rss

Drive-test: Prim contact - Lancer Evolution

  1. 25/04/2008
  2. Tags: Lancer evolution
    Vezi toate fotografiile (41)

    Mitsubishi Lancer Evolution nu mai este acelasi „bad boy” adolescent pe care il cunosteai. S-a maturizat si, daca n-a renuntat la legaturile sale cu performanta in competitii, este la fel de sportiv, agil si rapid, dar si mai sofisticat, mai versatil, oferind pe langa performantele explozive un nou nivel de rafinament, dar si in ceea ce priveste utilizarea in drumurile de fiecare zi.

    Am pus Granada pe lista viitoarelor destinatii de vacanta si am cumparat un DVD pentru a descoperi ce merita sa vizitez. Am facut acest lucru pentru ca, senzorial si emotional, am fost, ceas de ceas, acaparat complet de Evolution. Nu este nici prima masina de acest gen pe care am condus-o, nici macar primul din seria „Hero” a companiei nipone, insa este, mai mult ca sigur, una dintre acele masini despre care oricat ai citi nu le vei cunoaste deplin decat in momentul in care vei simti chiar tu senzatiile pe care ti le ofera. Pe scurt, in cazul lui Evolution se spune ca avem de-a face cu un model complet diferit de cel precedent: cea mai mare, mai avansata din punct de vedere tehnologic si mai rafinata versiune din istorie. Asa este. Ba chiar mai mult. Este ca si cum ai compara mere cu pere. Sa detaliez...

    Pana acum, experientele cu EVO aveau o imensa doza de imprevizibil. Iti trebuia mana si sa ramai permanent in priza. Asta te si atragea. Acum, lucrurile s-au schimbat. Ai la dispozitie, practic, doua masini. Clientii hardcore au la dispozitie transmisia manuala cu cinci rapoarte, care va echipa si masina de P-WRC care urmeaza sa fie omologata pe 1 iulie, si versiunea MR, dotata cu jante de aliaj BBS, amortizoare Bilstein, arcuri Eibach si dicuri de frana Brembo din doua piese pe puntea fata.

    Sa nu intelegeti insa ca varianta GSR si noua cutie manuala electrohidraulica cu dublu ambreiaj Twin Clutch Sport Shift Transmission iti ofera mai putin fun. Ea ofera trei nivele de operare, Normal, Sport si Super Sport, selectabile prin intermediul unui buton, ofera un raspuns simultan, este mai rapida decat o cutie manuala si are comportamentul liniar al uneia automate. Se si poate folosi precum aceasta din urma, dar permite si interactiunea, prin intermediul unor padele din magneziu pozitionate in spatele volanului.

    Impresioneaza chiar in Drive, comportandu-se intuitiv, atunci cand accelerezi, ridici piciorul de pe pedala sau franezi violent, adaptand perfect treptele pentru a permite sa ai mereu parte de cuplu si rezerva de putere. Aceasta optiune este tocmai buna pentru cruising, in timp ce modul Sport este pentru drumurile virajate si senzatii mai ample, iar Super Sport pentru conditii de circuit, in cazurile din urma cresterea vitezei raspunsului, precum si comportamentul sportiv fiind insotit si de un sound sportiv al motorului.

    Este vorba de noul 4B11 DOHC MIVEC, care inlocuieste legendarul 4G63. Aceasta unitate este pozitionata cu 10% mai jos, ceea ce duce la scaderea centrului de greutate, are blocul din aluminiu si turbina din aliaj de aluminiu-titaniu. Gratie tehnologiei MIVEC, nu mai ai parte de acel impact la intrarea turbinei, puterea si cuplul fiind livrate mai rapid si mai liniar indiferent de treapta.

    Lancer Evolution este mai manevrabil si mai incisiv. |n plus, este si mai legat, pentru ca niponii au reusit sa creasca rigiditatea torsionala si rezistenta la indoire cu 40 respectiv 60% comparativ cu Evolution IX. Indiferent de conditiile de drum, incluzand aici si iesirea pe circuit, Evolution se dovedeste rapid, uluitor de bine construit si iti da senzatia ca face exact ceea ce vrei tu, chiar daca habar n-ai cum se intampla acest lucru. Daca pastrezi piciorul pe acceleratie, Evolution spulbera virajele intr-un mod care iti va pune la lucru interiorul precum un instrument de antrenat astronautii.

    Este meritul sasiului „destept”, care nu numai ca simte cat de aproape esti de limita in ceea ce priveste aderenta laterala si longitudinala, dar poate sa schimbe repartitia cuplului sau a fortei de franare pentru a te tine pe drum. Sau, mai bine zis, al sofisticatului sistem de tractiune integrala, S-AWC, care este mai permisiva, intra in actiune mult mai tarziu decat sistemele similare de la alti rivali, astfel ca te lasa sa pastrezi controlul si ofera putere si cuplu rotilor care au nevoie. S-AWC controleaza diferentialul central activ, are un mecanism de transfer al cuplului in diferentialul spate pentru a controla cuplul intre rotile posterioare in functie de conditii, sistemul ABS, dar si sistemul de control al stabilitatii (ASC). Ultimul se poate decupla in doua faze. Primul determina o intarziere a actiunii, astfel ca simti ca ai preluat controlul masinii, in timp ce al doilea nivel elimina complet computerul, oferindu-le satisfactie fanilor EVO clasici.

    Stilistic vorbind, Evolution te atrage inca de la primul contact vizual, chiar daca noul look este mai putin agresiv decat cel al conceptelor care l-au precedat. Masina inspira sportivitate prin fiecare tusa si, este clar, nu ai cum sa ramai impasibil in fata acestei guri de rechin si a privirilor de vipera care domina zona frontala. Integrarea uriasului eleron in profilul indesat si arcuit este infinit mai bine realizata decat in cazul conceptelor, astfel ca, per total, avem de-a face, este clar, cu un produs care ti se intipareste in minte.

    In habitaclu regasim scaune sport, care propun o combinatie interesanta de piele si alcantara, pedalier din aluminiu si volan multifunctional cu trei brate, imbracat in piele.
    „Scoicile” Recaro isi imbratiseaza efectiv ocupantii, iar volanul de multifunctional cu trei brate, de mici dimensiuni, ofera, in egala masura, posibilitatea adoptarii unui stil de pilotaj sportiv, dar induce si doza necesara de stil, fiind imbracat in piele. Instrumentarul de bord are un contrast mare, pentru o lizibilitate excelenta, iar centrul bordului este dominat de displayul color al navigatiei. Trebuie remarcate si habitabilitatea deosebita, conferita de dimensiunile bine gandite ale masinii (4.495mm lungime, 1.810mm latime si 1.480mm inaltime), dar si faptul ca pasagerii sunt excelent protejati de o sumedenie de airbag-uri SRS, iar soferul este ajutat de un sistem AFS care adapteaza lumina farurilor la conditiile de drum.

    Concluzia? O masina care ii va atrage pe entuziasti, fanii clasici ai lui EVO, dar are toate atributele sa seduca si clienti noi, dintre cei care cauta un sedan sport pe care sa-l poata utiliza zilnic, dar sa le satisfaca, atunci cand isi doresc, pofta de adrenalina.

    Pentru galerie foto completa dati click aici .

    Vizualizari: 1856
    Peugeot 308

    Peugeot 308

    Pret: 8.500 EUR, An: 2016, Kilometri: 203.500 detalii »

    Toate anunturile »