rss

Audi A3 si A4 ecologice

  1. 12/02/2007
  2. Tags: A3, A4, Audi
    Vezi toate fotografiile (1)
    Constructorul german isi va largi gama de modele A3 si A4 cu doua versiuni ecologice, botezate „e”. Aceasta litera va desemna de acum incolo un grup motopropulsor cu emisii reduse de noxe, similar cu cele Honda marcate de logo-ul LEV.

    Masinile astfel botezate vor avea in instrumentarul de bord un indicator care se activeaza in momentul in care schimbarea de treapta de viteza este optima, dar nu inainte ca sistemul din spatele sau sa analizeze incarcarea si viteza motorului din acel moment.

    In plus, ele au o capota de aluminiu pentru reducerea masei, roti cu jante de 16 inch ce manifesta o rezistenta redusa la rotire si un management al motorului modificat astfel incat sa favorizeze un consum redus.


    Modelele care vor beneficia de pe urma acestor solutii vor fi A3 si A3 Sportback echipate cu dieselul de 1,9 litri si A4 Sedan/A4 Avant, dotate cu motorul turbo de doi litri TFSI.

    Pe hartie rezultatele sunt cel putin remarcabile, agregatul pe benzina reusind un consum mediu de 7,1 l/100 km (7,7 l/100 km pe versiunea normala), in timp ce dieselul are nevoie de doar 4,5 l pentru a acoperi aceeasi distanta (4,9 l/100 km la un A3 1,9 TDi clasic).

    In acest fel se pot parcurge peste 1.200 km cu un singur plin, dar, din pacate (si cel putin deocamdata), doar germanii vor putea experimenta noua tehnologie
    Vizualizari: 1140