rss

Noul Audi R8 V10: primele fotografii

  1. 09/12/2008
  2. Tags: Audi, Audi R8, Audi r8 v10
    Vezi toate fotografiile (7)

    Grupul Volkswagen a reusit, in sfarsit, sa realizeze sinergii intre marcile Audi si Lamborghini. In luna ianuarie, la Salonul Auto de la Detroit, constructorul de la Ingolstadt va prezenta in premiera mondiala cel mai puternic si mai rapid R8 de serie produs pana acum: R8 V10.

    Galerie foto aici

    Fotografiile de fata au fost publicate pe Internet de un site de specialitate din Olanda, care a reusit sa intre in posesia lor inainte ca Audi sa le faca publice in mode oficial.

    Noul supercar de la Audi va fi propulsat de un motor V10 FSI de 5,2 litri ce dezvolta 525 CP, cu peste 100 CP mai mult decat modelul R8 V8 4.2. Este acelasi motor care se regaseste sub capota lui Lamborghini Gallardo LP560-4  si, de asemenea, pe versiunea de curse Audi R8 LMS GT3.

    Caracteristic pentru noul Audi R8 V10 sunt blocurile optice frontale cu LED-uri, atat pentru faza de intalnire, cat si pentru faza lunga, aceeasi tehnologie fiind incoporata si pentru luminile pentru rularea pe timp de zi.

    La partea posterioara se distinge noul difuzor care sporeste aerodinamica masinii si o ajuta sa abordeze virajele la viteze mai mari, precum si cele doua noi tevi de esapament de forma ovala, care au luat locul sistemului de evacuare cu doua tevi duble de pe versiunea R8 V8 4.2.

    De asemenea, Audi R8 V10 dispune de suspensii magnetice si de transmisii manuala cu 6 trepte sau semi-automata R-tronic.

    Exprimat in cifre, R8 V10 se prezinta astfel: sprintul de la 0 la 100 km/h cu start de pe loc se realizeaza in 3,9 secunde, iar viteza de top este de 315 km/h.

    La interior, singura diferenta intre R8 V8 si R8 V10 pare sa se regaseasca la nivelul plansei de bord. Totodata, se remarca sistemul audio Bang & Olufsen care, ca sa va faceti doar o idee despre performantele sale, costa aproape cat masina dumneavoastra. De asemenea, tapiteria este din piele Nappa.

    Pretul lui Audi R8 V10 este de 140.800 de euro.

    Vizualizari: 1740