rss

Kia XCeed primeste un design reimprospatat, tehnologie imbunatatita si o versiune sportiva GT-line

  1. 11/09/2022
    Vezi toate fotografiile (4)

    Dupa ce a inregistrat vanzari de peste 120.000 de unitati in Europa, foarte apreciatul crossover compact Kia XCeed a primit o serie de imbunatatiri pentru 2022, inclusiv un nou design exterior indraznet, un interior imbunatatit si o noua versiune GT-line care aduce modelului popular caracterul emotional al lui Ceed GT. Aceste schimbari vor face din XCeed o propunere si mai atragatoare in popularul segment C-Crossover.
    Noul XCeed integreaza o serie de modificari de design alaturi de o gama competitiva de sisteme de propulsie, care include versiuni mild hybrid, plug-in hybrid, benzina si diesel. Atat exteriorul, cat si interiorul au fost imbunatatite pentru a se potrivi mai bine cu natura sportiva urbana a modelului XCeed si pentru a-l face un membru si mai distinct al familiei extinse de modele Ceed.
    Introducerea pentru prima data a unei versiuni sportive GT-line, combinata cu motorul pe benzina care produce 204 CP, ofera o experienta de condus captivanta si dinamica. Acest model sportiv dedicat capteaza imaginatia si provoaca o reactie emotionala, atragand clientii care doresc beneficiile rationale ale unui automobil mai mare, fara a compromite asteptarile lor in privinta stilului sau sportivitatii. Un model remarcabil in gama XCeed ”facelift”, versiunea GT-line sfideaza asteptarile prin designul sau sportiv unic si performantele de inspiratie GT.
    Fiind una dintre cele mai hi-tech masini din clasa sa, noul XCeed este un model emblematic pentru Kia datorita celor mai noi tehnologii, inclusiv sistemelor avansate de siguranta, conectivitate si infotainment. Conceput pentru a imbunatati utilizarea de zi cu zi, placerea si siguranta ocupantilor, aceste actualizari continua mostenirea XCeed ca lider tehnologic in segmentul C-Crossover.
    In calitate de furnizor de solutii de mobilitate sustenabila, Kia lanseaza noul XCeed ”facelift” cu o gama larga de optiuni electrificate si eficiente ale sistemului de propulsie. XCeed Plug-in Hybrid (PHEV) ofera o autonomie 100% electrica de 48 km in ciclu combinat sau 60 km de condus in ciclu urban, in timp ce sunt disponibile si alte sisteme de propulsie eficiente din punct de vedere al consumului de combustibil, de la motoare turbo la sisteme inovatoare mild-hybrid, care fac ca XCeed sa fie echipat pentru orice stil de viata modern.
    Sjoerd Knipping, Vice President of Marketing and Product al Kia Europe, a declarat: „Clientii nostri au laudat combinatia unica de manevrabilitate, dinamica, practicitate de zi cu zi si tehnologie a modelului XCeed. Acest nou model se bazeaza pe aceste puncte forte, cu o serie de modificari elegante ale designului exterior si interior si noi caracteristici tehnice. De asemenea, ne-am asigurat ca crossover-ul nostru imbunatatit beneficiaza de cele mai recente optiuni ale sistemului de propulsie, un semn al angajamentului nostru pe termen lung de a oferi clientilor nostri solutii de mobilitate sustenabila".
    „O alternativa sportiva la modelele mai mari, XCeed a devenit cel mai bine vandut model din familia extinsa Kia Ceed. Ofera o pozitie de condus ce ofera vizibilitate ampla si confortul unui SUV cu manevrabilitatea dinamica a unui hatchback european compact”, a adaugat Knipping.
    Ca si in cazul celorlalti membri ai familiei de modele Ceed, noul XCeed va fi fabricat la unitatea de productie de inalta tehnologie Kia din Zilina, Slovacia, vanzarile incepand din septembrie 2022. Noul crossover va veni din nou cu garantia Kia de sapte ani, 150.000 de kilometri.
    Design exterior
    Performanta sportiva intr-un pachet de dotari al unui crossover modern si practic
    Cu un aspect elegant, expresiv si modern noul Kia XCeed se bazeaza pe designul distinct al predecesorului sau. Un produs al centrului european de design al marcii din Frankfurt, Germania, designul actualizat al modelului XCeed a fost realizat sub conducerea lui Gregory Guillaume, vicepresedinte de design al Kia Europa.
    Guillaume a comentat: „XCeed este cel mai popular model al nostru din gama Ceed si a fost important sa profitam de aceasta ocazie pentru a-si perfectiona si mai mult stilul si pentru a dezvolta limbajul de design Ceed. Schimbarile pe care le-am facut evidentiaza si mai mult natura sportiva, urbana si aventuroasa a modelului XCeed.”
    Noul Kia XCeed dispune de noi blocuri optice tip LED si o grila revizuita, bara de protectie fata si prize de aer cu un design inovator. Prin integrarea creativa a lampilor de ceata in faruri, designerii au reusit sa includa fante de aer pe ambele parti, care ghideaza aerul in jurul rotilor automobilului pentru a reduce rezistenta la deplasare si pentru a imbunatati eficienta consumului de combustibil.
    Noul XCeed ruleaza pe jante din aliaj dedicate de 18 inch, concepute special pentru a spori caracterul de CUV al modelului. in spate, elementele rafinate includ un nou difuzor cu un spoiler de protectie negru lucios si un design discret pentru ornamentele tip ”esapament” care aduc un aspect sportiv reimprospatat. Din profil, capota relativ lunga a modelului XCeed se continua armonios cu in stalpii A situati in spatele rotilor din fata, dand masinii o silueta sportiva. in timp ce ampatamentul ramane acelasi cu cel al celorlalte modele din gama Ceed, de 2.650 mm, partea din fata si spate ale modelului XCeed a fost extinsa fata de hatchback-ul in cinci usi cu 25 mm in fata (la 905 mm) si 60 mm in spate (la 840 mm). Singurele elemente de caroserie preluate de la fratele sau hatchback in cinci usi sunt portierele din fata.
    Linia plafonului coboara rapid catre haion, cu un unghi abrupt ce imbunatateste aspectul dinamic de coupe al modelului XCeed. Automobilul ruleaza pe o gama de jante din aliaj de aluminiu prelucrat de 16 sau 18 inchi, echipate cu anvelope de mare aderenta 205/60 R16 sau 235/45 R18.
    In partea din spate, blocurile optice LED au o noua semnatura luminoasa hi-tech, iar private din anumite unghiuri par sa brazdeze cu indrazneala ”umerii” masinii. Liniile de caracter accentuate care traverseaza hayomul si bara din spate ii dau lui XCeed o alura mai lata, mai stabila.
    Garda la sol inaltata a modelului XCeed si caroseria sculptata prezinta o imagine solida care atrage constant cumparatorii catre portofoliul de produse Kia. Garda la sol a modelului XCeed este de 172 mm cu rotile de 16 inch si de 184 mm echipat cu rotile de 18 inch, o crestere de pana la 44 mm fata de hatchback-ul Ceed cu cinci usi. Arcul rotii si ornamentul pragului lateral, impreuna cu sinele de pe plafon din crom satinat, confera masinii o prezenta robusta.
    Introducerea ADN-ului GT pentru gama XCeed
    Odata cu introducerea versiunii GT-line, Kia introduce atractivitatea sportiva printre calitatile modelului XCeed, provocand o experienta vizuala si de condus emotionala, ridicand acest model popular la un nivel cu totul nou. Acesta vorbeste direct acelor clienti care mentin un echilibru intre inima si ratiune si care aleg un automobil de familie practic, spatios, sigur, cu design atragator si performante de varf.
    Versiunile GT-line au fost introduse in gama Kia pentru a amplifica idea de performanta si conexiunea emotionala cu miscarea, care face parte din ADN-ul marcii. Iar acum si XCeed are parte de acelasi ”tratament”.
    Noua echipare GT-line prezinta o serie de accente sportive care o diferentiaza de modelul de baza. Un design mai dinamic al grilei „tiger nose” incadreaza noua parte frontala, in timp ce o priza de aer inferioara sportiva si un element ornamental lateral al spoiler-ului adauga un aspect mai agresiv masinii. Fantele de aer cu finisaj cromat, inchise la culoare, ajuta la alimentarea cu aer prin partea din fata pentru a reduce rezistenta in timpul deplasarii si pentru a imbunatati eficienta aerodinamica. in partea posterioara, farurile spate uimitoare cu LED-uri in forma hexagonala si un difuzor inferior sportiv in culoarea caroseriei completeaza modelul modernizat si separa versiunea XCeed GT-line de orice alt model de pe sosea.
    Noul model ruleaza pe jante elegante de 18 inch, prelucrate, pentru a oferi un aspect atletic, in timp ce pragurile in culoarea caroseriei, barele de plafon si oglinzile in culoarea negru lucios ii sporesc si mai mult aspectul activ si dinamic.
    Noul Kia XCeed va fi oferit intr-o gama cu pana la 12 finisaje de vopsea, in functie de specificatie, inclusiv trei noi culori deosebit de distincte: Lemon Splash, Celadon Spirit Green si Yuca Steel Grey.
    Design interior
    Ergonomia superioara si materialele de inalta calitate ofera un ambient de prima clasa
    In interior, consola centrala sculptata a noului Kia XCeed este usor orientata spre sofer. Cu o pozitie inalta a scaunului si garda la sol ridicata fata de un hatchback conventional, Kia XCeed ofera soferilor o pozitie de condus mai sportiva, permitand in acelasi timp o vedere mai buna a drumului din fata.
    Un sistem infotainment cu ecran tactil „plutitor” domina vizual plansa de bord, in timp ce partea inferioara a panoului de instrumente ofera un set de butoane, cadrane si comutatoare sensibile la atingere pentru a controla volumul audio, incalzirea si ventilatia. Foarte ergonomice ca aspect si functionalitate, aceste butoane au fost reproiectate pentru a imbunatati interactiunea si a permite soferilor sa faca schimbari rapide in mediul cabinei, fara a-si lua ochii de la drum.
    Noul Kia XCeed vine cu noi teme grafice captivante pentru panoul de bord digital Supervision de 12.3 inch, ale caror mod de afisare se schimba in functie de modurile de condus ale automobilului, in timp ce un nou panou al selectorului transmisiei - negru lucios - si o noua oglinda retrovizoare cu rama subtire imbunatatesc atat forma, cat si functionalitatea.
    Interiorul este finisat cu materiale sofisticate la atingere, cu ornamente cromate satinate ale plansei de bord care prezinta o ambianta rafinata si luxoasa. Cumparatorii pot alege dintr-o gama de finisaje ale tapiteriei din panza, piele de caprioara, piele sintetica sau piele naturala pentru scaune.
    De asemenea, Interiorul primeste un tratament GT-line, cu o serie de imbunatatiri pentru a se potrivi cu aspectul sportiv a exteriorului, inclusiv un volan de tip „D-cut” inspirat din motorsport, plafon interior in culoarea neagra, manerul schimbatorului de viteza invelit in piele perforata si un design special al scaunelor de inspiratie GT-line.
    Pachetul de dotari
    Habitaclu si spatiu de stocare intr-o caroserie sportiva compacta
    Noul Kia XCeed este conceput pentru a obtine un habitaclu si spatiu de depozitare al unui model mai mare intr-o caroserie mai sportiva, cu o amprenta mai compacta. Aflat direct intre hatchback-ul Ceed cu cinci usi si Kia Sportage, Kia XCeed reuseste sa ofere spatiu interior si capacitate pentru bagaje comparabile cu cele mai bine vandute modele mai mari din Europa.
    Cu o lungime totala de 4.395 mm, noul Kia XCeed este cu 85 mm mai lung decat hatchback-ul Ceed cu cinci usi si cu 120 mm mai compact decat modelul Sportage. De asemenea, inaltimea maxima a plafonului de 1.495 mm inseamna ca se afla la 48 mm deasupra modelului Ceed si la 155 mm sub modelul Sportage, oferind soferilor un centru de greutate mai coborat decat fratele sau mai inalt.
    Noul Kia XCeed ofera spatiu interior generos pentru ocupantii locurilor din fata si din spate. Cu spatiu la nivelul soldului pentru fiecare scaun ridicat cu pana la 44 mm fata de cel al hatchback-ului Ceed, soferilor li se ofera o pozitie de conducere inaltata, pe langa intrarea si iesirea mai usoara din masina. O zona din sticla in forma de jumatate de luna si linia plafonului de tip fastback ofera pasagerilor din spate o ambianta mai luminoasa, mai aerisita si mai mult spatiu la cap decat alti rivali din clasa crossoverelor compacte.
    Capacitatea pentru bagaje in noul Kia XCeed este evaluata la 426 de litri (VDA), iar cu scaunele din spate rabatate, capacitatea de depozitare a bagajelor creste la 1.378 de litri. Versatilitatea este asigurata si datorita scaunelor din spate rabatabile 40:20:40, a haionului Smart Power cu deschidere electrica si reglare pe inaltime si a podelei portbagajului reglabila in doua trepte care poate fi mutata in sus sau in jos pentru a oferi fie mai mult spatiu, fie un compartiment de depozitare ascuns sub podea. De asemenea, aceasta podea mai inalta a portbagajului imbunatateste ergonomia la mutarea bagajelor inauntrul sau in afara automobilului.
    Sisteme de propulsie avansate
    Sisteme de propulsie pe benzina, diesel, MHEV si PHEV proiectate pentru a se potrivi oricarei nevoi
    Noul Kia XCeed este propulsat de o gama de motoare turbo pe benzina, dintre care majoritatea dispune de tehnologie mild-hybrid, in timp ce un motor plug-in hybrid avansat permite soferilor sa beneficieze de o mobilitate extinsa fara emisii.
    Trei motoare turbo cu injectie directa pe benzina (T-GDi) sunt disponibile in gama reimprospatata XCeed. Un motor T-GDi de 1.0 litri cu trei cilindri ofera 120 CP si un cuplu de 172 Nm, in timp ce motorul T-GDi de 1.5 litri cu patru cilindri produce 160 CP si un cuplu de 253 Nm. Motorul T-GDi puternic de 1.6 litri, aceeasi unitate intalnita la modelele Ceed si ProCeed GT, este disponibil si pentru cea mai puternica varianta XCeed. Cu o putere de 204 CP si un cuplu de 265 Nm disponibil pe o plaja larga de turatie, motorul T-GDi de 1.6 litri se potriveste perfect cu capacitatea masinii de a se manifesta intr-o varietate de situatii de condus. Poate accelera de la 0 la 100 km/h in 7.5 secunde cand este echipat cu transmisia cu dublu ambreiaj si sapte trepte de viteza.
    Ideal pentru cei care parcurg in mod regulat distante lungi, noul XCeed este disponibil si cu un motor diesel mild-hybrid (MHEV). Acest motor diesel de 1.6 litri poate fi asociat cu o transmisie manuala cu sase trepte pentru a furniza 136 CP si un cuplu de 280 Nm, sau 320 Nm pentru versiunea cu sapte trepte de viteza si dublu ambreiaj.
    Sistemul MHEV suplimenteaza cuplul motorului cu puterea de la o baterie compacta de 48 volti litiu-ion polimer, care este acum disponibila pentru intreaga familie de modele. Lansarea noii tehnologii mild-hybrid pentru grupul motopropulsor in gama actualizata XCeed reduce emisiile CO2 cu pana la 10% (NEDC 2.0, ciclu combinat), in functie de stilul caroseriei, alegerea transmisiei, puterea motorului si specificatiile automobilului. Important, in timp ce adoptarea tehnologiei MHEV imbunatateste eficienta consumului de combustibil, performanta motorului ramane aceeasi ca inainte.
    In loc de un control hydraulic al ambreiajului, XCeed este echipat cu transmisia manuala inteligenta (iMT) dezvoltata de Kia, care functioneaza pur electronic si este integrata perfect cu sistemul de propulsie EcoDynamics+. Sistemul iMT functioneaza cu generatorul MHSG (Mild-Hybrid Starter-Generator) pentru a opri motorul atunci cand automobilul stationeaza. in modul de condus „Eco” al modelului XCeed, acesta permite, de asemenea, perioade scurte de oprire a motorului la viteze de pana la 125 km/h (77 mph), reactivandu-se fara probleme atunci cand soferul apasa pedala de acceleratie, frana sau ambreiaj.
    Sistemul MHEV contribuie la imbunatatirea generala a eficientei consumului de combustibil si reduce emisiile de CO2 cu aproximativ 3% in conditii reale de condus.
    Un sistem de propulsie plug-in hybrid (PHEV) extrem de eficient este din nou disponibil pentru noul XCeed, combinand un pachet de baterii litiu-polimer de 8.9 kWh, un motor electric de 44.5 kW si un motor termic eficient „Kappa” GDI de 1.6 litri cu patru cilindri. Cuplat la o transmisie cu dublu ambreiaj si sase trepte de viteza (6DCT), sistemul de propulsie PHEV ofera 141 CP si un cuplu de 265 Nm rotilor din fata, in timp ce soferii vor beneficia si de o autonomie 100% electrica de 48 km in ciclu combinat, sau 60 km de condus in ciclu urban. Acest lucru va permite soferilor sa efectueze majoritatea deplasarilor zilnice si navete scurte numai cu energie electrica.
    Cutia de viteze manuala cu sase trepte este disponibila pentru variantele pe benzina de 1.0 si 1.5 litri impreuna cu modelele diesel de 1.6 litri, in timp ce transmisia cu sapte trepte si dublu ambreiaj este o alegere pentru motorul T-GDi de 1.5 litri si 1.6 litri si versiunea diesel de 1.6 litri. Modelul XCeed PHEV de 1.6 litri este disponibil doar cu transmisia cu dublu ambreiaj cu sase trepte de viteze.
    Rulare si manevrabilitate
    XCeed implica soferii prin manevrabilitatea sportiva si o calatorie confortabila si sigura
    Caracteristicile de rulare si manevrabilitate ale noului XCeed au fost dezvoltate de echipele de ingineri Kia din Europa pentru confort si implicare maxima in toate conditiile. in ciuda inaltimii sale ridicate, noul XCeed a fost proiectat pentru a fi captivant in timpul condusului datorita setarii personalizate a suspensiei, dimensiunilor exterioare compacte, centrului de greutate mai scazut si greutatii reduse.
    Unic in gama de modele Ceed, Kia XCeed dispune de elemente hidraulice pentru absorbtia socurilor montate standard pe puntea fata a tuturor modelelor. Opritorul din cauciuc pluteste in lichidul hidraulic din interiorul amortizoarelor, oferind o rulare foarte confortabila pe suprafetele deteriorate. Masina a fost proiectata sa absoarba chiar si socurile puternice ale suspensiei, cu un raspuns confortabil si progresiv, prevenind caroseria sa se balanseze pe masura ce suspensia se aseaza dupa o comprimare rapida. De asemenea, contribuie la o un raspuns mai prompt al directiei si la un control general imbunatatit al caroseriei, reducand in acelasi timp zgomotul provenit de la suspensie la trecerea peste denivelari.
    Arcurile modelului XCeed sunt cu 7% mai moi in fata si cu 4% mai moi in spate pentru a oferi un confort si o stabilitate mai mare in toate conditiile de rulare, in timp ce un amortizor dinamic pentru puntea din spate atenueaza si mai mult zgomotul la rulare si vibratiile structurale in timpul miscarii.
    Unitatea electronica de control (ECU) care guverneaza motorul servodirectiei este reglata pentru a oferi un raspuns initial mai rapid la comenzile directiei. Acest lucru asigura soferii ca se pot bucura de un raspunsuri rapide la comenzile directiei si de niveluri reduse de ruliu ale caroseriei. Nivelul de asistenta oferit de motorul servodirectiei ofera o directie generala subtil mai usoara pentru a reduce oboseala soferului in timpul calatoriilor mai lungi si la viteze reduse.
    Sistemul Drive Mode Select dezvoltat de Kia le permite soferilor sa-si ajusteze experienta de condus prin ajustarea greutatii directiei, a raspunsului la apasarea pedalei de acceleratie si, pentru modelele echipate cu transmisie cu dublu ambreiaj, a raspunsurilor la schimbarea vitezelor. Avand posibilitatea de a alege intre modurile de condus „Eco”, „Normal” si „Sport”, soferii pot selecta modul Sport pentru a imbunatati subtil timpii de raspuns ai acceleratiei si adaptarea directiei pentru a oferi greutate suplimentara si raspunsuri mai decisive la interventiile soferului, in timp ce modul Normal ii permite soferului sa maximizeze confortul pentru o calatorie relaxata. in cele din urma, modul Eco este conceput pentru a reduce sarcina motorului in vederea cresterii eficientei consumului de combustibil.
    Tehnologie
    Sisteme infotainment si de conectivitate high-tech
    Suita avansata de sisteme infotainment, de conectivitate si tehnologii de siguranta a noului Kia XCeed asigura ca acesta ramane una dintre cele mai complet echipate masini din clasa sa. Caracteristicile sale sunt concepute pentru a face condusul mai sigur si mai putin stresant, oferind in acelasi timp o usurinta totala in utilizare.
    Noul sistem de navigatie cu ecran tactil de 10.25 inch al noului XCeed dispune de conexiune multipla Bluetooth oferita standard, permitand ocupantilor sa conecteze doua dispozitive mobile simultan, in timp ce functionalitatile Android Auto si Apple CarPlay sunt, de asemenea oferite in dotarea standard. De asemenea, in functie de specificatiile automobilului, utilizatorii XCeed pot alege intre un sistem radio DAB de 5.0 inchi sau un sistem audio cu ecran tactil de 8.0 inchi cu Android Auto si Apple CarPlay cu conectivitate wireless.
    Soferii pot opta pentru un grup de instrumente Supervision complet digital de 12.3 inch, ce beneficiaza de o serie de noi teme grafice care se modifica ca raspuns la selectarea modul de condus „Eco”, „Normal” sau „Sport”. Cu un afisaj digital de inalta definitie cu rezolutie 1920x720, cadranele sunt afisate cu o claritate precisa, in timp ce un display multifunctional comunica instructiuni de navigare pas cu pas, informatii audio, informatii detaliate despre calatorie, alerte de diagnosticare a automobilului si notificari pop-up legate de diferitele tehnologii de siguranta activa si de asistenta pentru sofer ale masinii.
    Noua aplicatie „Sport” inseamna ca utilizatorii nu vor rata niciodata jocul echipei lor favorite in timp ce sunt in miscare. Scorurile live si cele mai importante momente ale jocului sunt actualizate in fiecare minut pe ecranul central pentru ca toti ocupantii sa se bucure doar aruncand o privire. Afisajul poate fi personalizat pentru a adauga echipele favorite la o lista de acces rapid si poate afisa, de asemenea, clasamentul curent al ligii sau daca un sport este in pauza competitionala.
    De asemenea, conectivitatea imbunatatita ofera integrarea calendarului, astfel incat utilizatorii sa isi poata conecta jurnalul Google sau Apple la afisajul audiovizual si sa se asigure ca nu pierd niciodata o intalnire. in plus, daca o destinatie a fost salvata in in urma unei invitatii de a participa la o intalnire, aceasta poate fi folosita pentru a porni navigatia din interiorul automobilului asigurand astfel o experienta intuitiva si sigura pentru clienti.
    Noul XCeed beneficiaza, de asemenea, de cea mai recenta versiune a aplicatiei Kia Connect, un sistem care conecteaza soferii cu lumea din jurul lor, oferind informatii nepretuite prin intermediul ecranului tactil al masinii sau prin aplicatia Kia Connect. Dispunand de serviciile Kia Live accesate prin sistemul de infotainment al automobilului, aplicatia Kia Connect foloseste propriul card eSIM pentru a prelua si actualiza datele in timp real in timpul condusului. Acestea includ informatii in timp real despre trafic, prognoze meteo, puncte de interes si detalii despre posibilele locuri de parcare pe strada si in afara strazii (inclusiv pretul, locatia si disponibilitatea zonelor de parcare). soferii pot folosi Kia Connect pentru a planifica calatoriile in avans, trimitand date de navigatie prin intermediul smartphone-ului catre automobil inainte de calatorie, in timp ce utilizatorii pot accesa si aplicatia pentru a-si localiza masina, functionalitate ideala in parcarile mari sau in zone necunoscute.
    Cea mai recenta versiune a aplicatiei Kia Connect adauga functia profilului personalizat de utilizator, permitand clientului sa creeze doua profiluri de utilizator personalizate. Aceasta caracteristica le permite utilizatorilor sa faca o copie de rezerva a preferintelor din aplicatia Kia Connect din automobil prin cloud si sa transfere setarile de la un automobil la altul. Acesta este conceput pentru clientii care comuta adesea intre diferite masini echipate cu aplicatia Kia Connect, cum ar fi soferii de flote care folosesc masini de companie sau familiile cu mai mult de un automobil echipat cu aplicatia Kia Connect in gospodaria lor.
    Alte caracteristici concepute pentru a spori confortul si placerea fiecarei calatorii includ un sistem audio JBL Premium cu tehnologie Clari-Fi, aer conditionat cu doua zone, oglinzi exterioare rabatabile electric si incalzite, un volan incalzit, un parbriz incalzit, scaune fata incalzite si ventilate si scaune scaune spate incalzite. Noul XCeed aduce porturi USB Type-C pentru pasagerii din fata si din spate, in timp ce capacitatea de incarcare rapida imbunatateste si mai mult confortul in timpul deplasarilor.
    Siguranta si liniste sufleteasca
    Noul Kia XCeed include o gama larga de tehnologii active de asistenta a soferului si de siguranta pentru a oferi liniste si protectie maxima. Sistemul Smart Cruise Control (SCC) este imbunatatit cu adaugarea functiei de navigatie. Sistemul SCC asistat de navigatie (NSCC) beneficiaza de functia Auto-set care ajusteaza automat viteza de croaziera a modelului XCeed in functie de viteza maxima setata pentru acel drum in sistemul de date de navigatie.
    Pe langa functia Auto-set care controleaza viteza maxima, sistemul NSCC adauga si functionalitatea „Zone” (NSCC-Z) care reduce viteza automobilului in „zonele sigure” identificate in sistemul de navigatie. Odata iesit din „zona de siguranta”, sistemul va readuce automobilul la viteza de croaziera anterioara.
    O dezvoltare suplimentara a sistemului NSCC disponibila pentru XCeed este functia „Curve” (NSCC-C) care utilizeaza datele de navigatie pentru a anticipa o curba viitoare a drumului, reducand viteza de croaziera daca este necesar pentru a trece prin viraj in siguranta si apoi revine la viteza prestabilita odata ce a fost parcurs virajul.
    Ca in cazul oricarui model Kia vandut in Europa, noul XCeed este echipat standard cu sistemul Vehicle Stability Management. Acest lucru ajuta la stabilitatea in timpul franarii si in viraje prin controlul sistemului electronic de control al stabilitatii (ESC) al masinii daca detecteaza orice pierdere de tractiune.
    Sistemul de asistenta pentru evitarea coliziunii cu obiectele aflate in unghiul mort (BCA - Blind-spot Collision-Avoidance Assist) dezvoltat de Kia functioneaza mana in mana cu sistemul de avertizare a coliziunii cu obiectele aflate in unghiul mort (BCW - Blind-spot Collision Warning system). Folosind aceiasi senzori aflati in bara de protectie spate, sistemul BCA adauga masuri preventive in cazul in care soferul incepe sa se deplaseze pe o banda atunci cand un alt automobil este prezent in unghiul mort al soferului. impreuna cu alertele audio si vizuale oferite de sistemul BCW, acesta aplica presiune de franare pe rotile de pe partea opusa a masinii, care ghideaza automobilul inapoi pe banda initiala. Aceasta caracteristica revolutionara de siguranta a primit premiul Autoblog pentru „Tehnologia Anului 2020” pentru eficacitate si configuratia usor de utilizat. Sistemul Blind-Spot Collision-Avoidance Assist (BCA) face parte din suita de tehnologii exclusive Kia, axata in a face din condusul de zi cu zi o experienta mai sigura si mai relaxanta.
    Conceput pentru a mentine toti ocupantii automobilului in siguranta, sistemul Driver Attention Warning Plus (DAW+) monitorizeaza obiceiurile si comportamentul obisnuit al soferului pentru a afla tendintele si tiparele obisnuite ale acestuia. Atunci cand sistemul detecteaza orice nereguli in comportamentul de conducere care pot indica oboseala sau distragerea atentiei soferului, il alerteaza cu avertismente vizuale si sonore. Pe tabloul de bord apare o pictograma cu o ceasca de cafea impreuna cu o alerta sonora pentru a-l avertiza pe sofer ca fie conduce neglijent, fie ar trebui sa ia o pauza. Sistemul DAW+ emite, de asemenea, o alerta sonora si o avertizare vizuala daca masina din fata se indeparteaza si soferul nu reactioneaza.
    Sistemul Rear Cross-Traffic Collision-Avoidance Assist (RCCA) este conceput pentru a facilita calatoriile de zi cu zi. Sistemul foloseste senzori si o camera montate in bara de protectie spate pentru a oferi soferului o mai buna vedere si intelegere a ceea ce se afla in spatele automobilului atunci cand iese dintr-un spatiu de parcare. Senzorii avertizeaza soferul despre traficul care se apropie din stanga sau din dreapta automobilului inainte ca acesta sa vina in raza vizuala. Daca sistemul detecteaza un automobil care se apropie rapid, se va auzi un sunet de avertizare si o pictograma pe ambele oglinzi laterale se va aprinde pentru a anunta soferul ca o coliziune poate fi iminenta. Daca soferul nu reactioneaza, sistemul franeaza automat pentru a evita o coliziune. De asemenea, manevrele de parcare sunt simplificate cu functia Smart Parking Assist, care foloseste o serie de senzori pentru a ajuta la parcarea in spatii inguste.
    Alte caracteristici de siguranta ale noului XCeed includ sistemul de avertizare privind coliziunea frontala cu detectarea masinii si a pietonilor (Forward Collision Warning with car and pedestrian detection), sistemul inteligent de avertizare privind depasirea limitei de viteza (Intelligent Speed Limit Warning), sistemul de asistenta pentru mentinerea benzii de rulare (Lane Keeping Assist), sistemul de asistenta pentru mentinerea benzii de rulare (Lane Following Assist), sistemul de asistenta la rularea pe autostrada (Highway Driving Assist) si sistemul de asistenta pentru faza lunga (High Beam Assist).

    Vizualizari: 3700