Mercedes-Benz SLC: o intrare de senzatie
- 01/08/2008
Jantele, eleroanele sau puseele de acceleratie pot fi minunate carti de vizita in fata oricarui club de fite, insa parca nici una din astea nu poate egala freamatul creat de actionarea unei usi cu deschidere verticala.
Lamborghini a transformat in arta asemenea intrari, insa Mercedes era expert in ele cu mult timp inainte ca Don Ferrucio sa se gandeasca macar ca va deveni unul dintre cele mai importante nume din industria masinilor supersport. Iar acum nemtii isi vor “titlul” inapoi...
Mai tari decat “scissor doors” nu sunt decat usile gullwing, trucul cu care 300SL a facut atatea victime printre milionarii anilor 50 si care acum va fi aratat din nou de SLC – masina destinata a-l face uitat pe SLR.
Cu ocazia ultimelor teste, germanii ne-au facut o surpriza placuta permitand fotografilor specializati in poze indecente sa imortalizeze masina cu una din usi ridicate, un element de design ce se potriveste ca o manusa unei caroserii cat se poate de clasice: o capota de motor interminabila, un spate scurt si curbat, un cockpit mulat pe sofer si patru roti impinse catre colturile caroseriei.
Coupe-ul de 150.000 de euro, ce va ajunge in showroom-uri pe la mijlocul lui 2010, va fi la fel de rapid pe cat pare, fiindca sub capota se afla cea mai puternica versiune a agregatului V8 de 6,2 litri, proiectat si produs de AMG.
Creditat cu circa 580 CP, uriasul agregat este montat in spatele puntii fata pentru a echilibra cat mai bine masele intre cele doua axe si este cuplat la o cutie de viteze cu dublu ambreiaj, pozitionata in fata puntii spate. In plus, structura din materiale compozite a caroseriei permite pastrarea unei mase totale destul de decente – 1.650 kg –, drept pentru care SLC va fi foarte rapid: 0-100 km/h se vor consuma in aproximativ 3,8 secunde, iar viteza maxima va atinge 315 km/h.
Ar trebui sa vedem cu totii masina la Salonul Auto de la Frankfurt din 2009, dupa care cei cu posibilitati financiare generoase sa o si comande imediat dupa aceea. Numai ca trebuie sa se grabeasca – doar intre 3.000 si 5.000 de unitati vor fi fabricate in fiecare an.