsitul lunii iunie. In Asia-Pacific, Africa si Orientul Mijlociu, livrarile au crescut la 57.397 vehicule, reprezentand un plus de 20% fata de perioada anului precedent. In SUA, Porsche a reusit, de asemenea, sa isi consolideze pozitia in prima jumatate a anului 2019, atingand o crestere de trei procente, cu 30.257 livrari.

    Perspective pentru anul 2019
    Porsche se asteapta ca livrarile sa creasca in anul financiar 2019, bazandu-se in parte pe produsele noi, precum Cayenne Coupe, 718 Spyder si 718 Cayman GT4. Taycan, primul automobil sport electric Porsche, va ajunge, de asemenea, in dealership-uri la sfarsitul anului sau inceputul anului viitor. De asemenea, compania se asteapta la o usoara crestere a veniturilor din vanzari. "In ciuda investitiilor foarte ridicate in electromobilitate, transformare digitala si extindere si renovare a locatiilor companiei, ne propunem sa ne indeplinim in continuare obiectivul Porsche de obtinere a unor venituri ridicate", spune Meschke.

    Vizualizari: 1377
    Peugeot 308

    Peugeot 308

    Pret: 8.500 EUR, An: 2016, Kilometri: 203.500 detalii »

    Toate anunturile »