rss

Noul Opel Grandland cu design indraznet, cockpit digital si tehnologie high-tech

  1. 14/06/2021
    Vezi toate fotografiile (1)

    Opel a dezvaluit noul Grandland – un model sportiv si elegant cu comenzi intuitive si tehnologii inovative. Cu noul cockpit digital Pure Panel, noul model ofera celui de la o volan o experienta complet noua. Nava amiral din gama de SUV-uri Opel ofera, de asemenea, tehnologii suplimentare si sisteme de asistenta pe care clientii le gaseau pana acum doar in vehiculele de clasa superioara. Mai ales, blocuri optice adaptive IntelliLux LED Pixel cu un total de 168 de elemente LED. Tehnologia modelului Opel Insignia, debuteaza pe SUV-ul de top al marcii germane si stabileste noi standarde in segmentul de piata al modelului Grandland. Acelasi lucru este valabil si pentru Night Vision, prezent in premiera la Opel. Sistemul detecteaza pietoni si animale in intuneric la o distanta de pana la 100 de metri si avertizeaza soferul. Sistemul Highway Integration Assist semi-adaptiv mentine modelul Grandland in mijlocul benzii sale de rulare si pastreaza distanta fata de vehiculul din fata. Proiectat si produs in Germania, noul Grandland are acum si Opel Vizor, noua identitate a marcii.
    Opel isi mentine, de asemenea, strategia de electrificare cu noul Grandland. Clientii variantelor hibride plug-in puternice si eficiente pot alege intre tractiunea fata sau electrica integrala.
    „Grandland isi va incanta clientii noi cu tehnologiile sale de referinta si interiorul high-tech”, spune CEO-ul Opel, Michael Lohscheller, „si, desigur, este disponibil si cu o motorizare hibrida puternica. Cu noul Grandland ne mentinem cursul: clar si indraznet in design, extrem de eficient si, desigur, electric. Noul Grandland egaleaza modelul Insignia la nivel de tehnologie.”
    Tehnologii de ultima ora: Opel Vizor cu faruri IntelliLux LED Pixel
    Dinamica sportiva a caracterizat SUV-ul de top Opel de la premiera sa din 2017. Acum Grandland adopta grila inconfundabila Vizor a marcii Opel. Îndraznet si clar, Vizor improspateaza partea din fata si integreaza perfect grila, emblema Opel Blitz si tehnologii de ultima ora, ca de exemplu farurile IntelliLux LED Pixel, lider de clasa, intr-un singur element vizual.
    Modelul SUV de top din gama Opel este acum echipat cu faruri adaptive IntelliLux LED® Pixel. Sistemul de iluminare foloseste 168 de elemente LED - 84 pe far, la fel ca Opel Insignia – si au ca rezultat o adaptare perfecta a fasciculului de lumina in functie de situatia de conducere si imprejurimi, fara orbire pentru traficul din sens opus. Elementele LED ale fiecarui far subtire se aliniaza intr-un sistem matricial pe trei randuri, in functie de situatia intalnita pe drum:
    • Pentru faza scurta, un sir lung de pixeli adapteaza continuu focalizarea luminii in fiecare curba.
    • La marginea dintre lumina si intuneric, o linie de pixeli fin definiti se adapteaza dinamic pentru a asigura o tranzitie optima.
    • Matricea efectiva din randurile de mijloc si cele superioare decupeaza cu precizie traficul din sens opus in doar cateva milisecunde. Celelalte zone raman complet iluminate cu fasciculul principal.
    Luminile de zi LED sunt integrate in faruri si prezinta acum semnatura luminoasa caracteristica Opel. Noul sistem de iluminare de ultima generatie face din Grandland un lider clar in segmentul sau de piata.
    O alta tehnologie din noul Grandland care creste si mai mult siguranta tuturor utilizatorilor drumului, mai ales atunci cand circula noaptea pe drumuri rurale intunecate, este Night Vision. Camera cu infrarosu a sistemului detecteaza oameni si animale cu pana la 100 de metri in fata modelului Grandland in directia de deplasare, pe baza diferentei de temperatura fata de imprejurimi. Night Vision il avertizeaza pe sofer si arata pozitia pietonilor, de exemplu, pe display-ul digital de 12 inch.
    Clar, intuitiv, futuristic: noul cockpit Opel Pure Panel
    Noul cockpit ofera un concept futurist si detoxifiat pentru utilizator. Doua ecrane mari unite intr-o singura unitate formeaza Opel Pure Panel. Acest cockpit complet digital si orientat catre cel de la volan este intuitiv si elimina o serie de butoane inutile. Sistemul contine cele mai noi tehnologii digitale si ofera cele mai importante informatii. Cele doua ecrane il intampina pe cel de la volan si creeaza o atmosfera placuta. Un display de 10 inch se afla pe consola centrala si este orientat catre sofer, care se poate astfel concentra asupra condusului fara a-si lua ochii de la drum.
    Highway Integration Assist: sistem cruise control adaptiv cu functie Stop&Go
    De asemenea, nou in combinatie cu transmisia automata este sistemul Highway Integration Assist. Folosind o camera video si senzori radar, sistemul combina diversi asistenti pentru a face conducerea si mai relaxata. Sistemul cruise control adaptiv mentine distanta fata de vehiculul din fata in functie de viteza setata si, in combinatie cu pozitionarea activa pe banda de rulare, mentine modelul Grandland in mijlocul benzii. Viteza Opel creste sau scade pentru a urmari vehiculul din fasa - fara a depasi viteza setata - si poate frana pana la oprire, daca este necesar. Datorita functiei „Stop & Go”, Grandland cu Highway Integration Assist reia automat rularea de pe loc.
    Noul Opel Grandland ofera in plus numeroase alte sisteme de asistenta. Camera panoramica la 360 de grade faciliteaza manevrele in spatii inguste prin intermediul unei camere frontale si posterioare. Zona din fata si din spatele masinii, precum si o vedere de sus sunt afisate pe ecranul de infotainment. Asistentul de parcare automata identifica spatiile de parcare longitudinale si transversale si poate manevra automat modelul Grandland in parcare. Sistemul de monitorizare a punctului mort previne coliziunile potentiale la virare sau schimbarea benzii. În caz de pericol, in oglinda exterioara respectiva se aprinde un martor luminos. Echiparea standard pentru fiecare varianta Grandland include avertizare de coliziune frontala cu franare automata de urgenta, detectarea pietonilor, avertizare la parasirea accidentala a benzii de rulare, recunoasterea semnelor de circulatie, detectarea oboselii pentru cel de la volan si cruise control.
    Confort la cel mai inalt nivel: scaune ergonomie si infotainment high-tech
    Noul Opel Grandland indeplineste cele mai inalte standarde nu numai cu sistemele de asistenta, ci si in ceea ce priveste confortul. Scaunele active ergonomice pentru cel de la volan si pasagerul din fata sunt certificate de „Aktion Gesunder Rücken e.V.” (campanie pentru un spate sanatos) si sustin o postura buna la volan. Scaunele premiate sunt unice in clasa modelului Grandland si ofera o gama larga de reglaje, de la inclinarea electrica a scaunului pana la suportul lombar electro-pneumatic. În varianta cu tapiterie din piele se ofera incalzire si racire in scaune. Confortul este sporit si mai mult de cheia inteligenta „Keyless Open & Start” si hayonul controlat de senzor care poate fi deschis si inchis printr-o miscare a piciorului sub bara spate.
    Conectivitatea si divertismentul sunt furnizate de sistemele de infotainment care sunt, de asemenea, compatibile cu Apple CarPlay si Android Auto. În combinatie cu serviciile de la OpelConnect, sistemul Multimedia Navi Pro ofera o calatorie relaxanta cu informatii despre trafic in timp real, actualizari de harti online si navigare predictiva. Încarcarea fara fir in consola centrala ofera „realimentare” ordonata, fara cabluri, pentru smartphone-urile compatibile.
    Aspect puternic: hibrid plug-in si design Opel Compass
    Tehnologiile de top din clasa lui si confortul ridicat sunt completate de performanta puternica a noului Grandland si de designul pur si indraznet. Continuand strategia de electrificare Opel, versiunile plug-in hybrid ofera nu doar o acceleratie asemanatoare unei masini sport, ci si o conducere fara emisii, datorita motoarelor electrice sau a franarii regenerative. Datorita flexibilitatii platformei, clientii Grandland isi pot alege sistemul de propulsie preferat - de la motoare diesel si benzina eficiente, pana la hibrizi cu alimentare la priza.
    Designul afiseaza, ca de obicei, linii clare. Opel Vizor domina partea frontala, in timp ce filosofia Compass se reflecta si in partea din spate. Numele Grandland si sigla marcii Opel Blitz sunt acum pozitionate in mijlocul hayonului. Mai multe accente sunt date de spoilere si panourile laterale, acum vopsite in culoarea caroseriei, precum si de elementele de protectie ale caroseriei in negru lucios si argintiu. Noul Grandland este disponibil si in culoare bi-tonala cu plafonul vopsit in nuanta contrastanta.
    Opel va anunta preturile si va deschide comenzile pentru noul model SUV peste cateva saptamani. Livrarile noului model Grandland - fabricat in Germania la uzina Eisenach - vor incepe in toamna.

    Vizualizari: 941
    Peugeot 308

    Peugeot 308

    Pret: 8.500 EUR, An: 2016, Kilometri: 203.500 detalii »

    Toate anunturile »