POVESTE REALA: Ultima cursa galbena

De mai bine de 8 ani fac taximetrie in orasul asta mizerabil si plin de nebuni. Asa imi trebuie, daca nu mi-a placut cartea... De condus o masina oricine o poate face, dar sa fii taximetrist in Bucuresti nu e deloc usor asa cum crede lumea. Incepi sa o iei razna stand in cur cateodata si 14 ore pe zi, mergand pe aceleasi strazi pline de gropi, ducand oameni nesimtiti care nu lasa spaga in locuri de la mama naibii, prin aglomeratie... Nu e usoara viata de taximetrist.

Azi am avut numai 4 curse, noroc ca au fost scurte si nu a fost nevoie sa merg prin aglomeratie ca alti colegi. Loganul are aer conditionat, dar sa mor daca ii dau drumul, le spun clientilor ca nu am freon mai bine... La cat s-a scumpit motorina nu vreau sa consume vreo 2 litri in plus prin oras, mai bine parchez undeva la umbra si deschid geamurile.

Stau parcat in capat la Maior Coravu si sparg niste seminte cu colegii. Primesc o comanda de la Iancului si ma duc repede, ca nu mai e aglomeratie, fac 3 minute. Iau viteza, ciupesc rosul de la Vatra Luminoasa si opresc in intersectie pe trecerea de pietoni cu avariile puse. Vine clientul, o gagica bruneta buna: vrea sa ajunga tocmai in Militari.

O injur in gand si imi aprind o tigara fara sa o intreb daca o deranjeaza fumul. Un dobitoc da semnal sa-mi intre in fata, dar nu-l las, ma grabesc. In pasaj la Obor crosetez printre masini depasind linia continua si la urmatorul semafor ma bag pe banda de facut la dreapta ca sa ajung primul la semafor. Incep sa se stranga randurile pe Stefan cel Mare, dar o iau pe sina de tramvai.

Incetinesc putin cand trec prin scuarurile de tramvai si stau cu urechea pe statie, in caz ca zice vreun coleg ca e garda la Dinamo. Inainte de Circ, cum merg eu pe sina de tramvai, dau peste doi boi incadrati corect, cu semnal, care vor sa faca la stanga. Ii claxonez prelung si ma bag pe contra-sens, in timp ce le arat muie pe geam ca m-au blocat.

In cele din urma ajung in Militari. Opresc pe o strada cu cate o banda pe sens, pe la Gorjului. Chiar daca am mai in fata un loc unde pot trage pe dreapta, prefer sa blochez tot sensul, pun avariile si stau vreme de cateva minute, pana imi da clienta banii si eu ii dau restul. Nu ma grabesc, chiar daca s-a facut coada in spatele meu. Numar banii, pun spaga deoparte, dupa care intorc pe linia dubla continua si ma pun in intersectia mare sub semafor sa astept clienti noi.

Pe seara, ma duc spre casa. Sotia ma asteapta cu masa pusa, iar fetita noastra care tocmai a intrat in clasa a 5- imi arata lectiile facute. Uit de toti nervii, de toata frustrarea de peste zi, deschid o bere si ma tolanesc pe fotoliu zambind de fericire.

O noua zi, dar de data asta mai buna, ca se anunta ploaie. Primul client ma ia din fata blocului, vrea sa-l duc la Romana. Nu mai pun nici caseta pe acoperis, nici statia, ii zic ca face cursa 25 de lei, se urca si plecam. Prin aglomeratia uriasa, cauzata de ploaie, imi fac usor drum printre masini. Ma bag in fata lor fara sa dau semnal, fara sa pun avariile de multumire. Numai asa pot sa castig timp, in trafic e care pe care.

Opresc masina in statia de autobuz de la ASE. Pun avariile pana isi strange clientul catrafusele si umbrela, cand, deodata, ma trezesc cu claxoane de la un autobuz care vrea sa traga in statie. Nu-l bag in seama, de ce se grabeste? Iese clientul si ma pun in miscare cativa metri, dupa care opresc: sigur ma ocupa cineva, ca prea ploua cu galeata!

Urca o doamna de-o varsta cu mine, pe la 45 de ani cred, toata leoarca. Ma roaga frumos s-o duc pana la Universitate. - Ce ai doamna, nu vezi ce aglomeratie e pe Magheru? Nu fac curse din astea scurte, nu va duc! Femeia iese inapoi in ploaie si eu imi aprind o tigara asteptand un client care vrea sa fie dus intr-o zona mai libera.

Primesc o comanda la Victoriei, ma duc spre ea. Trec de o trecere de pietoni fara semafor la care s-a oprit masina de pe prima banda. Eu nu opresc, accelerez ca sa nu dau de pieton, cativa studenti se opresc si se sperie, eu trec mai departe si nimeni nu are de suferit: pai sa se uite naibii pietonii la masini, nu invers!

Mai fac vreo 5 curse, dintre care una la aeroport, cu spaga mare. Cand ma intorc, cineva din Otopeni imi face semn sa opresc. Ii zic ca suntem in afara orasului si ca trebuie sa plateasca cursa dublu. Noroc ca e din provincie si nu stie smenul cu aparatul. Pana in Regie aparatul arata 34 de lei, ii zic sa-mi dea 68 de lei. Fraierul plateste si pleaca. Mi-am facut norma, e timpul sa o iau spre casa...

Ajung in parcarea blocului, golesc scrumiera de mucuri de tigara jos pe asfalt, arunc pe jos punga cu cojile de seminte si 3 pachete de tigari, chiar daca tomberonul e la 3 metri de mine. Acasa, nevasta ma asteapta cu tocanita de pui si legume la cuptor, preferatele mele. Fii-mea de 12 anisori, Alina, imi sare in brate cand ma vede si imi arata noul ei ghiozdan cu Hello Kitty. Zambesc si sunt cel mai fericit om din lume, ma joc cu ea, imi arata lectiile de scoala gata facute si o bag la culcare.

O noua zi de munca, o iau de la capat. E vineri, e cea mai nasoala zi, ca toata lumea a plecat la munca cu masina. Nu prea se fac bani vinerea, decat pe seara, cand iese lumea in oras. Ma duc la Stefan cel Mare. Am tras masina parcata sub semnul de oprirea interzisa, langa trecere. Se urca doi mosulani cu papornitele dupa ei. Cand ii vad, strig la ei sa nu faca mizerie, ca trebuie sa le bage in portbagaj. Vor sa ajunga la gara. Intorc masina pe trecerea de pietoni si cand vad ca nu vine nimeni de pe Floreasca si Polona trec pe rosu ca sa scap de astia mai repede...

La un semafor dupa pasajul Victoriei, un sofer trage langa mine si-mi zice ca nu-mi merge niciun stop pe frana, ca sunt nebun. Cand aud una ca asta, orgoliul meu de sofer perfect o ia razna si ma dau jos la el cu bata de lemn de langa scaun. Il amenint putin, ii fut un picior in usa si ii stramb oglinda, dupa care fraierul pleaca in tromba. Ma urc inapoi si plec spre gara sa-i lasi pe tarani.

Aici astept vreo 20 de minute, dar nu vine niciun client. Ma suna nevasta si-mi zice sa cumpar niste suc si ciocolata pentru Alina ca a luat un 10 la matematica si unul la romana. Zambesc din nou si ma indrept spre un Mega Image sa fac cumparaturile, ca si asa stau degeaba.

Mai pe la pranz, cand ma duc spre casa, primesc o comanda undeva aproape si o iau. Clientul se urca si ne indreptam spre Berceni. La Vitan e coada, dar stiu eu o smecherie: o iau pe trotuar, fara sa tin seama de pietoni care ma ocolesc pe carosabil. Cand ajung pe Oltenitei, deja e mai lejer, dar aici merg numai pe sina de tramvai. La o trecere de pietoni cu scuar de statie vrea sa treaca un grup de pietoni abia coborati din metrou, dar ii claxonez si trec prin fata lor, ca doar am prioritate de taximetrist. Il las pe om la Big si ma duc spre casa, ca se topeste ciocolata.

Noroc ca au facut astia podul nou de la Vitan, ca inainte era balamuc grav de tot. Il claxonez pe un tampit care isi tine banda blocata sa-mi faca mie loc, accelerez cand vrea altul sa se bage legal si corect in fata mea ca sa nu-i fac loc, dupa care ma suna un coleg, Vasile, care lucreaza pe Meridian. Incepe sa-mi zica una-alta, de banii facuti, ca se plictiseste la Obor, ca nu sunt clienti, ca lucreaza diseara ca sa faca bani. Eu ii zic ca am terminat saptamana asta, ma duc acasa, la familie.

In dreptul statiei de metrou de la Mihai Bravu e o trecere de pietoni fara semafor. Eu merg pe ultima banda cu vreo 75 km/h ca nu e radar in zona. Vad ca se opresc masinile de pe prima si a doua banda, dar eu sigur am timp sa trec. Vorbesc la telefon, trag din tigara si accelerez si mai tare. Cineva fuge pe trecere si imi sare in fata. Nu apuc sa franez, se aud doua lovituri, parbrizul se sparge, un stergator se indoaie. Scap telefonul din mana si primul meu gand este sa fug.

Opresc masina dupa vreo 50 de metri, ma dau jos si ma uit la masina. Cand ma duc spre trecerea de pietoni, imi fac loc prin multime sa vad ce s-a intamplat. Aud o sirena de ambulanta, vad o pata de sange pe jos si simt miros de cauciuc ars. Lumea ma judeca din priviri si-mi arata un copil intins pe asfalt. O fetita, langa care zace ravasit un ghiozdan cu Hello Kitty.

Autor: Hondarul