rss

Primul BMW M3 Touring din istorie

  1. 10/07/2022
    Vezi toate fotografiile (11)

    BMW M GmbH adauga o noua varianta de caroserie in portofoliul sau de modele de inalta performanta din clasa medie premium. Primul BMW M3 Touring combina experienta vasta a  marcii in motorsport cu un caracter foarte distinct si o extindere a calitatilor practice. Tehnologia sa de propulsie ofera performante de exceptie asigurate de versiunea de 375 kW/510 CP a motorului cu sase cilindri in linie cu tehnologia M TwinPower Turbo, transmisia M Steptronic cu opt trepte cu Drivelogic si sistem de tractiune integrala M xDrive. Cea mai recenta completare a gamei este, prin urmare, disponibila exclusiv ca BMW M3 Competition Touring cu M xDrive.
    Interiorul cu utilizare variabila al primului BMW M3 Touring ii confera un profil de caracter distinctiv, oferind un spatiu nou pentru a experimenta performanta tipica M in utilizarea de zi cu zi. Noul BMW iDrive, care include ecran central curbat BMW care aduce in habitaclu tehnologia de ultima ora de control/operare si conectivitate.
    Ofensiva de modele BMW M GmbH continua in anul celei de-a 50-a aniversari, prin adaugarea unui al patrulea tip de model in gama BMW M3/M4 alaturi de Sedan, Coupe si Cabriolet. BMW M3 Touring isi va sarbatori premiera mondiala la finalul lunii iunie 2022, la Goodwood Festival of Speed. Comenzile pentru noul BMW M3 Touring pot fi preluate din septembrie 2022, inainte de lansarea pe piata planificata odata cu inceperea productiei, in noiembrie 2022. BMW M3 Touring va fi produs alaturi de BMW M3 Sedan la uzina BMW Group din Munchen.
    Concept de automobil independent cu design extravagant
    Primul BMW M3 Touring indeplineste intr-un stil unic promisiunea M de dinamica, agilitate si precizie, toate combinate cu caracterul practic nelimitat de zi cu zi si capacitatea de a parcurge distante lungi. Designul exterior pune in lumina conceptul sau unic de automobil, asigurand o diferentiere clara in cadrul gamei si o imagine dinamica extrovertita.
    Suprafetele cu design curat si formele atletice semnaleaza potentialul de performanta remarcabil al BMW M3 Touring, la fel ca indiciile de design specifice M, care urmaresc atent cerintele functionale ale directionarii aerului de racire si echilibrului aerodinamic. Principalele elemente sunt grila BMW aranjata vertical, fara cadru, prizele de aer laterale mari, pasajele puternic sculptate ale rotilor si praguri laterale proeminente care, impreuna cu piesele de atasare pentru spoilerul fata si difuzorul spate, formeaza o banda neagra lucioasa de jur-imprejurul masinii. Alte caracteristici distinctive sunt branhiile M din aripile fata si tevile de evacuare integrate in difuzorul spate, de-o parte si de alta a centrului.
    Indiferent de culoarea exterioara aleasa pentru BMW M3 Touring, plafonul acestuia va fi finisat standard in negru lucios. Sinele standard pentru plafon si aripioara Guerney de directionare a aerului specifica modelului de pe spoilerul de plafon sunt vopsite in aceeasi nuanta. Acoperisul poate fi finisat optional si in culoarea caroseriei, iar un pachet exterior M Carbon se regaseste pe lista de optiuni.
    Motor cu sase cilindri in linie, capabil sa urce in turatii
    Versiunea motorului cu sase cilindri in linie, cu tehnologie M TwinPower Turbo, dezvoltata pentru modelele Competition din portofoliul BMW M3/M4 produce o putere maxima de 375 kW/510 CP si un cuplu maxim de 650 Nm. Propulsorul se face remarcat prin functionarea in regim inalt de turatii pentru care motoarele M sunt renumite, plus livrarea liniara a puterii sustinute la sarcini ridicate. Masina de competitie BMW M4 GT3 are aceeasi baza a motorului cu o capacitate de 3,0 litri, cu sase cilindri in linie. Sistemele de racire si de alimentare cu ulei sunt proiectate pentru a face fata fortelor dinamice longitudinale si laterale extrem de mari de pe circuite. Iar sistemul de evacuare specific M, cu clapete controlate electric, genereaza o coloana sonora distincta, care adauga ceva in plus experientei de performanta.
    Motorul este conectat cu o transmisie M Steptronic cu opt trepte cu Drivelogic, care ofera trei programe de schimbare a treptelor si poate fi actionata folosind clapetele de schimbare de pe volan. Puterea motorului este transmisa catre sosea prin intermediul sistemului de tractiune integrala M xDrive, alaturi de diferentialul M activ de pe puntea spate. Distributia de putere in functie de nevoi pe toate cele patru roti optimizeaza tractiunea BMW M3 Competition Touring cu M xDrive, precum si agilitatea si stabilitatea directionala ale acestuia. Acceleratia de la 0 la 100 km/h dureaza 3,6 secunde, iar sprintul de la 0 la 200 km/h necesita doar 12,9 secunde. Optarea pentru pachetul M Driver creste viteza maxima limitata electronic de la 250 km/h la 280 km/h.
    Pe langa setarea de baza 4WD, conducatorul poate selecta si modul 4WD Sport prin meniul Setup. Acest lucru ofera o experienta si mai intensa a configurarii spre puntea spate a sistemului M xDrive. Dezactivarea DSC (controlul dinamic al stabilitatii) aduce in joc modul 2WD - tractiunea pura pe rotile din spate.
    Echilibrul ideal intre performanta si confort pe distante lungi
    Tehnologia sasiului adaptata atat la profilul de performanta al sistemului de propulsie, cat si la conceptul de automobil specific BMW M3 Touring creeaza un echilibru ideal intre performanta sportiva si confortul de rulare in utilizarea de zi cu zi si in calatoriile pe distante mai lungi. Reglarea detaliata a fost efectuata ca parte a unor teste intensive pe circuite, drumuri nationale si rute urbane. Rigiditatea ridicata la torsiune a structurii caroseriei si a prinderilor sasiului confera masinii agilitate, dinamica si precizie si este imbunatatita si mai mult de elementele ranforsare specifice modelului in sectiunea sasiului inferior si in portbagaj.
    Atat puntea fata cu suspensie cu dublu brat transversal, cat si cea spate cu suspensie multibrat au o cinematica specifica M si combina un design usor cu o rigiditate deosebit de ridicata. Suspensia M adaptiva cu amortizoare controlate electronic si directia M Servotronic cu raport variabil sunt standard pe BMW M3 Touring. Sistemul de franare integrat ofera doua setari pentru controlul pedalei. Frane M Carbon ceramice optionale pot fi comandate ca alternativa la sistemul de franare standard M Compound. Standard sunt disponibile jantele forjate M din aliaj usor, in format de 19 toli (fata) si 20 de toli (spate),  iar optional pot fi prevazute cu anvelope de circuit.
    Sistemul DSC include limitarea patinarii rotilor (ARB) integrata in unitatea de control al motorului. Pe langa modul M Dynamic, BMW M3 Touring dispune standard si de functia M Traction Control. In modul 2WD al sistemului M xDrive, conducatorul poate regla pragurile de interventie pentru limitarea patinarii rotilor in 10 etape pentru a aborda cu atentie limitele fizice in virajele dificile de pe circuit.
    Cockpit inspirat din motorsport, compartiment spate extrem de versatil
    Ecranul central curbat BMW va fi echipare standard la BMW M3 Touring inca de la lansare. Ofera o interpretare proaspata a designului cockpitului, concentrata pe o experienta intensa dedicata condusului sportiv. Grupul complet digital de ecrane este alcatuit dintr-un monitor de informatii de 12,3 toli (31,24 cm) si un display central cu o diagonala a ecranului de 14,9 toli (37,85 cm). Este pozitionat in spatele unei singure suprafete de sticla care este inclinata spre conducator. Monitorul de informatii din spatele volanului prezinta toate informatiile relevante pentru condus cu o grafica noua si intr-un stil specific M. Widgeturile specifice M, cu informatii despre setarile masinii si starea anvelopelor, pot fi afisate pe ecranul de pornire al displayului central. BMW Head-Up Display cu continut specific M este oferit ca optiune.
    Scaunele M Sport reglabile electric, cu functie de memorie si incalzire, plus ornamente din piele Merino sunt standard la BMW M3 Touring. Scaunele-scoica M Carbon optionale pentru conducator si pasagerul din fata ofera o simbioza unica a senzatiei de motorsport, design usor si confort pe distante lungi. Utilizarea plasticului ranforsat cu fibra de carbon (CFRP) in elementele structurale ale pernei scaunului si ale spatarului, impreuna cu decupaje in suporturile laterale si sub tetiere, economisesc 9,6 kilograme fata de scaunele M Sport standard.
    Compartimentul din spate al BMW M3 Touring are trei scaune integrale. Spatarul banchetei poate fi divizat 40:20:40. Rabatarea banchetei spate permite extinderea portbagajului de la 500 de litri la maximum 1.510 de litri, dupa cum este necesar. Operarea automata a hayonului si luneta cu deschidere separata sunt disponibile tot standard. Un compartiment de depozitare sub podeaua portbagajului ofera spatiu pentru capacul si plasa despartitoare ale portbagajului. Sinele antialunecare, care se ridica automat din podea, pot fi comandate optional. Acestea impiedica alunecarea bagajelor in situatii de condus dinamic.
    M Drive Professional si sistemul de navigatie BMW Maps in dotarea standard
    Caracteristicile de imbunatatire a confortului disponibile standard la BMW M3 Touring includ controlul automat al climatizarii pe trei zone, BMW Live Cockpit Plus care include sistemul de navigatie BMW Maps, iluminarea ambientala, sistemul de difuzoare hi-fi si pachetul de oglinzi interioare si exterioare. Clientii pot beneficia, de asemenea, de o selectie larga de sisteme automate de condus si parcare. Avertizarea de coliziune frontala, afisarea limitei de viteza cu indicator de interzicere a depasirii, avertizarea de parasire a benzii si controlul distantei de parcare sunt standard. Printre optiunile disponibile se numara Driving Assistant Professional cu asistent de control al directiei si al benzii, tempomat activ cu functie Stop&Go, detectarea semaforului si navigatie activa, plus asistentul de parcare cu asistent pentru marsarier.
    Sistemul de control/operare specific M include butonul Setup, care ofera acces direct la optiunile de setari pentru motor, sasiu, directie, sistem de franare si M xDrive. Doua configuratii complete pot fi stocate si apelate folosind butoanele M de pe volan. Pe langa M Traction Control, M Drive Professional, de asemenea standard, sunt integrate si aplicatiile M Drift Analyzer si M Laptimer. Butonul M Mode de pe consola centrala poate fi folosit pentru a regla raspunsurile sistemelor de asistare a condusului si continutul afisat pe monitorul de informatii si Head-Up Display. De asemenea, conducatorii BMW M3 Touring pot alege dintre setarile ROAD, SPORT si TRACK.
    Sistemul BMW iDrive se bazeaza pe sistemul de operare BMW 8 si, impreuna cu Asistentul Personal Inteligent BMW si ecranul central curbat BMW, a fost proiectat perfect pentru a oferi o interactiune intuitiva intre conducator si masina, folosind controlul tactil si limbajul natural. Noul BMW iDrive permite personalizarea prin BMW ID si aplicatia My BMW. Integrarea smartphone-ului pentru utilizarea CarPlay® si Android Auto™ face parte tot din specificatiile standard. Un sistem de antena compatibil 5G ofera conectivitate optimizata.

    Vizualizari: 902
    Peugeot 308

    Peugeot 308

    Pret: 8.500 EUR, An: 2016, Kilometri: 203.500 detalii »

    Toate anunturile »