rss

Noua Honda NSX: ultimele informatii

  1. 28/08/2008
  2. Tags: Honda, Nissan GT-R, NSX, V10
    Vezi toate fotografiile (1)

    Mai sunt vreo doi ani pana cand Honda va trage prelata de pe urmasul lui NSX, insa o sursa din cadrul companiei nipone a spulberat aproape tot secretul care inconjura aceasta masina, dezvaluind amanunte importante privind atat designul, cat si componenta tehnica.

    Prima veste buna – la 160.000 de $, va fi unul dintre cele mai ieftine GT-uri de 600 CP de pe piata.

    Da, ati citit bine – mult trambitatul motor V10 de 5,5 litri va dezvolta exact numarul de armasari anterior specificat, in timp ce cuplul maxim se va ridica la 586 Nm.

    Ca si in alte cazuri in care am vorbit de supercar-uri japoneze, nici viitorul NSX nu va fi vreo frumusete, desi masina va fi foarte asemanatoare cu conceptul Advanced Sports Car prezentat anul trecut la Detroit.

    Paguba-n ciuperci – cea mai tare Honda din istorie are alte chestii cu care sa se mandreasca, iar una din ele este timpul de 7 minute si 37 de secunde obtinut “din prima” pe Nurburgring.

    Spunem “din prima” fiindca, se pare, noua NSX este in stare de un timp mult mai bun, estimat la 7 minute si 30 de secunde – practic in teritoriul teribilelor Nissan GT-R si Corvette ZR-1.

    Puterea considerabila nu este insa singura explicatie pentru aceste performante; dimpotriva: japonezii spun ca principala “vinovata” este incredibila stabilitate a masinii la viteze mari, gratie unui spate desenat astfel incat sa lucreze ca un urias diffuser aerodinamic.

    Acesta “lipeste” cele 1,476 kg ale lui NSX de asfalt si, ajutat si de sistemul de tractiune integrala SH-AWD, imprima masinii o tinuta de drum la care ar jindui si bolizii angrenati in cursele de anduranta.

    Poate ca m-am grabit cand i-am inmanat coroana lui GT-R...

    Vizualizari: 1364