rss

Masuri de criza: Rusia va subventiona creditele auto

  1. 25/02/2009
  2. Tags: auto, credit auto, Rusia
    Vezi toate fotografiile (1)

    Rusia a anuntat ca va subventiona imprumuturile auto pentru consumatorii care cumpara oricare dintre cele 30 de modele straine si rusesti. Acesta este una dintre cele mai drastice miscari de pana acum pentru salvarea unei industrii in care vanzarile au scazut cu o treime, relateaza Reuters.

    Subventiile pentru creditele auto, cifrate la 2 miliarde ruble (55,45 milioane dolari) din bugetul federal pentru acest an, vor compensa bancile pentru dobanzile mai mici la creditele auto, arata un comunicat al ministerului industriei si comertului.

    Decizia de a ajuta sapte marci straine alaturi de cele rusesti este o surpriza din partea unui guvern care in ianuarie a introdus masuri drastice pentru protectia producatorilor locali de competitia straina.

    Scumpirea creditelor de consum a fost acuzata de diminuarea cu 33% comparativ cu anul anterior a vanzarilor de masini straine din ianuarie. Analistii au anticipat ca vanzarile vor scadea cu 20-50% anul acesta, in functie de cat de rapid va fi reluata creditarea consumatorilor.

    Ministerul a anuntat ca a alocat alte 12,5 miliarde ruble (347 milioane dolari) ca sa cumpere componente nevandute si vehicule comerciale de la producatori locali ca AvtoVAZ, ca si de la compania italiana Fiat sau cea japoneza Isuzu.

    Lista integrala a componentelor si a vehiculelor eligibile pentru cele doua programe de ajutor poate fi gasita pe pagina de internet a guvernului rus.

    Aproape intreaga linie a companiei controlate de stat AvtoVAZ este eligibila pentru credite subventionate, ca si marca ChevroletNiva a General Motors (GM), Ford Focus, Volkswagen Jetta, Fiat Albea, Kia Spectra si Renault Logan.

    Sursa: Bloombiz 

    Vizualizari: 985