30.000 de VW distruse de furtuna in Emden
- 30/06/2008
Daca in ultima vreme oamenii s-au cam obisnuit sa castige "meciurile" in fata naturii, uite ca se mai intampla ca si natura sa se razbune pentru raul pe care omenirea i-l face. Asa stand lucrurile, saptamana trecuta natura si-a cerut tributul pentru milioanele de hectare de padure defrisate, pentru poluarea cauzata de om si alte asemenea, cand o furtuna extrem de puternica a lovit dintr-o data orasul Emden, situat pe tarmul Marii Nordului, si a distrus 30.000 de automobile marca Volkswagen.
Martorii sustin ca grindina de marimea mingilor de tennis s-a abatut asupra vehiculelor aflate in parcul uzinei si in portul orasului, care asteptau sa fie livrate clientilor din intreaga lume. Angajatii fabricii VW din aceasta localitate nu au putut face nimic pentru salvarea masinilor, numarul acestora fiind mult prea mare pentru a putea fi duse in timp util la adapost. Imaginati-va cam cat timp dureaza sa incarci 30.000 de masini pe trailere pentru a fi transportate la loc sigur, in afara ariei furtunii... Si de cate camioane este nevoie...
Desi constructorul german nu a facut niciun comentariu referitor la suma la care se ridica pagubele, presa din aceasta tara afirma ca este vorba despre multe sute de milioane de euro. Pentru a salva ce se mai poate din autovehiculele avariate, acestea vor fi scanate si inspectate de o comisie formata din specialisti de la mai multe fabrici Volkswagen. Scanarea presupune trecerea masinilor printr-un tunel special, unde lumini speciale scot in evidenta si cel mai mic defect rezultat in urma furtunii.
Dar, chiar daca este vorba despre cateva zeci de mii de unitati, Volkswagen nu are foarte mult de pierdut, intru-cat toate masinile erau asigurate, cei mai afectati fiind clientii, care mai au de asteptat inca "o tura" pana se onoreaza comenzile.