rss

EcoMotors propune un propulsor inedit

  1. 03/08/2009
  2. Tags: Boxer, EcoMotors International, opoc, Tesla Motors, turbodiesel
    Vezi toate fotografiile (1)

    Desi in fiecare zi este supus “raidurilor” a tot soiul de solutii mai mult sau mai putin ecologice, motorul cu aprindere interna rezista brav pe metereze multumita unor firme convinse ca inca nu a aratat tot ce poate.

    O asemenea companie este si EcoMotors International, care dovedeste ca e nevoie de doar doi cilindri “destepti” pentru a egala potentialul unui diesel V8!

    Minunea companiei americane se numeste “opoc” si seamana la o prima vedere cu un motor boxer, propunand doi cilindri orizontal-opusi in locul unui aranjament in linie sau in “V”. Asemanarile, insa, se termina aici: in loc de clasicul piston, fiecare cilindru ascunde doua asemenea componente, actionate in sens opus si conectate la arborele cotit prin trei biele.

    Functionand dupa principiul unui motor in doi timpi, cifrele referitoare la putere si mai ales cuplu sunt aproape neverosimile: alimentati cu motorina, cei doi cilindri de 100 mm diametru produc 325 CP si 900 Nm; totusi, cel putin la fel de impresionant este si faptul ca “opoc” (prescurtarea de la “Opposed-Piston Opposed-Cylinder Engine) se descurca fara chiulasa si fara arbore cu came.

    Asta inseamna ca el are cu 50% mai putine componente decat un agregat conventional, fata de care este cu 30% mai usor (134 kg), cu 75% mai mic la nivel dimensional si cu 50% mai economic (cifrele s-au stabilit prin raportarea proiectului EcoMotors la un agregat turbodiesel obisnuit).

    In plus, EcoMotors sustine ca motorul functioneaza la fel de echilibrat ca unul cu patru cilindri in patru timpi si ca, impreuna cu alte dispozitive similare, poate fi grupat in module (prin intermediul unor ambreiaje controlate electronic) pentru cele mai diverse aplicatii. Deja am uitat de Tesla Motors...

    Vizualizari: 1700