rss

Noul Renault Rafale: cucerind noi orizonturi

  1. 25/06/2023
    Vezi toate fotografiile (67)

    In timp ce campania de recucerire a segmentului C – unul dintre principalele obiective ale planului strategic Renaulution – este in plina desfasurare cu povestile de succes Megane E-Tech electric, Arkana si Austral, este timpul ca Renault sa faca urmatoarea miscare mai departe in segmentul D. Prima a fost o relansare a modelului Espace, potrivit pentru familii, a doua reprezinta un model complet nou si indraznet: Noul Rafale.
    Acum ca Renault si-a reinnoit arsenalul de tehnologie pentru sistemele de propulsie hibride, sasiuri si echipamente electronice, nu isi mai poate priva clientii de un vehicul nascut si crescut pentru placerea de a conduce – sau sa priveze marca de un nou flagship. Noul Renault Rafale le intruchipeaza pe ambele.
    Rafale este un cuvant francez care evoca vantul si este, de asemenea, o referinta aeronautica. Aviatia a jucat un rol important in istoria marcii: Caudron - Renault Rafale, care a zburat cu un record de 445 km/h in 1934, este doar un exemplu.
    Noul Renault Rafale este primul vehicul de serie proiectat in intregime conform noului limbaj vizual pe care Gilles Vidal l-a adus in calitate de Director Design Renault. Ca atare, deschide o noua era a designului Renault, vizionar si indraznet, perfect in ton cu vremurile in care totul se accelereaza si in care doar avangarda poate permite unui nou model sa ramana atractiv pe tot parcursul ciclului sau de viata.
    Noul Renault Rafale ofera, de asemenea, conectivitate de ultima ora si un grup motopropulsor complet hibrid E-Tech de 200 CP, care este pe cat de eficient, pe atat de frugal si utilizeaza materiale reciclate.
    S-a nascut pentru a duce placerea de a conduce la cote tot mai inalte, imbunatatita cu descoperiri tehnologice care vor plasa vehiculul in inima universului auto de inalta performanta, cu un nou motor E-Tech 4x4 de 300 CP.
    Renault si-a creat ADN-ul in jurul placerii optime de a conduce – dar nu pentru cei egoisti: vorbim despre placerea de care se bucura soferul alaturi de pasageri intr-o masina care ilustreaza perfect conceptul de „voiture a vivre”. Placerea de a conduce este o prioritate, dar niciodata in detrimentul pasagerilor, care au, la randul lor, o multime de spatiu si facilitati de care sa se bucure. Noul Renault Rafale este un SUV coupe plin de satisfactii, arata la fel de vibrant pe cat se simte atunci cand il conduci si este o oportunitate de a impartasi o experienta intensa de condus cu prietenii sau copiii tai – oricat de mari ar fi acestia.
    Noul Renault Rafale de 200 CP E-Tech full hybrid va ajunge pe piata in primavara anului 2024.
    Fabrice Cambolive, CEO, Renault brand:
    “Noul Renault Rafale este esential in planul nostru strategic Renaulution, simbolizeaza mutarea noastra la un nivel superior si arata ca apartinem fiecarui segment de clienti. Cu designul sau captivant al unui SUV coupe, acesta ofera o placere de condus fara precedent, datorita motoarelor hibride si unui sasiu de referinta, in care inginerii Renault au investit pasiune si know-how.”
    Gilles Vidal, VP Design, Renault brand:
    "Noul Rafale este o ilustrare puternica a noului limbaj de design al marcii Renault. Este in concordanta cu ADN-ul sau, prin curbe generoase, tratate cu mare precizie, combinate cu linii de tensiune si detalii tehnice care aduc caracter si rafinament. Cu stilul sau fara precedent, maiestria de calitate si proportiile bine definite, Noul Renault Rafale isi afirma puterea si personalitatea pe sosea.”

    Vizualizari: 729