rss

Mercedes va construi masini supersport fara McLaren

  1. 31/05/2007
  2. Tags: Masini supersport, McLaren, Mercedes
    Vezi toate fotografiile (1)
    Vestea nu pare sa surprinda foarte multa lume: in ciuda faptului ca echipa din Formula 1 merge brici, Mercedes este dezamagit de prestatia britanicilor in ceea ce priveste realizarea numita SLR, o masina depasita constant de rivalii sai.

    Locul celor de la McLaren va fi luat asadar de HWA AG, partenerul de DTM al celor din Stuttgart, care va avea misiunea de a dezvolta un inlocuitor al lui SLR precum si alte cateva modele de inalta performanta.

    HWA este numita dupa initialele patronului sau, Hans-Werner Aufrecht (unul din fondatorii lui AMG), cel care infiinta aceasta companie in 1967. Azi, HWA este cunoscuta in special datorita echipei HWA Racing ce activeaza in Campionatul German de Turisme, dar, in curand, va fi cunoscuta si pentru echipa din spatele unui nou bolid cu steaua in trei colturi pe capota, ce va fi propulsat de o versiune hardcore a uriasului V8 de 6,2 litri fabricat de AMG.

    Probabil, vom vedea un concept al acestei masini la salonul auto de la Frankfurt, moment care va marca practic victoria germanilor de la AMG/HWA in micul "razboi civil" deschis contra celor de la McLaren.

    Totusi, e posibil ca McLaren sa nu-si fi spus ultimul cuvant: un eventual sezon in Marele Circ incununat cu succes ar putea furniza suficiente fonduri pentru ca cei din Insula sa-si permita sa fabrice un succesor demn de celebrul F1.
    Vizualizari: 985