rss

Dacia planuieste mai multe modele derivate din Duster. Anuntul a fost facut cu putin timp in urma

  1. 21/06/2019
  2. Tags: Dacia, dacia duster, dacia mioveni, Duster, uzina dacia

Dacia Duster este unul dintre cele mai bine vandute modele ale constructorului de la Mioveni, iar mai marii companiei vor sa bata fierul cat inca e cald.

Tocmai de aceea, directorul general al Automobile Dacia si Groupe Renault Romania a sugerat ca are in vedere lansarea mai multor modele derivate din Duster. Din pacate, Christophe Dridi a refuzat sa intre in detalii, insa printre noile lansari s-ar putea sa regasim un Duster cu sapte locuri sau un Duster Coupe.

Despre prima varianta se tot discuta de ceva vreme iar despre cea de-a doua, nu este o informatie noua ca oficialii Renault analizeaza posibilitatea de a vinde modelul Arkana in Europa, cel mai probabil sub sigla Dacia.
 
"Suntem foarte mandri. Vindem Duster in 44 de tari. Credem ca Duster este ca un ambasador pentru Romania. Provocarea noastra este sa continuam succesul Dacia, iar 'copilul' nostru sa aiba niste surori," a precizat Dridi.

Totodata, oficialul a anuntat la inceputul acestui an un proiect de investitii de 100 de milioane de euro pentru a creste capacitatea uzinei de la Mioveni, proiect care acum are si o data de finalizare. Din septembrie 2020, fabrica va avea o capacitate de 400.000 de masini pe an, cu 50.000 mai mult decat in prezent.

Vizualizari: 2792