rss

Logo-ul Audi implineste 75 de ani

  1. 29/06/2007
  2. Tags: Logo Audi
    Vezi toate fotografiile (1)
    Acum exact trei sferturi de veac, impinse tot mai mult de concurenta venita din Statele Unite si de consceintele marii crize economice din 1929, cei patru constructori auto ai Saxoniei – Audi, DKW, Horch si Wanderer – au hotarat, la ideea Bancii Statului Saxon, sa fuzioneze intr-un conglomerat gigant, ce avea sa poarte numele Auto Union AG.

    La scurt timp dupa evenimentul consumat in 1932, una din patru masini construite in Germania avea sa poarte cele patru cercuri pe grila radiatorului.

    Pentru a nu se calca pe bombeuri in contextul pietei, fiecare din cele patru marci au primit cate o misiune: DKW urma sa atace in segmentul motocicletelor si masinilor de dimensiuni mici, Wanderer in cel al masinilor de familie, de talie medie, Audi avea grija de zona automobilelor premium iar Horch de cea autoturismelor de lux.

    Mult mai tarziu, in 1969, Auto Union a fuzionat cu NSU, unul din pionierii motorului rotativ, insa Audi AG, compania asa cum o stim noi astazi, a luat fiinta de-abia in 1985.

    Aniversarea celor 75 de ani a logo-lui Audi va fi sustinuta prin diverse intruniri si raliuri – dintre care se remarca concursul de eleganta de la Bergerac si o cursa pe traseul celebrei Mille Miglia –, dar si prin diverse expozitii la Zwickau, Chemnitz si Ingolstadt.  
    Vizualizari: 1294