rss

PSA incheie un parteneriat cu Hafei

  1. 30/06/2007
  2. Tags: C-Triomphe, Citroen, Hafei, PSA
    Vezi toate fotografiile (1)
    Grupul francez a incheiat azi un memorandum care atesta ca s-a inteles cu cei de la Hafei sa inceapa un studiu de fezabilitate cu privire la un proiect in care partile vor fi implicate 50%-50%.

    Noul joint-venture va rezulta in final intr-o gama de vehicule de dimensiuni mici, oarecum in oglinda cu produsul celuilalt parteneriat al lui Citroen din China, incheiat cu Dongfeng in vederea realizarii lui C-Triomphe (foto).

    Revenind la intelegerea cu Hafei, mentionam ca micile autovehicule vor fi produse de catre partea chineza la Shenzen, acestea fiind destinate in exclusivitate locuitorilor acestei tari din Asia.

    Grupul PSA doreste prin noul proiect sa-si mareasca influenta pe piata cu cea mai mare ascensiune din ultimii ani, francezii comercializand aici anul trecut 201.300 de vehicule, in timp ce pe primele cinci luni ale acestui an au depasit deja cifra de 87.100 de unitati.

    Daca totul va merge conform planurilor insa, nu este exclus ca cei din Hexagon sa decida in final exportul in Europa a unor modele fabricate initial doar pentru piata chineza, pentru a ataca puternic in zona automobilelor de buget.
    Vizualizari: 961