rss

Noile BMW Seria 3 Sedan si BMW Seria 3 Touring

  1. 29/05/2022
    Vezi toate fotografiile (7)

    Cu o reimprospatare a designului, o experienta premium complet modernizata si progrese clare in domeniile digitalizarii, controlului/operarii si echipamentelor, noua editie BMW Seria 3 isi propune sa scrie un alt capitol in povestea de succes la nivel mondial a gamei de modele. Actualizarile cu accente clare ale designului partii frontale si a celei spate pun in lumina mai mult ca niciodata calitatile sportive pentru care BMW Seria 3 Sedan si BMW Seria 3 Touring sunt recunoscute. Sistemul de operare BMW 8, care include ecran central curbat BMW, aduce un plus de modernitate interiorului, iar toate variantele noului BMW Seria 3 vin echipate standard cu transmisie Steptronic cu opt trepte, cu clapete de schimbare a vitezelor pe volan si o maneta a selectorului nou proiectata.
    Cu designul sau elegant sportiv si manevrabilitate agila, BMW Seria 3 a oferit, inca din prima zi, un punct de referinta pentru placerea de a conduce in segmentul premium al clasei medii si reprezinta nucleul marcii BMW. Noua iteratie a sedanului sport, care se bucura de un mare succes de peste 45 de ani, si modelului Touring, dezvaluit pentru prima data in urma cu 35 de ani, va fi lansata in iulie 2022. Ambele modele vor fi produse la uzina BMW Group din Munchen, in timp ce noul BMW Seria 3 Sedan va fi produs si la uzina BMW Group din San Luis Potosí, in Mexic. O varianta a sedanului dezvoltata special pentru piata chineza va fi construita la uzina Tiexi din Shenyang, operata de joint-venture-ul BMW Brilliance Automotive (BBA).
    Farurile si grila BMW au un design nou
    Cu suprafetele sale clar structurate, liniile dinamice si prizele mari de aer, spoilerul fata pune si mai mult accent pe aspectul sportiv al noilor BMW Seria 3 Sedan si BMW Seria 3 Touring. Farurile si grila radiatorului reproiectate confera masinii o prezenta vizuala puternica. Farurile LED integrale, disponibile standard, sunt acum mult mai subtiri, cu contururi clare si lumini de zi aranjate in forma L inversata pentru a crea un aspect armonios si modern.
    Farurile LED adaptive sunt disponibile optional si pot fi identificate prin accentele albastre din interiorul carcasei lor. Efectele de lumina albastra de sub faruri confera partii frontale si un aspect atractiv si de inalta clasa in orele de intuneric. Gama de functii a farurilor LED adaptive include luminile de viraj si faza lunga cu functie matrix, cu efect antiorbire, precum si controlul dinamic al razei de actiune a farurilor si distributia variabila a luminii.
    Contururile usor modificate si noile bare duble confera grilei BMW un aspect si mai puternic. Prizele de aer, de culoare negru lucios, pozitionate sub grila radiatorului racesc sistemul de franare si adauga o nota sofisticata.
    Difuzor spate nou, cu design clar si modern al suprafetei
    O proportie mai mare de suprafete vopsite in culoarea caroseriei si un design simplu confera difuzorului spate al noilor BMW Seria 3 Sedan si BMW Seria 3 Touring un aspect deosebit de sofisticat. Liniile orizontale, blocurile optice subtiri si pasajele evazate ale rotilor spate accentueaza latimea si forma puternica a spatelui. Finisajele tevilor de esapament ale sistemului de evacuare masoara acum 90 sau 100 de milimetri in diametru, in functie de varianta de motor.
    Accentul pe dinamica si modernitate integrat in designul exterior se reflecta si in gama de modele restructurata. Noul BMW Seria 3 are deja un aspect sportiv indraznet in specificatiile standard - o calitate vizuala accentuata si mai mult de ornamentul M High-gloss Shadowline, disponibil acum standard. In plus, specificatiile standard pentru toate modelele BMW Seria 3 Sedan includ acum jante de 17 toli, din aliaj usor.
    Pachet M Sport cu design nou, premiera pentru pachetul M Sport Pro
    Dinamica stilistica a Seria 3 poate fi consolidata si mai mult cu pachetul M Sport. Acesta aduce noi caracteristici de design, inclusiv un model tip fagure pentru grila BMW, un design nou pentru spoilerul fata si difuzorul spate si, de asemenea, noi jante M de 18 toli, din aliaj usor, cu anvelope de dimensiuni mixte.
    Modelele BMW Performance de la BMW M GmbH se remarca si prin aspect distinctiv. Pe langa o grila BMW cu design mesh, jante M de 18 toli - sau, optional, de 19 toli -, din aliaj usor, si ornamente trapezoidale ale tevilor de esapament pentru sistemul de evacuare, caracteristicile lor exclusive de design includ si capace M pentru oglinzile exterioare, in negru lucios.
    Pachetul M Sport Pro este o aparitie noua pe lista de optiuni. Disponibil ca o extensie a pachetului M Sport, precum si pentru modelele BMW Performance de la BMW M GmbH, acest pachet include ornamentele M High-gloss Shadowline extinse, lumini M Shadowline si un sistem de franare M Sport cu etriere rosii.
    Elementele retrofit din gama de accesorii BMW M Performance ofera optiuni distinctive pentru a accentua si mai intens caracterul dinamic al noilor BMW Seria 3 Sedan si BMW Seria 3 Touring.
    Gama de culori pentru exterior a fost extinsa pentru a include Skyscraper Grey metalizat si M Brooklyn Grey metalizat ca parte a pachetului M Sport. Finisajele speciale de vopsea BMW Individual Frozen Pure Grey metalizat si Frozen Tanzanite Blue metalizat au fost adaugate si ele in gama. De asemenea, clientii pot alege dintr-o selectie de aproximativ 150 de culori speciale BMW Individual suplimentare.
    Cockpit nou proiectat, cu ecran central curbat BMW
    Interiorul noilor BMW Seria 3 Sedan si BMW Seria 3 Touring a fost tratat cu o actualizare ampla. Noua interpretare a orientarii bordului catre conducator este intruchipata de ecranul central curbat BMW disponibil standard. Aici, un afisaj de informatii de 12,3 toli (31,24 cm) in spatele volanului si un display central cu o diagonala a ecranului de 14,9 toli (37,85 cm) se imbina intr-o singura unitate complet digitala si de inalta rezolutie. Acest design de ultima generatie are digitalizarea progresiva in centrul sau si permite reducerea semnificativa a numarului de butoane si comenzi in favoarea controlului tactil si vocal.
    Maneta selectorului de viteze pentru transmisia Steptronic cu opt trepte are un nou design. Este pozitionata in panoul de control de pe consola centrala, impreuna cu butonul Start/Stop, controlerul iDrive, butoanele Driving Experience Control, frana de parcare si alte functii ale automobilului.
    Sistemul de climatizare automat pe trei zone si sistemul de navigatie sunt disponibile acum standard
    Un sistem automat de control al climatizarii cu reglare in trei zone este disponibil standard atat in noul BMW Seria 3 Sedan, cat si in noul BMW Seria 3 Touring. Functiile de climatizare sunt operate prin comanda vocala sau tactil prin intermediul displayului central.
    Alte noutati in lista specificatiilor standard includ o oglinda retrovizoare cu efect antiorbire automat, pachetul extins de stocare si Park Distance Control (PDC) cu senzori in fata si in spate. Acum, toate modelele vin acum si cu BMW Live Cockpit Plus, inclusiv sistemul de navigatie BMW Maps.
    O mare varietate de sisteme de propulsie, transmisie Steptronic cu opt trepte disponibila standard acum pentru toate modelele
    Printre alte dotari caracteristice ale BMW Seria 3 se numara gama larga de sisteme de propulsie disponibile. Motoarele termice extrem de eficiente, cu tehnologia BMW TwinPower Turbo si electrificarea sub forma de plug-in hybrid si tehnologie mild-hybrid 48V, realizeaza un echilibru exceptional de fin intre placerea de a conduce si economia de combustibil. Noul BMW Seria 3 Sedan poate fi comandat in trei variante plug-in hybrid, iar noul BMW Seria 3 Touring are patru variante PHEV. In plus, patru motoare pe benzina si patru diesel cu patru sau sase cilindri sunt oferite atat pentru Sedan, cat si pentru Touring. Toate motorizarile pe benzina dispun de sistem de turboalimentare Twin Scroll, cu o singura turbina alimentata independent de la doua grupe de cilindri. Toate motorizarile diesel dispun de sistem de turboalimentare cu doua turbine. Propulsor pe benzina cu patru cilindri include cu o galerie de evacuare integrata in chiulasa si un sistem de supraalimentare imbunatatit pentru a optimiza livrarea puterii. Toate motorizarile diesel si propulsorul M340i dispun de sistem mild hybrid de 48V.
    In fruntea gamei de motoare pentru Sedan si Touring se afla doua modele BMW Performance de la BMW M GmbH, cu caracteristici ultrasportive. Aceasta inseamna ca BMW Seria 3 acopera o gama de putere de la 110 kW/150 CP la 275 kW/374 CP.
    Toate motoarele pentru noul BMW Seria 3 sunt conectate standard cu o transmisie Steptronic cu opt trepte. Caracterul sau sportiv este intarit de clapetele de schimbare a vitezei - tot o facilitate standard - de pe volan. Optional este disponibila o transmisie Steptronic Sport cu opt trepte, care se remarca prin dinamica sa de schimbare deosebit de pronuntata, ofera o functie Launch Control pentru o acceleratie cu tractiune optimizata la demaraj si deblocheaza impulsuri ultrarapide de putere pe mijlocul intervalului de turatii cu functia Sprint.
    BMW xDrive este standard la varfurile de gama. Sistemul inteligent de tractiune integrala poate fi comandat optional si pentru doua dintre motorizarile pe benzina (una la BMW Seria 3 Touring), doua diesel si modelele plug-in hybrid.
    O gama larga de sisteme de asistare a condusului
    O serie de sisteme automate de condus si parcare sunt disponibile pentru a ridica confortul si siguranta noului BMW Seria 3 la un alt nou nivel. Echiparea standard include avertizare de coliziune frontala cu interventie a franei, care detecteaza prezenta biciclistilor, precum si a automobilelor si pietonilor, tempomat cu functie de franare, afisarea limitei de viteza cu indicator de interzicere a depasirii, asistare manuala pentru limitarea vitezei si avertizarea de parasire a benzii cu revenire pe banda. Optiunile includ avertizarea de schimbare a benzii, BMW Head-Up Display si Driving Assistant Professional, care cuprinde asistentul de control al directiei si al benzii si sistemul tempomat activ cu functie Stop&Go, asistare automata pentru limitarea vitezei, functia de monitorizare a traseului si detectarea semaforului.
    Printre functiile oferite de asistentul de parcare optional se numara camera de asistenta pentru marsarier si asistentul pentru marsarier. De asemenea, Parking Assistant Plus - cu functii Park View, Panorama View si Remote 3D View – si BMW Drive Recorder sunt disponibile ca optiuni.
    Cea mai noua generatie BMW iDrive cu sistemul de operare BMW 8
    Experienta multisenzoriala a automobilului BMW iDrive cu cea mai recenta generatie a sistemului de operare BMW 8 introdusa in noul BMW Seria 3 deschide drumul catre viitorul digital cu conectivitate puternica si capacitati de procesare a datelor, plus interactiune intuitiva intre conducator si automobil. In centrul acestui lucru se afla ecranul central curbat BMW si capacitatile extinse ale Asistentului Personal Inteligent BMW.
    Aplicatia My BMW actioneaza ca o interfata digitala universala intre conducator si automobil si pentru controlul procesului de incarcare pentru bateria de inalta tensiune a modelelor plug-in hybrid. in timp ce se afla in noile BMW Seria 3 Sedan si BMW Seria 3 Touring, clientii pot folosi BMW ID pentru individualizarea experientei de utilizator si integrarea imbunatatita a smartphone-ului cu Apple CarPlay® si Android Auto™. Totodata, functia BMW ConnectedDrive Upgrades mentine noul BMW Seria 3 la zi cu cel mai recent software. Continutul actualizarilor variaza de la servicii noi la functii imbunatatite ale automobilului.

    Vizualizari: 971