rss

Busch Series: Harvick invinge in Orbitz300 la Daytona

  1. 19/02/2007
  2. Tags: Orbitz 300
    Vezi toate fotografiile (2)
    Campionul din 2006 in Busch Series, Kevin Harvick, a castigat Orbitz 300, cursa desfasurata la Daytona, runda de debut in noua stagiune. Acesta este succesul cu numarul 27 in cariera lui Harvick, care a fost de neoprit in partea finala a intrecerii.

    Primele tururi au fost pline de evenimente. Prima neutralizare a fost consemnata in turul 5, dupa un incident in care au fost implicati David Ragan, Jon Wood si Dave Blaney.

    A urmat o a doua oprire in turul 17, cand masina lui Ward Burton a lovit-o pe aceea a lui Reed Sorenson si a proiectat-o in bolidul condus de Kasey Kahne, care a izbit violent zidul de protectie.

    Ultimul incident a fost consemnat in turul 65, intrecerea fiind neutralizata pentru patru tururi. Marea majoritate a pilotilor au profitat de acest moment pentru a face o vizita la boxe.

    Kyle Busch, care a fost la conducerea cursei timp de 48 de tururi (cea mai lunga perioada), parea sa fie pilotul de invins, dar el a avut un final dezamagitor de cursa, dupa ce a avut probleme cu pompa de ulei incepand din turul 82.

    A profitat Harvick, care a preluat conducerea si a mentinut-o in ultimele 42 de tururi, adjudecandu-si victoria in fata lui Dave Blaney.
    Vizualizari: 620