rss

BMW Seria 7 a implinit 30 de ani

  1. 30/07/2007
  2. Tags: BMW , BMW, Seria 7
    Vezi toate fotografiile (2)
    Acum trei decenii, in 1977, BMW prezenta noua sa nava amiral, primul Seria 7, cod E23.
     
    Noul venit s-a integrat repede in clasa, fiind, timp de aproape zece ani, un etalon in ceea ce priveste comportamentul dinamic.

    Intr-o prima faza au fost folosite doar propulsoare cu sase cilindri in linie, pe modelele 728i, 730i si 733i.

    Aceasta prima generatie, desenata de Paul Bracq, a mostenit multe elemente de la Seria 6, care au fost integrate intr-un proiect ce avea doua obiective de baza: acesta sa fie cel mai mare BMW, respectiv, sa fie la fel de dinamic ca orice reprezentat al marcii alb-albastre.

    Inca de la inceput, Seria 7 a fost un bastion al tehnologiei moderne, pusa in slujba soferilor ce pretuiau, in primul rand, sofatul sportiv.

    Astfel, motoarele aveau injectie electronica, de atmosfera placuta se ocupa aerul conditionat oferit in echiparea standard, informatiile vitale erau oferite de calculatorul de bord, iar siguranta era la cele mai inalte cote (ABS, airbag-uri).

    Pentru cei mai comozi dintre clienti, BMW oferea si o serie de transmisii automate.

    Aflata astazi la cea de-a patra generatie, Seria 7 si-a pastrat multe dintre aceste coordonate initiale, mai putin designul clasic.

    Pasul catre modernismul accentuat a fost necesar, sustin surse oficiale, din cauza faptului ca toti concurentii de seama ajunsesera la performanta de a construi limuzine clasice, foarte apropiate ca performante de “septar”.

    Deci, pe langa ca si-a pastrat calitatile dinamice excelente, spun aceleasi voci, BMW a simtit nevoia de a se diferentia in mod cat se poate de clar de linia clasica a clasei.
    Vizualizari: 981