rss

Dinamism si mai pronuntat: noile pachete Competition pentru Audi RS 4 Avant si Audi RS 5

  1. 29/05/2022
    Vezi toate fotografiile (6)

    Audi Sport GmbH a facut din nou uz de deja proverbialele sale reglaje fine, accentuand si mai pregnant caracterul sportiv al sportivelor sale Audi RS 4 Avant si Audi RS 5. Noul pachet Competition impresioneaza astfel cu dotari speciale menite sa amplifice designul sport al acestor automobile, dar si senzatiile sportive incitante de la volan. Cu suspensiile optionale coilover (RS Sport Suspension Pro), pachetul Competition Plus asigura niveluri spectaculoase de dinamism si de placere a condusului, fara a impune insa compromisuri la utilizarea masinii in viata cotidiana. Si pentru ca uneori mai putin este mai mult: reducerea izolatiei dintre compartimentul motorului si habitaclu inseamna ca Audi RS 4 Avant si Audi RS 5 vor incanta clientii si cu experiente sonore intensificate. Puternicul motor Bi-turbo V6 genereaza 331 kW (450 CP) si un cuplu de 600 Nm intre 1.900 si 5.000 rpm.  
    Sportivitate avansata
    In ciuda accentului pus pe placerea condusului dinamic, suspensiile RS Sport Pro ofera suspensii overcoil ajustabile manual, asigurand o plaja ideala de setari de amortizare, de la confort, la performante avansate. Astfel, clientii pot calatori la drum lung in conditii de confort, beneficiind fara limitari de toate sistemele de asistenta din dotare. Clientii care opteaza pentru suspensiile coilover vor primi din fabrica automobilul lor Audi RS 4 Avant sau Audi RS 5 cu garda la sol redusa cu 10 mm fata de modelele RS standard. De asemenea, clientii pot reduce garda la sol cu inca 10 mm, conditii in care garda la sol va fi in total cu 20 mm mai joasa decat la modelele standard ale gamei. Rata de amortizare mai mare, amortizoarele ajustabile in 3 directii si stabilizatoarele mai rigide asigura experiente dinamice generale mai sportive si contribuie la reducerea timpilor de circuit.  Clientii beneficiaza, totodata, de o manevrabilitate mai precisa si mai agila. Ambele pachete Competition au, de asemenea, viteza maxima crescuta la 290 km/h.
    Audi RS 4 Avant cu pachetul Competition Plus accelereaza de la 0 la 100 km/h in 3,9 secunde, ceea ce reprezinta o optimizare de 0,2 secunde fata de modelul standard al gamei. Audi RS 5 Coupe si RS 5 Sportback executa acest sprint in 3,8 secunde, ceea ce inseamna o optimizare de 0,1 secunde.
    Raportul de transmitere al directiei dinamice este fixat la 1:13.1.
    Cu aceste optimizari, Audi Sport GmbH asigura o manevrabilitate mai ferma si o stabilitate si mai mare a traiectoriei la viteze mari si foarte mari. Diferentialul sport quattro optimizat creste agilitatea si placerea condusului, mai ales in modul de condus Dynamic. Un set nou de date pentru unitatea de comanda cu parametri modificati pune accentul pe puntea spate. De asemenea, softul actualizat al unitatii de comanda a transmisiei oferit doar in combinatie cu pachetele Competition, reduce timpii necesari pentru schimbarea treptelor si creste considerabil intervalul dintre diferitele moduri de conducere. Dar plusul de dinamism necesita in schimb acelasi plus de acceleratie negativa. Astfel, combinatia anvelopelor Pirelli P Zero Corsa cu setarile noi ale softului ABS si sistemul de frane ceramice reduce distanta de franare cu pana la 2 metri la franarea de la 100 km/h.
    Audi Sport GmbH a dezvoltat special pentru pachetele Competition si un nou sistem de evacuare RS Sport Plus cu terminatiile finisate in negru mat. Sunetul devine mai intens, dar nu doar datorita sistemului in sine, ci si, mai ales, datorita reducerii izolatiei intre compartimentul motorului si interior. Mai mult, aceasta modificare, de asemenea, reduce cu circa 8 kilograme greutatea masinii. Reglajele fine aplicate unitatii de comanda a motorului asigura un schimb mai tensionat de sarcini in modul S, cand este selectat modul de conducere Dynamic al sistemului Drive Select, ceea ce amplifica si mai mult intensitatea senzatiilor la volan.
    Un look si mai dinamic
    Ambele pachete, Competition si Competition Plus, impresioneaza cu inovatii atractive si la interior. Astfel, de pilda, panourile laterale ale scaunelor sunt finisate in negru Piano. Pentru scaunele standard RS Sport este oferita si combinatia optionala Dinamica / Pearl Nappa. Materialul Dinamica este realizat in proportie de 45% din fibre PET reciclate. Pentru fiecare scaun sunt procesate aproximativ 215 de grame de fibre PET. Caracterul sportiv al designului este accentuat si de finisajul negru gloss al celor patru inele ale siglei de pe capota si de pe hayon, precum si de finisajul negru al inscrisului cu denumirea modelului. Pentru prima data este oferita in gamele RS 4 si RS 5 si culoarea asortata Negru Sebering cu efect de cristal pentru caroserie. Clientii care doresc sa accentueze si mai mult look-ul sportiv al automobilului lor, pot opta si pentru jantele Competition finisate in Negru Phantom. Optional si contra-cost, Audi poate, de asemenea, combina jantele de 20 de inchi cu anvelopele de inalte performanta Pirelli P Zero Corsa concepute atat pentru sosea, cat si pentru pista de curse. Farurile Matrix LED sunt o dotare standard pentru Audi RS 5 si ilumineaza soseaua cu Audi laser light. Pachetul Competition de decor desavarseste designul modelelor Audi RS 4 Avant si Audi RS 5 cu pachetul exclusiv Carbon Matte Optics cu finisaje de carbon mat pe oglinzile exterioare, blade-ul din fata si flaps-urile laterale, precum si extensiile pragurilor si difuzorul din spate. Celelalte componente sunt finisate in negru lucios.
    Optional si contra-cost, Audi ofera acest pachet si in varianta Glossy Carbon. Acest pachet este oferit in varianta Carbon Matte exclusiv pentru pachetele Competition.

    Vizualizari: 563