rss

Infiniti: asteptari mai modeste vizavi de succesul european

  1. 27/10/2007
  2. Tags: Ssangyong
Salonul Auto de la Tokyo a fost un excelent prilej pentru presa internationala pentru a mai stoarce cateva informatii de la Infiniti in legatura cu apropiata lor "debarcare" in Europa.

Carlos Ghosn a declarat cu acest prilej ca introducerea marcii pe Batranul Continent e mai de actualitate ca niciodata, avand in vedere ca au avut succes pe alte piete importante, cum este cea americana, chineza sau chiar rusa.

Se pare ca cele trei reprezentante din spatiul ex-sovietic fac o treaba foarte buna, livrandu-se, in total, 6.000 de unitati, ceea ce este o afacere buna pentru Infiniti daca tinem cont ca cele mai ieftine modele au pret de pornire de peste 40.000 de euro.

Cerintele europene sunt insa total diferite, iar acest lucru este stiut si de tipicarul Ghosn, fapt pentru care target-ul european a fost modificat. Infiniti nu vrea sa se bazeze pe cantitate, ci mai degraba pe faptul ca imaginea marcii sa fie cat mai solida si, in timp, sa fie mult imbunatatita.

Strategia diviziei de lux de la Nissan calca pe urmele celor de la Lexus, satisfactia cumparatorului fiind litera de lege in orice pas ce va fi urmat.
Vizualizari: 773