rss

BMW Seria 3 Shooting Brake: primele informatii

  1. 24/04/2008
  2. Tags: Seria 3
    Vezi toate fotografiile (1)
    Dintr-un motiv anume, shooting brake-urile – acele modele combi cu doua usi, de obicei premium, care combina avantajele practice ale unei masini familiale cu calitatile de alergator ale unei masini sport – revin la moda in Europa, iar producatorii germani se precipita sa satisfaca dorintele consumatorilor.

    De curand, Mercedes a anuntat ca va prezenta un asemenea model la Salonul Auto de la Paris, bazat pe platforma tehnica a lui CLK. Acum, BMW se pregateste sa creeze un concurent pe baza viitoarei Seria 3.

    Ceea ce aveti acum in fata ochilor este o randare pe computer a lui Seria 3 Shooting Brake si, chiar daca pare cam futuristic, asteptati-va ca o mare parte din elementele de design vazute aici sa fie preluate si de modelul real.

    Asta inseamna o caroserie ce va aduce destul de mult cu cea a unui coupe, doua portiere de dimensiuni apreciabile si patru roti impinse catre extremitati.

    In rest, masina va aduce destul de mult cu oricare alt Seria 3, partea frontala urmand a fi aproape identica iar linia laterala pronuntata.

    Cu viitorul Seria 3 vom face cunostinta spre finalul lui 2011, ceea ce inseamna ca versiunea shooting brake va apare pe piata un an mai tarziu.
    Vizualizari: 839