Zilele trecute 
Ferrari s-a 
retras din testele de la Portimao, unde ar fi trebuit sa alerge impreuna cu alte echipe din 
Formula 1. Motivul invocat de italieni a fost vremea nefavorabila, astfel ca 
Scuderia si-a luat galetusa si lopatica si s-a mutat la alta groapa de nisip, mult mai aproape de casa: 
Mugello, Italia. 
Insa minciuna are picioare scurte, si germanii de la 
Auto Motor und Sport s-au prins repede ce au italienii de ascuns. Ei bine, daca ne luam dupa publicatia din tara lui 
Michael Schumacher, 
monopostul Ferrari este... ilegal! Asa e, nu ar fi prima data cand 
Calutul Cabrat ocoleste regulamentul, insa de data aceasta ei 
nu mai au complicitatea lui Bernie Ecclestone , cel care taie si spanzura in 
Marele Circ, astfel ca sunt mult mai expusi penalizarilor. 
Din observatiile reporterilor revistei sus-numite reiese ca 
sistemul de evacuare al 
monopostului F60, cu care 
Ferrari va incerca sa cucereasca ambele titluri in 2009, nu este conform cu noile norme tehnice. Mai exact, partea vizibila a gurilor de evacuare contravine noului regulament. 
Echipele rivale din 
Formula 1 au atras atentia asupra designului acestora, tevile de esapament fiind mai mult niste aripi aerodinamice situate inspre spatele masinii ca o prelungire a caroseriei. Uitandu-ne la celelalte 
monoposturi lansate pana acum, 
Renault , 
Williams , 
McLaren si 
Toyota , putem observa ca evacuarea este inglobata in designul masinii si nu este aproape deloc vizibila. 
Auto Motor und Sport scrie, insa, ca 
Ferrari nu va avea nicio problema in a redesena partea cu probleme a masinii. In plus, zvonurile vorbesc si despre o nemultumire a inginerilor 
Ferrari in ceea ce priveste aripa fata a lui 
F60, pe care doresc sa o imbunatateasca.