rss

Abarth Assetto Corse, cel mai nervos FIAT 500

  1. 16/05/2008
  2. Tags: 500, Assetto corse, Fiat
    Vezi toate fotografiile (5)

    Cand FIAT 500 Abarth a fost lansat la Geneva alaturi de versiunea de serie a micutei torineze, fanii marcii italiene au fost convinsi ca aparitia unei versiuni de curse este doar o chestiune de timp.

    Ei bine, asteptarea lor a luat sfarsit odata cu publicarea primelor fotografii si informatii oficiale cu noul 500 Abarth Assetto Corse, cel mai nervos FIAT 500 existent la ora actuala.

    Masina, care va fi produsa intr-o serie limitata de doar 49 de unitati, este rodul colaborarii dintre Centrul de Design FIAT si inginerii de la Abarth si este propulsata de un motor de 1,4 litri cu 16 valve, care dezvolta nu mai putin de 200 CP la 6.500 rpm si un cuplu maxim de 300 Nm la 3.000 rpm.

    In afara modificarilor tehnice, se remarca spoilerul fata aerodinamic de mari dimensiuni care include o grila la fel de mare pe care este scris Abarth, prizele de aer din carbon montate pe capota motorului - una dintre ele cu logo-ul Abarth care infatiseaza scorpionul -, jantele speciale din aliaj super-usor de 17 inch, oglinzile laterale mici tipice pentru masinile de curse, eleronul spate urias de deasupra lunetei si evacuarea dubla sport. Aspectul de curse este completat de dungile alb-rosii tipice pentru modelele Abarth.

    La interior, atrage atentia in primul rand pozitia pilotului, al carui scaun este amplasat aproape de centrul habitaclului masinii. De asemenea, italienii au eliminat toate elementele de confort, ceea ce a dus la o reducere a greutatii cu 180 kg mai comparativ cu versiunea de serie, si au adaugat un roll-bar de curse.

    Vizualizari: 946