rss

1,76 milioane de $ pe un concept Ford din 1934

  1. 08/04/2008
  2. Tags: Edsel bryant ford, Ford model 40 speedster
    Vezi toate fotografiile (1)
    Nu mai devreme de ieri va relatam despre un concept Holden achizitionat de un australian pasionat pentru aproape 900.000 de $, insa iata ca si in SUA cineva a pus mana pe un asemenea gen de masina.

    De data aceasta insa, vorbim despre ceva mult mai valoros, vandut, in consecinta, pentru dublul sumei platita pe modelul lui Holden.

    Fara a mai lungi vorba, cineva a descoperit intr-un garaj din Florida un concept-car Ford desenat chiar de catre fiul marelui Henry, Edsel Bryant, in 1934. Numit Model 40 Speedster, acesta este unul dintre primele concepte create de Ovalul Albastru si a fost realizat in era in care Edsel Bryant Ford a fost presedintele companiei infiintata de tatal sau, fiind direct responsabil, printre altele, pentru fabricarea unor modele celebre precum originalul Ford 1932 si al unui prototip ce in final a dat nastere primului Lincoln Continental.

    Tot lui Edsel ii este atribuit si meritul de a fi infiintat primul departament de design al numarului trei mondial (in 1932) – pana la acel moment toate masinile Ford aveau formele trasate de catre echipa de ingineri –, iar Model 40 Speedster s-a aflat in prima linie de proiecte ale acestuia.

    Pentru 1,76 milioane de dolari, fericitul nou posesor a pus mana nu numai pe o piesa de istorie, ci si pe o intreaga colectie de elemente de design ce au influentat generatii intregi de modele Ford, precum farurile rotunde, radiatorul incadrat in corpul caroseriei si alura fusiforma.
    Vizualizari: 969