© 2025 Auto.ro
Una dintre vedetele expozitiei a fost masina lui Eduard Palaghita, venita tocmai de la New York pentru eveniment. Proprietarul, un brasovean care a emigrat in SUA cand avea 12 ani, circula cu ea zi de zi pe Broadway, prin Times Square sau prin Manhattan. Masina este un Renault 12 (sora Daciei 1300) produs in Franta in anul 1974 special pentru export pe continentul american. Eduard si-a pus, insa, sigla de Dacia si a avut chiar si numere romanesti.
La Brasov a venit si o Dacia 500 Lastun, numita “dupa pasarea care doarme in zbor”, spune proprietarul, maramureseanul Liviu Ilies. Indragostit de acest model, a cautat timp de 10 ani un Lastun in stare buna pe care sa il restaureze. A gasit tocmai in Ungaria si nu a stat pe ganduri, a batut palma imediat.
A starnit admiratie si Dacia 1300 de curse a pilotului brasovean Dan Spuderka, o masina unica pe care o veti vedea la raliuri. Proprietarul ei a investit multi bani, multa rabdare si multa pasiune pentru a transforma un automobil Dacia din 1972 intr-o masina de competitie, folosindu-se doar de piese din vremea respectiva.
In Piata Sfatului din Brasov a fost expusa si o Dacia Shifterossa, un Papuc cu volan pe dreapta fabricat pentru a fi exportat in Marea Britanie. Proprietarul, Alexandru Enache, a gasit-o abandonata intr-o curte din Anglia si a decis sa o salveze. Shifterossa este restaurata in proportie de 80% iar cand va fi gata, Alex o va folosi ca masina de zi cu zi in Marea Britanie.
Intalnirea Nationala Dacia Clasic s-a bucurat si de prezenta a trei Dacia 1300 Militia, cu girofar si statie, ai caror proprietari au venit imbracati in costume de militian. In Piata Sfatului, ele au flancat-o pe Tovarasa, Dacia 2000 destinata cuplului Ceausescu si inaltilor demnitari comunisti, prezenta si la editia de anul trecut a intalnirii.
Dupa expozitia din centrul Brasovului, Daciile istorice au pornit in coloana spre Motelul Timisul de Jos. Aici, intr-un cadru restrans, proprietarii automobilelor de colectie s-au intrecut la concursuri precum “Senzatie majora cu 1 la ora” (in care au impis masini cu motorul oprit), “Am rezerva cea mai tare” (cine are roata de rezerva umflata cel mai bine), “Categoria pana” (cine schimba cel mai repede o roata) sau “Tolba cu piese” (ghicitul pieselor dintr-un sac).
Sponsorul Retromobil Club Romania, Allianz-Tiriac, a oferit premii pentru cele mai frumoase povesti cu Dacia si a realizat pe loc fotografii cu magnet pentru proprietarii de automobile.
Intalnirea Nationala Dacia Clasic a fost organizata de sectia Dacia Clasic a Retromobil Club Romania, care are drept scop salvarea cat mai multor automobile fabricate in tara noastra. Anul trecut, 75 de Dacii au primit atestatul de vehicul istoric. Cei care au muncit sa le restaureze au protejat, practic, o parte din istoria auto a Romaniei.
Electrificarea forțată a flotelor rent-a-car riscă să saboteze un sector esențial pentru diaspora romaneasca
Licitații auto SUA: cum funcționează și cum economisești la import
Formula 1 2025: Banca Transilvania, partener oficial al echipei McLaren la GP Ungaria
Simulatoare auto vs. condus în realitate – cât de autentică poate deveni experiența de joc?
Cele mai ciudate funcții ale mașinilor care există cu adevărat
Merita sa iti cumperi un Audi second-hand din Germania