rss

Noul Dakota la Chicago

  1. 09/02/2007
  2. Tags: DaimlerChrysler, Dakota, facelift
    Vezi toate fotografiile (3)
    La salonul ce se desfasoara in acesta perioada, pick-up-ul mezin al concernului DaimlerChrysler a primit un facelift discret.

    Aceasta categorie de autovehicule este putin cunoscuta in Europa si, chiar daca noua toate ni se par la fel, exista mai multe clase de marimi. Dakota este undeva intre uriasul Ford F-150 si mai domesticul Toyota Hilux, disponibil si pe Batranul Continent.

    Designerii responsabili de proiect nu s-au complicat prea mult, Dakota fiind, de fapt, aliniat la noua identitate a marcii. Partea frontala seamana cu cea a verisorului Nitro, in timp ce din lateral si spate se inrudeste cu fratele mai mare, Dodge Ram.

    Partea tehnica a ramas aproape neschimbata. Puntea spate este in continuare rigida, tractiunea poate fi 4x2 sau integrala, iar propulsoarele sunt doua la numar.

    Primul este un V6 de 3,7 litri ce dezvolta 210 CP, urmat de un V8 “small-block” de 4,7 litri si 290 CP. Puterea ajunge la roti prin intermediul a doua cutii de viteze automate, cu patru, respectiv cinci trepte.

    In ceea ce priveste caroseria, sunt disponibile doua variante: single si double cab. Ca noutate apare varianta V8 ce functioneaza cu mixtura de etanol-benzina (E85).

    In ciuda tehnicii demne de perioada Cro-Magnon, Dakota este popular in State, mai ales datorita dimensiunilor mai compacte. Probabil ca aceasta reorientare a publicului american este speculata prin facelift-ul aplicat, estetica fiind asul din maneca.
    Vizualizari: 1061