rss

Noul Kia Sportage - Un SUV captivant si convingator, creat special pentru Europa

  1. 18/12/2021
    Vezi toate fotografiile (22)

    Versiunea europeana a celui mai bine vandut model, Kia Sportage, a fost creata cu atentie pentru a stabili noi repere in segmentul SUV-urilor din Europa. Acesta combina un design exterior elegant, dar musculos si modern, cu un interior premium de ultima generatie, cu un dislpay curbat integrat care gazduieste cele mai recente tehnologii de conectivitate.
    Dezvoltat pe o noua arhitectura „N3”, modelul european Sportage beneficiaza de un program de dezvoltare de inalta tehnologie, creat special pentru Europa, care a condus la obtinerea unui ampatament optim si unor dimensiuni si proportii ideale pentru drumurile europene. Aceasta abordare meticuloasa a contribuit la crearea unui SUV care se potriveste perfect cerintelor europene, subliniind caracterul practic si utilitatea acestuia de zi cu zi. De asemenea, un astfel de pachet modern si personalizat a avut ca rezultat o capacitate imbunatatita a spatiului pentru bagaje, a spatiului pentru cap si pentru picioare, in comparatie cu modelul Sportage anterior, cu un spatiu remarcabil pentru picioare pentru pasagerii din spate.
    Sistemele de propulsie hibride de ultima generatie imbunatatesc si mai mult performantele modelului european Sportage, contribuind la reducerea dramatica a emisiilor si la cresterea economiei de combustibil. Un model plug-in hybrid avansat (PHEV) reprezinta o alta premiera pentru modelul european Sportage, cu capacitatea de a fi condus in mod 100% electric, cu o autonomie care poate acoperi majoritatea calatoriilor zilnice de la domiciliu la serviciu sau nevoile de cumparaturi zilnice. De asemenea, noul model Sportage din a cincea generatie lanseaza o versiune hybrid high-tech (HEV) si un sistem de propulsie pe benzina mild-hybrid (MHEV). Sunt disponibile, de asemenea, cele mai recente si eficiente motoare cu combustie interna pe benzina si diesel, care fac ca noul Sportage sa poata satisface o gama larga de nevoi si cerinte ale clientilor. De asemenea, motorul diesel poate fi cuplat cu tehnologia MHEV, contribuind la reducerea emisiilor si la imbunatatirea economiei de combustibil.
    „Noul Sportage a fost atent proiectat, dezvoltat si perfectionat special pentru Europa, intr-un proces ce depaseste granitele si stabileste noi repere in segmentul SUV”, a declarat Jason Jeong, presedintele Kia Europe.
    „Cu designul sau exterior avangardist si interiorul sau inovator, noul Sportage combina o prezenta dinamica pe strada cu un habitaclu premium, orientat catre sofer, care beneficiaza de cele mai recente tehnologii inovatoare.”
    „De asemenea, noul Sportage este echipat si cu tehnologii avansate de electrificare a sistemului de propulsie – avem modele hybrid eficiente, eco-friendly, care pot satisface nevoile tuturor clientilor. Cu o gama complet electrica, noul model Sportage plug-in hybrid subliniaza si mai mult misiunea Kia de a accelera mobilitatea sustenabila in toata Europa”, a adaugat Jeong.
    Dinamica de condus
    Modelul european Sportage beneficiaza de un nou modul „Terrain Mode” si un sistem nou ECS
    Pe baza noii arhitecturi „N3” dezvoltata de companie, fiecare element al noului Sportage a fost proiectat si dezvoltat pentru a amplifica prezenta premium a SUV-ului.
    O premiera pentru Sportage este noul sistem „Terrain Mode” care debuteaza pe a cincea generatie a modelului. Implementat anul trecut pe Kia Sorento si dezvoltat acum pentru proprietarii modelului Sportage care doresc aventuri in aer liber si activitati de agrement, modulul avansat „Terrain Mode” ajusteaza setarile automobilului astfel incat acesta sa ofere o dinamica optima de condus pentru orice suprafata si mediu de rulare.
    Noua platforma „N3” a influentat puternic si caracteristicile dinamice ale noului Sportage, combinand o calatorie rafinata, stabila si confortabila cu manevrabilitatea sporita si agilitatea. Sistemele avansate de directie si suspensie, care au fost setate meticulous, ajuta la imbinarea acestor calitati.
    Pentru a crea o experienta de condus captivanta, dinamica si optima pentru drumurile europene, noul Sportage debuteaza cu numeroase noutati tehnologice inovatoare. O noua generatie a sistemului ECS - Electronic Control Suspension ofera un confort optim si niveluri superioare de siguranta in orice moment datorita controlului sau continuu al amortizarii. Tehnologia reactioneaza rapid la miscarile caroseriei si la comenzile directiei, efectuand ajustari ultra-rapide ale setarilor amortizoarelor pentru a contracara tangajul si ruliul caroseriei in viraje. De asemenea, sistemul ajusteaza forta de amortizare a suspensiei pentru a se adapta confortabil obstacolelor si pentru a reduce impactul suprafetei de rulare asupra rotilor. Un sistem de tractiune integrala - AWD, controlat electronic, asigura distribuirea optima a puterii intre puntea din fata si din spate, in functie de conditiile de rulare si de situatiile de condus, nu numai pentru a asigura imbunatatirea si mai mult a performantelor dinamice, ci si pentru sporirea sigurantei si eficientei.
    Sisteme de propulsie avansate
    In centrul noului model european Sportage se afla eficienta, puterea si performanta
    Noul Sportage va fi lansat cu o gama cuprinzatoare de sisteme de propulsie puternice, flexibile si eficiente, inclusiv tehnologii electrice hibride si motoare cu combustie interna (ICE) pe benzina si diesel, de ultima generatie.
    Inca de la inceputul procesului de dezvoltare, noul Sportage a fost conceput sa adopte cele mai noi tehnologii de propulsie electrificata, facandu-l unul dintre cele mai eficiente SUV-uri disponibile pe piata auto. Dezvoltat pe o arhitectura avansata care cuprinde inovatii in electrificarea sistemului de propulsie, atat modelele HEV, cat si PHEV ale noului model european Sportage ofera un pachet SUV eco-friendly, fara compromisuri.
    Pachetul de dotari pentru modelele HEV si PHEV a fost pregatit cu atentie pentru a minimiza impactul asupra spatiului pentru pasageri si bagaje. Pentru versiunea HEV, bateria este plasata sub scaunele din al doilea rand, rezultand un spatiu pentru picioare identic cu cel al modelelor Sportage cu motor cu combustie interna. Pentru versiunea Sportage PHEV, bateria de inalta tensiune este plasata central intre cele doua axe, sub caroseria SUV-ului, asigurand o distributie echilibrata a greutatii si un spatiu interior practic, confortabil si versatil.
    Toate cele trei versiuni hybrid de ultima generatie – HEV, PHEV si unul dintre cele doua derivate MHEV – care contribuie la alcatuirea celei de a cincea generatii a gamei Sportage dispun de motorul premiat T-GDI de 1.6 litri, dezvoltat de Kia. Pe langa faptul ca este sportiva, captivanta si foarte flexibila, unitatea avansata cu patru cilindri dispune si de tehnologia sofisticata CVVD (Continuous Variable Valve Duration), care controleaza durata de deschidere a supapelor pentru a imbunatati dramatic performanta, economia de combustibil si emisiile.
    Pe langa utilizarea tehnologiei CVVD, motorul de 1.6 litri beneficiaza si de un proces de ardere nou si optimizat, tehnologii de racire si modalitati importante de reducere a frecarii, inclusiv un sistem avansat de management al temperaturii integrat si utilizarea unui rulment cu bile cu frecare redusa.
    Pentru versiunea Sportage Plug-in Hybrid, motorul turbo compact face parte dintr-un pachet de propulsie avansat care include, de asemenea, un motor electric de 66.9 kW de tip „permanent magnet traction” si un pachet de baterii litiu-ion polimer de 13.8 kWh. Aceasta combinatie a sistemului de propulsie ofera o putere totala de 265 CP, cu 180 CP provenind de la motorul T-GDI.
    Pachetul de baterii de ultima generatie al modelului Sportage Plug-in Hybrid are o unitate de management a bateriei de inalta tehnologie care monitorizeaza constant starea bateriei, inclusiv factori precum curentul, tensiunea, izolarea si sistemul de diagnosticare a defectiunilor. De asemenea, pachetul dispune de o unitate avansata de monitorizare a celulei care masoara si monitorizeaza tensiunea si temperatura celulei bateriei.
    Pentru modelul Sportage Hybrid, apreciatul motor 1.6 T-GDI este combinat cu un motor electric de 44.2 kW, de tip „permanent magnet traction” si o baterie litiu-ion polimer de 1.49 kWh pentru a oferi un grup motopropulsor eficient si flexibil. Puterea totala a sistemului este de 230 CP.
    De asemenea, modelul Sportage dispune de tehnologia MHEV pentru motoarele pe benzina T-GDI de 1.6 litri, tehnologia hybrid lucrand pentru a reduce emisiile si a spori economia de combustibil. Sunt disponibile doua optiuni de putere pentru versiunile Sportage MHEV pe benzina – 150 CP si 180 CP.
    De asemenea, in gama de lansare a noului model european Sportage este inclus un motor diesel eco-friendly de 1.6 litri, extrem de eficient, care este disponibil cu puteri de 115 CP sau 136 CP. Modelul diesel eco-friendly de 136 CP este al doilea grup motopropulsor MHEV disponibil pentru modelul Sportage, tehnologia hybrid reducand si mai mult emisiile si sporind eficienta SUV-ului. De asemenea, motorul diesel dispune de cele mai recente tehnologii SCR (Selective Catalytic Reduction) de control activ al emisiilor, care reduc si mai mult substantele poluante precum NOx (oxidul de nitrogen) si alte particule.
    Noul Sportage este cuplat la o transmisie automata cu dublu ambreiaj, cu 7 trepte de viteze (7DCT). De asemenea, este disponibila o transmisie manuala cu sase trepte (MT), in timp ce o transmisie manuala inteligenta (iMT) cu sase trepte este oferita exclusiva pentru modelele MHEV. Atat modelele Sportage Hybrid, cat si Sportage Plug-in Hybrid sunt echipate cu transmisia automata de ultima generatie cu sase trepte (6AT). Pentru a satisface toate cerintele clientilor, noul Sportage este disponibil fie cu tractiune integrala (AWD) fie cu tractiune fata (FWD). Versiunea Sportage Plug-in Hybrid beneficiaza de tehnologia AWD (All Wheel Drive).
    Spatiu interior de ultima generatie
    Habitaclu atent conceput, ce combina tehnologia avansata cu stilul contemporan
    Interiorul noului Sportage se joaca cu atribute precum indrazneala in caracter, delicatetea in calitati si inovatia in tehnologie, creand un spatiu orientat catre sofer care este cu adevarat de ultima generatie. Habitaclul a fost proiectat cu atentie pentru a imbina tehnologia inovatoare cu caracteristicile de lux, materialele premium si stilul modern.
    In centrul habitaclului modern al noului Sportage se afla un display curbat integrat, frumos sculptat, cu ecran tactil si guri de ventilatie fin detaliate. Display-ul curbat trece prin partea din fata a plansei de bord, oferind habitaclului o latime si adancime dramatice.
    Ecranul tactil de inalta tehnologie de 12.3 inch si display-ul tactil multi-modal actioneaza ca un centru nervos pentru nevoile de conectivitate, functionalitate si utilizare ale soferului si pasagerului. Ambele au fost create pentru a fi usor de utilizat, foarte intuitive si placute la atingere. Grupul de instrumente de 12.3 inchi este echipat cu ultima generatie a display-ului cu tehnologie TFT LCD (thin-film-transistor liquid-crystal display) pentru o grafica incredibil de precisa si clara. Cu o astfel de tehnologie de conectivitate high-tech avansata si sigura, noul Sportage beneficiaza de cele mai recente actualizari de software si harti prin satelit. Software-ul avansat de conectivitate din noul Sportage permite utilizatorilor din Europa sa se conecteze cu automobilul lor de la distanta prin aplicatia pentru smartphone Kia Connect. Tehnologia interactiva, usor de utilizat, ofera utilizatorilor acces la functiile cheie de la bord, oferind o liniste deplina printr-o simpla atingere pentru a verifica daca automobilul lor este incuiat si usile sunt inchise si ofera confort deplin prin informarea utilizatorilor despre locul exact unde au parcat SUV-ul lor.
    O consola centrala ergonomica a fost pozitionata in mod optim pentru sofer si pasagerul din fata pentru a oferi mai mult spatiu flexibil de depozitare. De exemplu, prin simpla apasare a unui buton, suporturile de pahare situate in consola centrala se pliaza in unitate atunci cand nu sunt folosite, oferind ocupantilor un spatiu mai mare si practic in care sa depoziteze articolele. De asemenea, consola centrala gazduieste butonul rotativ al transmisiei shift-by-wire. Un compartiment de incarcare pentru smartphone ofera incarcare wireless de mare viteza de 15W.
    In intreagul habitaclu, au fost utilizate materiale de cea mai inalta calitate, care sunt somptuoase la atingere, in timp ce optiunile de culori dinamice adauga vitalitate si energie. Scaunele subtiri ale soferului si pasagerului din fata combina inovatia, confortul si functionalitatea intr-un design sportiv. Acestea gazduiesc porturi USB de incarcare rapida si, sporind si mai mult confortul pasagerilor, in spatele scaunelor sunt integrate umerase in tetierele subtiri, permitand ca imbracamintea si gentile de mana sa fie usor si convenabil agatate la locul lor.
    Spatiul interior inteligent al modelului european Sportage, care combina caracterul practic, functionalitatea si versatilitatea, este sustinut de un ampatament compact de 2.680 mm, o latime de 1.865 mm, o lungime de 4.515 mm si inaltimea de 1.645 mm.
    Acest lucru a rezultat intr-o dispunere care deschide calea pentru spatiu suplimentar pentru picioare, cap si capacitatea de depozitare a bagajelor. Modelul european Sportage ofera un spatiu pentru picioare de 996 mm pentru pasagerii din al doilea rand (955 mm pentru modelul PHEV), in timp ce spatiul pentru cap in spate este de 998 mm. Capacitatea portbagajului este de 591 litri (VDA) pentru modelele cu motor cu combustie interna - ICE.
    Pentru a maximiza si mai mult confortul, scaunele din spate se pot rabata intr-o dispunere 40:20:40, permitand un spatiu total de incarcare de 1.780 de litri. Aceasta functionalitate interioara inteligenta, cu rabatarea scaunelor spate prin simpla actionare a unui maner, este standard pentru toate modelele Sportage din Europa.
    Sunetul surround complet captivant din interiorul masinii, este oferit ocupantilor noului Sportage prin intermediul unui sistem de sunet premium Harman Kardon, lider in industrie.
    Noua versiune de echipare GT-line accentueaza si mai mult natura energica a modelului Sportage, elementele din interior creand contraste vizuale puternice intre alb si negru, oferind astfel modelului un mediu sportiv, plin de viata.
    Tehnologiile „DriveWise” ofera siguranta de top
    Sportage gazduieste cele mai recente tehnologii de siguranta pasiva si activa
    Siguranta fiind o prioritate de varf in timpul dezvoltarii sale, cea de a cincea generatie a modelului Sportage este unul dintre cele mai sigure automobile din clasa sa.
    Sub designul exterior elegant al noului Sportage se afla o caroserie cu structura intarita si usoara, care are o rigiditate ridicata la torsiune. Noul Sportage are diferite aplicatii ale sistemului de siguranta, incluzand airbag-ul soferului, airbag-ul pasagerului, airbag-urile laterale tip cortina, airbag-ul central dintre scaunele din fata si airbag-urile laterale pentru picioare.
    Apreciata tehnologie Kia Advanced Driver Assistance System (ADAS) – cunoscuta si sub numele de „DriveWise” – ajuta noul Sportage sa evite pericolele potentiale, protejand pe deplin ocupantii si alti participanti la trafic, in fiecare calatorie. Ca parte a pachetului sau DriveWise ADAS, noul Sportage dispune de sistemul de top de asistenta pentru evitarea coliziunilor frontale (Forward Collision-Avoidance Assist System), dezvoltat de Kia, ce dispune de functionalitatea „Junction Turning”, care ajuta la evitarea coliziunilor cu masinile, pietonii si bicicletele care se apropie din sens opus atunci cand se efectueaza un viraj la stanga sau la dreapta in intersectii.
    Sistemul de asistenta la rularea pe autostrada - Highway Driving Assist (HDA) mentine o distanta si o viteza stabilite fata de automobilul in timpul rularii pe autostrada si ajuta la mentinerea noului Sportage pe centrul benzii sale de rulare. De asemenea, sistemul HDA poate ajusta viteza automobilului in functie de limita de viteza setata.
    Sistemul inteligent Smart Cruise Control cu ajutorul sistemului de navigatie (NSCC - Navigation-based Smart Cruise Control) ajuta la condusul noului Sportage la o viteza sigura pe autostrada, folosind date oferite de sistemul de navigatie in timp real. 
    Extinzand si mai mult domeniul de aplicare al sistemului NSCC, pentru partile de autostrada unde exista viraje stranse, tehnologia reduce automat viteza de deplasare inainte de a intra in curbe. Dupa ce automobilul revine la traiectoria liniara a autostrazii, sistemul NSCC reseteaza limita de viteza la nivelul initial.
    Atunci cand se actioneaza semnalizarea pentru a schimba benzile de circulatie, daca exista riscul de coliziune cu un automobil din spate, noul sistem de evitare a coliziunilor cu obiectele aflate in unghiul mort - Blind-Spot Collision-Avoidance Assist (BCA) - va furniza un avertisment soferului. Dupa avertizare, daca riscul de coliziune creste, sistemul BCA controleaza activ noul Sportage pentru a ajuta la evitarea unei coliziuni. De asemenea, sistemul BCA este activ in situatii precum manevrele de parcare laterala, ajutand in continuare la evitarea coliziunii cu automobilele din spate. Sistemul Blind-Spot View Monitor (BVM) este, de asemenea, inclus pe lista de dotari ale noului Sportage si imbunatateste si mai mult siguranta si vizibilitatea soferului la schimbarea benzii de circulatie, afisand in timp real in panoul de instrumente, o imagine cu automobilul aflat in spate sau in lateral.
    Sistemul inteligent de asistare la parcarea de la distanta - Remote Smart Parking Assist (RSPA) - ajuta soferul sa parcheze sau sa iasa dintr-un loc de parcare de la distanta. Manevrele de parcare sunt imbunatatite si mai mult prin adaugarea tehnologiei Surround View Monitor (SVM), care afiseaza imagini video in timp real ale automobilului si ale zonelor din jurul acestuia.
    Impact vizual instant
    O noua identitate de design, bazata pe o filosofie indrazneata si provocatoare
    Exteriorul noului Sportage stabileste noi limite in design, oferindu-i o prezenta dramatica pe drumurile europene.
    Liniile tensionate si clare se unduiesc de-a lungul caroseriei rafinate, amplificand tensiunile stilului sofisticat. In acelasi timp, suprafetele curate, dar musculare isi unesc fortele cu o grafica complexa pentru a oferi SUV-ului o prezenta dinamica si asertiva pe sosea.
    Dezvaluit la inceputul acestui an, cu mare apreciere din partea comunitatii de design, noul limbaj de design Kia – Opposites United – se afla in centrul proiectarii noului Sportage, influentand fiecare aspect al aspectului si caracterului sau.
    Filosofia provocatoare si indrazneata este formata din cinci piloni: Bucurie in lucruri simple (Joy for Reason), Puterea de a progresa (Power to Progress), Tehnologie pentru viata (Technology for Life), Serenitate in tensiune (Tension for Serenity) si Indrazneala de a fi naturali (Bold for Nature). Ultimul pilon - Bold for Nature - a influentat profund crearea designului noului Sportage, intruchipand lumea naturala si creand o identitate de design care ia o forma indrazneata, emotionala, moderna, dar organica.
    Din fata, noul Sportage prezinta o forma de design precisa si complexa, cu grafica atent elaborata a grilei sale negre, care se intinde pe toata latimea partii frontale. Grafica evoluata reuneste principalele caracteristici ale partii frontale ale noului Sportage, prezentand un aspect frapant. Grila leaga semnatura Kia Tiger Nose de luminile de zi de tip DRL LED ce au un stil futurist in forma de bumerang, care la randul lor creeaza linii solide de delimitare pentru blocurile optice cu tehnologie Matrix LED, cunoscute si sub numele de ”sistem inteligent de iluminare frontala”.
    Aducand un omagiu mostenirii sale de model ”sports utility”, profilul noului Sportage creeaza o prezenta rutiera captivanta, cu linii alungite, care traverseaza suprafetele caroseriei curate, dar rafinate, imbinand perfect volumele contrastante. Adaugarea unei linii cromate care inconjoara mijlocul masinii incepe in partea din spate a noului Sportage, creand linii armonioase cu spoilerul din spate, care se adauga si mai mult pedigree-ului sportiv al masinii.
    Modelul european Sportage isi pastreaza o prezenta rutiera puternica in partea posterioara, cu un design musculos de tip fastback care se revarsa catre lampile din spate, care au fost create pentru a da impresia ca au taiat in caroserie cu o precizie fina. Lampile din spate sunt conectate printr-un design orizontal subtire, oferind noului Sportage o impresie uimitor de lata din spate.
    Reprezentand inca o premiera pentru noua gama Sportage din Europa, un nou plafon negru este acum disponibil pentru noua versiune de echipare GT-Line, contribuind la accentuarea profilului sportiv si la evidentierea stalpului C. Noul plafon negru este o caracteristica de design convingatoare, care este completata in continuare in versiunea de echipare GT-line de culorile remarcabile, vii si pline de viata ale caroseriei.
    In functie de specificatii si versiunea de echipare, noul Sportage ruleaza pe jante de 17, 18 sau de 19 inch, cu o gama de sase modele, culori si finisaje diferite.

    Vizualizari: 1804