rss

Citroen a realizat o editie speciala C4 Coupe by Loeb

  1. 24/03/2009
  2. Tags: C4, C4 coupe, C4 Coupe by Loeb, Citroen, Sebastien Loeb
    Vezi toate fotografiile (4)

    Constructorul francez a lansat o editie speciala C4 Coupe denumita "Sebastien Loeb", in semn de recunostinta pentru realizarile celui mai de succes pilot de raliuri din Citroen, cvintuplu campion mondial in WRC.

    Din punct de vedere tehnic, hatch-ul in 3 usi nu a suferit nici o modicare, francezii preferand sa se concentreze exclusiv pe aspectul masinii si pe lista cu dotari.

    Disponibila in doua nuante, Sport Red si Sport Black, C4 Coupe "by Loeb" este oferit in doua motorizari pe benzina de 1,6 litri, una de 120 CP aspirata natural si alta turbo care dezvolta 150 CP, precum si intr-o versiune turbodiesel de 1,6 litri de 110 CP.

    Inspirata intr-o oarecare masura de modelul C4 WRC, aceasta editie limitata a primit pe cele doua portiere autograful lui Sebastien Loeb, un sticker unicat "by Loeb" pe haion si oglinzi exterioare de culoare rosie sau neagra cu aspect de aluminiu. In completarea look-ului masinii vin eleronul spate montat deasupra lunetei si un set de jante din aliaj de 17 inch, care sunt albe sau negre, in functie de culoarea caroseriei.

    Habitaclul lui C4 Coupe "by Loeb" abunda de finisaje din aluminiu la nivelul pedalierului, a gurilor de ventilatie si a maciuliei schimbatorului de viteze. Volanul sport din piele si levierul schimbatorului din piele au cusaturi groase de culoare rosie, in timp ce scaunele sport au tapiterie in doua nuante, rosu si negru. De asemenea, la interior mai este un set de covorase negre cu contur de culoare rosie si logo-ul "by Loeb", in timp ce fiecare model va fi personalizat cu cate o tablita pe care va fi inscriptionat numarul sau in seria limitata.

    In Marea Britanie, Citroen C4 Coupe "by Loeb" costa 14.395 lire sterline, valabil pentru modelul 1.6 16v VTi 120 CP, 15.395 de lire - 1.6i 16v THP si 15.895 lire sterline - 1.6HDi 16v 110 CP.

    Vizualizari: 2290