rss

Expozitie de motociclete de epoca la Sun Plaza

  1. 16/05/2014

In perioada 15 mai – 5 iunie 2014 are loc la Sun Plaza in Bucuresti expozitia de motociclete de epoca „Legende pe doua roti”. 20 de motociclete de epoca, adevarate bijuterii pe doua roti, vor fi vedetele expozitiei organizate in Sun Plaza Shopping Center.

Expozitia „Legende pe doua roti la Sun Plaza” este unul dintre cele mai importante evenimente ale acestui sezon, dedicat atat pasionatilor de motociclete si sporturilor pe doua roti, cat si celor carora istoria le trezeste atentia. Expozitia va putea fi vizitata gratuit, zilnic, timp de trei saptamani in intervalul orar 10:00 – 22:00.

Gazda evenimentului de lansare a fost Roxana Ciuhulescu, ce si-a facut intrarea in scena spectaculos, pe o motocicleta Suzuki VL 1500 C. Roxana a realizat o incursiune in istoria motociclismului, prezentand cele 20 de motoare expuse in cadrul expozitiei „Legende pe doua roti la Sun Plaza.”

Prezent la eveniment a fost si Dan Cazacu, presedintele fondator al Retromobil Club Romania. Acesta a vorbit celor prezenti despre pasiunea lui pentru motociclete. Pasionat in egala masura  de automobile si de motociclete de epoca, Dan Cazacu detine un Trumph 500 CTT, o motocicleta istorica aflata in plin proces de restaurare.

Vizitatorii pot evada in lumea captivanta a motocicletelor de epoca admirand la ambele nivele ale centrului motociclete britanice din timpul celui de-al doilea Razboi Mondial: Sunbeam, Triumph, Matchless; modele germane din aceeasi perioada reprezentativa: BMW R61, Zundapp KS 600 si BMW R12; scuterele de epoca: Vespa (1960), Cezeta (1957) si Carpati (1962); motocicletele produse inainte de 1930: Automato (1924), Zundapp EM 249 (1925), La Mondiale (1926), dar si faimoasele motociclete Zundapp K500 (1933), Triumph Thunderbird 6T (1958), MZ BK 350 (1952), BMW R60/2 (1960), Ural IMZ M61 (1958), BMW R60/5 (1971) si BMW R27 (1962).

Veterana expozitiei este o motocicleta Auto-moto fabricata in 1924, Auto-moto fiind pionier in constructia de motocciclete. Cel mai tanar model expus in Sun Plaza este o motocicleta BMW R60/2 fabricata intre anii 1969-1973. Colectia de motociclete BMW R60 contine si modelul R600/5 care a facut parte dintr-un loc importat de Securitate in 1971 si a fost folosit in garda lui Nicolae Ceausescu. In anul 1986, motocicleta R600/5 este trecuta in patrimoniul Militiei, de unde este achizitionata dupa Revolutie de catre o persoana fizica. Aproape fiecare deceniu al secolului trecut este reprezentat de catre o bijuterie pe doua roti expusa in Sun Plaza.

Vizualizari: 3368