© 2025 Auto.ro
Politia planuieste sa introduca permisul de conducere pentru mopede, in urma numarului mare al accidentelor in care actori au fost vehiculele pe doua roti.
Adjunctul directorului Directiei Politiei Rutiere, din cadrul Inspectoratului General al Politiei Romane, Marian Motoc, a afirmat ca s-ar vrea introducerea permisului de conducere pentru mopede, precum si modificarea sistemului de incasare a amenzilor si a sanctionarii proprietarilor de autovehicule.
El a mentionat ca politiile din alte state ale Europeni incaseaza si pana la 90% din valoarea amenzilor in timp ce, in Romania, politiei ii revine 25-30%.
Motoc a precizat faptul ca, in urma masurilor luate de Directia de Politie Rutiera, numarul de accidente grave care au avut loc in acest an s-a diminuat. Astfel, in primele cinci luni ale anului curent, au fost inregistrate 3.111 de accidente grave, cu 297 mai putine comparativ cu anul precedent, in care au murit 764 de persoane, cu 129 mai putine ca anul trecut.
Directorul adjunct al DPR a facut declaratii la intalnirea reprezentantilor politiilor rutiere din state europene, la cea de-a doua etapa a Proiectului European "Lifesaver", care vizeaza unul din obiectivele propuse la nivelul Uniunii Europene, reducerea cu 50 la suta a mortalitatii rutiere pana in 2010.
Proiectul, aprobat de Comisia Europeana, are ca scop sprijinirea Poloniei, Portugaliei, Romaniei, Sloveniei, Spaniei si a Ungariei pentru cresterea eficientei activitatilor de preventie rutiera, prin preluarea bunelor practici si asistenta in aplicarea acestora din partea statelor membre TISPOL, recunoscute pentru realizarile in domeniu.
Romania a inregistrat in ultimii doi ani o crestere a numarului si a consecintelor evenimentelor rutiere grave, in 2008 fiind inregistrate peste 10.000 de accidente grave, soldate cu aproape 3.000 de morti si peste 9.000 de raniti.
Electrificarea forțată a flotelor rent-a-car riscă să saboteze un sector esențial pentru diaspora romaneasca
Licitații auto SUA: cum funcționează și cum economisești la import
Formula 1 2025: Banca Transilvania, partener oficial al echipei McLaren la GP Ungaria
Simulatoare auto vs. condus în realitate – cât de autentică poate deveni experiența de joc?
Cele mai ciudate funcții ale mașinilor care există cu adevărat
Merita sa iti cumperi un Audi second-hand din Germania